1.3 milioane de copii din Anglia vor putea beneficia de masă gratuită și pe perioada vacanței

school-lunch-box masă gratuită

Voucherele de masă se vor acorda și în perioada vacanței pentru peste 1.3 milioane de copii, a anunțat premierul Boris Johnson, marți, 16 iunie, citat de Financial Times. “În mod normal, mâncarea de la școală ar trebui să fie oferitã doar în timpul semestrelor scolare. Dar am înțeles greutățile cu care se confruntă familiile în acest momente”, a spus Boris Johnson.

Banii vor veni dintr-un fond numit “Summer School Fund”. Suma alocată este de 120 de milioane de lire.

Luni, cu numai 24 de ore înainte, purtătorul de cuvânt al premierului Johnson respingea ideea acordării voucherelor și pe timpul vacanței. “Premierul înțelege problemele cu care se confruntă familiile din UK. De aceea am aprobat săptămâna trecută o suplimentare cu 63 de milioane a bugetului alocat pentru ajutorarea familiilor care nu își permit mâncare sau alte lucruri esențiale”, a spus acesta luni, citat de The Guardian.

Unul dintre motivele răzgândirii este campania susținută de atacantul Naționalei Angliei, Marcus Rashford. El este implicat în mai multe acțiuni de caritate de ajutorare a familiilor care au nevoie urgentă de lucruri de bază.

Timp de mai multe săptămâni a cerut public ca Guvernul să ofere masa gratuită și pe perioada extra-școlară. În caz contrar, spunea acesta, sute de mii de copiii din Anglia se vor culca flămânzi.

Gestul lui Marcus Rashford a fost apreciat de mare parte din societatea civilă din Anglia. Cotidianul The Times i-a oferit o coloană în paginile ziarului pentru a își susține acțiunea. Iar mai mulți membrii ai Parlamentului Britanic i-au adoptat argumentele și au cerut Guvernului să se răzgândească.

“Iată ce putem să facem dacă suntem uniți, ACEASTA e Anglia anului 2020”, a reacționat atacantul pe Twitter, imediat ce premierul a anunțat măsura.

Fiecare dintre țările UK decide separat în acestă privință. Premierul Irlandei de Nord a spus acum o lună că nu vor fi acordate voucere pe perioada vacanței. Iar Wales și Scoția au decis încă din aprilie să acorde banii până la finalul lui August. 

Pentru a putea beneficia de masă gratuită la școală, o familie trebuie să aibă un venit de maximum 7,400 de lire pe an. Suma se calculează după plata tuturor taxelor și nu includ eventualele ajutoare financiare primite de la stat. Suma este identică în Anglia, Țara Galilor și Scoția. În Irlanda de Nord este aproape dublă, 1400 de lire.

Toate organizațiile care se ocupă cu oferirea de alimente pentru persoanele sărace spun ca numărul celor care solicită ajutorul Băncilor de Alimente din UK a crescut semnificativ. Independent Food Aid Network (IFAN) anunță o cerere cu 59% mai mare în februarie față de martie. The Trussell Trust spune că în luna mai au oferit cu 81 la sută mai multe porții față de lunile de dinainte de covid. Iar numărul copiilor care primesc mâncare astfel s-a dublat.

Matei Chivu © Diaspora-UK


CITEȘTE ȘI...

Close
Close