Ctitoriile regale au schimbat pentru totdeauna peisajului urbanistic al României, devenind repere ale arhitecturii românești. Maiestuoase, încărcate de istorie și învăluite de un simbolism aparte, aceste construcţii rămân un model al eleganței şi bunului-gust. Expoziţia „Arhitectură şi Regalitate”, completată, cu ocazia vernisajului, de documentarul ,,Reședințe ale Regalității Române”şi de prelegerile profesorilor Augustin Ioanşi Marius Marcu-Lapadat, propune un itinerariu al capodoperelor arhitecturale create sub patronajul Familiei Regale române, interpretate în contextul istoric și estetic în care au apărut și a relevanței lor culturale contemporane.

Expoziția „Arhitectură și Regalitate” este realizată de către Primăria Municipiului București, prin Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București şi a fost prezentată publicului pentru prima oară la Castelul Pelișor din Sinaia, în prezenţa ASR Principesa Elena a României.

Autorii expoziției sunt acad. prof. dr. Răzvan Theodorescu, prof. dr. arh. Augustin Ioan, prof. dr. arh. Marius Marcu-Lapadat. Concepție grafică – arh. Octavian Carabela; coordonator de proiect – Acron Creative.

,,Reședințe ale Regalității Române” (2016): Subiect și scenariu – acad. prof. dr. Răzvan Theodorescu; producător – Acron Creative. Documentarul este o incursiune captivantă și revelatorie în reşedinţele suveranilor României, văzute ca opere arhitecturale dar și ca scene ale unor importante evenimente istorice.

Augustin Ioan este profesor de arhitectură la Universitatea de Arhitectură și Urbanism ,,Ion Mincu” şi autor al unor numeroase articole și eseuri de specialitate. Printre cărțile sale, se cuvin amintite ,,Arhitectura și puterea” (1992), „Visul lui Ezechiel – Corp, geometrie și spațiu sacru” (1996), ,,Putere, joc și identitate națională. Politica de modernizare în arhitectura Europei Centrale și de Est” (1999), „Bizanț după Bizanț după Bizanț” (2000), „Spațiul sacru” (2001), ,,Întoarcerea în spațiul sacru” (2004).

Marius Marcu-Lapadat este profesor de arhitectură la Universitatea de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu”. A fost președintele „Fundației Române de Design”, expert pentru premiile „Mies van der Rohe” și Comisar al Pavilionului României la Bienala de Arhitectură de la Veneția în anii 2006 și 2008. Profesorul Marcu-Lapadat este autorul cărţilor „Bucureşti, arhitectură şi modernitate” (co-autor, 2016), „Introducere în arhitectura de interior” (2013) şi „Feţele ornamentului. Arhitectura bucureşteană în secolul 20” (2008).

Când: Vernisaj–10 mai, în prezenţa autorilor. Intrarea este liberă, dar vă rugăm să vă confirmaţi prezenţa pe Eventbrite

Unde: Institutul Cultural Român, 1 Belgrave Square, Londra SW1X8PH