Philip Hammond: un al 2-lea referendum pentru Brexit?

Philip Hammond, ministrul de Finanţe al Marii Britanii, a declarat că vede ca fiind “foarte probabil” ca Parlamentul să prezinte un plan pentru organizarea unui al doilea referendum pentru Brexit, dar a declarat că guvernul își menține poziția de a se opune oricărui nou vot, scrie La Razoncitat de Rador. 

Este o propunere care ar putea avea loc și, după toate probabilitățile, este foarte posibil să-i fie prezentată Parlamentului la un moment dat”, le-a declarat Hammond jurnaliştilor, pe marginea reuniunii de primăvară a Fondului Monetar Internațional (FMI) cu Banca Mondială, de la Washington.

Hammond a facut aceste remarci după ce statele membre ale Uniunii Europene, 27 după plecarea Marii Britanii, au acordat Londrei o extensie pentru Brexit negociată până pe 31 octombrie, adică la jumătatea distanței dintre extensia scurtă susținută de Franța și cea lungă favorizată de Germania.

În acest sens, ministrul britanic a subliniat că este o perioadă “limitată” pentru organizarea unui al doilea plebiscit.

De asemenea, el a dat asigurări că poziția guvernului premierului conservator, Theresa May “nu s-a schimbat cu privire la un nou referendum.

“Executivul se opune unui referendum (…) și, prin urmare, nu l-am sprijini”, a spus el.

Legislatorii din Parlamentul britanic i-au cerut liderului Partidului Laburist, Jeremy Corbyn, să includă un al doilea referendum în negocierile cu guvernul pentru a rezolva stagnarea Brexitului.

“Acum, prin discuţiile pe care le avem cu Partidul Laburist, trebuie să găsim o cale care să ne permită să ajungem la un pact care să favorizeze Marea Britanie și să protejeze economia și locurile de muncă britanice”, a continuat Hammond.

La conferința de presă oficială a adunării de primăvară, directoarea FMI, Christine Lagarde, a salutat amânarea Brexitului până pe 31 octombrie, deoarece aceasta elimină riscul unei ieșiri fără acord care ar fi fost “ceva groaznic”, deși nu “rezolvă” situația.

Extensia “a eliminat riscul unui Brexit fără acord pe 12 aprilie, dată care a fost una dintre opțiuni (…). Un Brexit fără acord ar fi fost un rezultat teribil”, a conchis d-na Lagarde.

Marţi, FMI şi-a redus previziunile cu privire la creşterea economică a Marii Britanii la 1,2% pentru acest an și 1,4% pentru anul viitor, și a insistat că incertitudinea din jurul Brexitului este unul dintre factorii care au cântărit greu asupra economiei globale.

Sursa: Hotnews.ro

CITEȘTE ȘI...

Close
Close