Alertă de Poliomielită pentru nord-estul Londrei

Virusul poliomielitei a fost detectat în apele reziduale din Londra, ceea ce a determinat guvernul să avertizeze locuitorii, în special pe cei din nord-estul capitalei, pentru a se asigura că ei și în special copiii mici sunt complet vaccinați.
Poliomielita este o boală infecțioasă care, într-un număr foarte mic de cazuri, se poate extinde la sistemul nervos și poate provoca slăbiciune musculară, paralizie sau chiar deces. În urma unui program adecvat de vaccinare, UK a fost declarat însă liberă de poliomielită în 2003, după ce ultimul caz de infecție cu virusul viu fusese confirmat în 1984.
În perioada februarie-mai a acestui an însă, în probele de ape reziduale colectate la Beckton Sewage Treatment Works din Newham a fost detectată prezența mai multor tulpini ale virusului, ceea ce sugerează că „a existat o anume răspândire între indivizi din nord-estul Londrei”, în șase districte pe care autoritățile nu le-au nominalizat însă.
Până în prezent nu au fost raportate cazuri de paralizie asociată poliomielitei, iar „riscul pentru public în general este extrem de scăzut”, potrivit UK Health Security Agency (UKHSA).
Dr. Vanessa Saliba, epidemiolog consultant la UKHSA, a declarat că virusul poliomielitic este rar întâlnit, însă „are potențialul de a se răspândi, în special în comunitățile în care vaccinarea este mai mică”.
În situații rare, poate provoca paralizie la persoanele care nu sunt complet vaccinate, așa încât, dacă o familie nu e la zi cu vaccinările antipolio ale copiilor, este important să contacteze medicul de familie pentru a-i vaccina, sau pentru cine nu știe sigur, să consulte „cartea roșie” de la NHS, recomandă Saliba, potrivit LBC.
„Majoritatea populației din Regatul Unit este protejată de vaccinare în copilărie, dar în unele comunități cu acoperire scăzută a vaccinului, localnicii pot rămâne expuși riscului”, mai spune doctorița.
UKHSA consideră că tulpinile de virus găsite au suferit mutații dintr-o formă atenuată a virusului, folosită pentru vaccinarea oamenilor în unele țări străine, dar care nu a mai fost folosit în UK din 2004. Prin urmare, este posibil ca persoane venite în UK să fie la originea acestor tulpini detectate în apele reziduale.
Riscul este ca astfel de „virusuri vaccinale” să se răspândească în comunitățile cu un grad redus de vaccinare și să se transforme în variante mai puternice, care se comportă mai asemănător cu tulpina originală a virusului, afirmă autoritățile. Virusul poliomielitic se răspândește cu ușurință de la o persoană la alta prin igiena proastă a mâinilor sau, mai rar, prin tuse și strănut.
Majoritatea oamenilor nu au simptome și nu realizează că sunt infectați, însă un număr mic de pacienți pot dezvolta simptome asemănătoare cu ale gripei într-o perioadă de până la 21 de zile după infectare. Într-un număr mic de cazuri, între 1 din 100 până la 1 din 1.000 de infecții, virusul poliomielitei atacă nervii din coloana vertebrală și de la baza creierului.
Dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră aveți simptome neobișnuite, care ar putea sugera un început de paraliziei, trebuie să solicitați imediat sfatul medicului”, afirmă NHS. De asemenea, „ar trebui să vă vaccinați chiar dacă ați mai avut poliomielită, deoarece vaccinul protejează împotriva a trei tipuri diferite de virus”.
Autoritățile au negat că tulpinile descoperite ar putea proveni de la persoane din Ucraina, deși un focar de poliomielită s-a declanșat în Ucraina în decembrie 2021, iar la 1 februarie a început o campanie de imunizare a aproape 140.000 de copii din țară, care a fost însă întreruptă din cauza războiului, potrivit Global Polio Eradication Initiative (GPEI).
Augustin Sturza © 23.06.2022
Dacă donezi £1 pe lună, vom putea să-ți oferim în continuare jurnalism independent, știri relevante și articole neîntrerupte de reclame.
Trăim în Evul Media, expuși la o inflație de informații fără precedent. În babilonia generală, în care fiecare canal de știri încearcă să atragă cât mai multe vizualizări, uneori exagerând și pulverizând panică, noi ne străduim să fim o sursă de informații imparțiale, prezentate cu discernământ.
Nu publicăm niciodată articole de scandal, cancan, nudități ori știri “bombă” despre criminali români, furturi de la bancomate etc. Credem că, per amsamblu, românii din UK sunt paroliști, harnici, profesionali, își plătesc taxele la timp și sunt oameni de ispravă… Refuzăm să credem că minoritatea criminalilor români care ne fac reclamă proastă printre străini ne reprezintă ca și comunitate. Preferăm să nu ne întoxicăm cititorii cu povești despre crimele lor.
Prin revista “Diaspora” ne străduim să îi ajutăm pe românii din UK să se integreze în societatea britanică. În plus, dacă primim suficiente donații de la cititori ca tine, vrem să angajăm avocați care să ne apere drepturile atunci când suntem nedreptățiți (individual sau în grup) ca imigranți români în UK. Pentru sugestii, întrebări sau comentarii, ne poți contacta prin email: info@diasporaro.co.uk.