Anglia și-a repornit economia și „viața normală” odată cu ridicarea majorității restricțiilor impuse de COVID-19. Sâmbătă, 4 iulie, englezii au putut să meargă la bar să bea bere, să mănânce la restaurant și să se tundă. Lista continuă cu redeschiderea hotelurilor, muzeelor, bibliotecilor, locurilor de joacă exterioare și a altor activități. De asemenea bisericile și alte locuri de cult au început să oficieze slujbe.
Așteptarea a fost lungă. Se adună mai bine de 3 luni de când niciuna dintre aceste activități nu a putut fi făcută. Nerăbdarea a fost atât de mare încât această zi a fost supranumită “Super Saturday” de întreaga media.
Autoritățile privesc îndoite aceste prime zile de redeschidere. Pe de o parte, consideră că acesta este unul dintre cei mai importanți pași pentru repornirea economiei. “Până la urmă, dacă mâncăm în oraș ajutăm, putem să protejăm aceste joburi”, a spus Ministrul Finanțelor, Rishi Sunak, citat de Times, referindu-se la cei peste 500 de mii de britanici care lucrează în hostelerie.
Pe de alta, avertizează că orice exces de socializare este riscant pentru că poate reactiva virusul. “Sper foarte mult că oamenii vor fi responsabili și se vor bucura de vară în siguranță”, a spus premierul Boris Johnson. “Credem că suntem într-o condiție bună, dar mesajul meu este: hai să nu pierdem totul acum!”, a adăugat acesta citat de Reuters.
Teama premierului este împărtășită și de autoritățile medicale. Epidemiologii avertizează că Englezii ar trebui să fie “extrem de precauți” în abordarea acestor noi reguli. “Virusul încă este printre noi. Avem aproape 20 de mii de noi infecții pe săptămână și aproape 1000 de morți în aceeași perioadă”, a spus epidemiologul Robert West, profesor la University College London, într-un interviu pentru BBC.
Măsura redeschiderii a intrat în vigoare începând cu ora 0 a zile de sâmbătă, cu excepția puburilor. Acestea, de teamă să nu se creeze o atmosferă de petrecere greu controlabilă, s-au deschis de la 6 dimineața. “Suntem absolut pregătiți și veți vedea multă poliție pe străzi”, a avertizat șeful poliției londoneze, Cressida Dick, încercând să prevadă eventuale incidente atât în puburi cât și pe șosele. Cu numai o zi înainte, 6 polițiști au fost răniți în confrunările cu un grup de tineri londonezi care participau la un concert.
Celelalte țări din UK aplică cu întârziere de câteva zile măsura similară. De exemplu, în ceea ce privește puburile și restaurantele, în Irlanda de Nord vor fi deschise abia Vineri 10 iulie. Scoția o va face în două etape, prima dată doar localurile care servesc afară, pe 6 iulie, iar restul din ziua de 15. Țara Galilor nu a anuțat încă o dată, însă din 13 iulie galezii merge la restaurantele cu terase exterioare.
De luni, intră în vigoare o altă etapă majoră de redeschidere a economiei. Anglia a anulat restricțiile de călătorie pentru nu mai puțin de 59 de țări. Printre acestea se numără și partenere de turism tradiționale, precum Spania, Grecia și Italia.
Alin Petrică © Diaspora-UK
