Andy Burnham spune că a primit confirmarea unei ingerințe rusești în referendumul din 2016. Ce se știe despre dovezi și rezultatul votului.
Autor: Sofia Neagu
Victimele sclaviei moderne cu viză Skilled Worker pot schimba angajatorul. Aflați cui se aplică regula și unde puteți raporta exploatarea.
Dacă v-ați mutat în Marea Britanie, înscrierea la un medic de familie — GP, în terminologia britanică — este unul dintre lucrurile pe care merită să le faceți cât mai curând. La GP puteți merge pentru probleme medicale obișnuite, rețete, analize și, atunci când este necesar, pentru trimiterea către un specialist sau spital. Procedura înscrierii la un medic de familie nu este identică în toate cele patru țări ale Regatului Unit. În Anglia, de exemplu, nu aveți nevoie de NHS number, dovada adresei, act de identitate sau dovada statutului de imigrare pentru a vă înscrie. În Scoția și Țara Galilor…
Crește numărul cazurilor de gripă în Londra. Aflați cine poate face gratuit vaccinul antigripal prin NHS, unde găsiți o farmacie și cât costă privat.
Vă informăm că firma de avocatură Sintons s-a aflat ȋncă o dată în rândul celor mai bune firme de avocatură din Marea Britanie. Aceste distincții au fost acordate de două dintre cele mai apreciate clasamente juridice: Chambers and Partners și Legal 500, precum și de prestigiosul top The Times Best Law Firms 2026, bazat pe recomandările profesioniștilor din domeniul juridic. Aceste recunoașteri confirmă angajamentul firmei Sintons de a oferi servicii juridice la cel mai înalt nivel și evidențiază forța excepțională a departamentului său specializat în despăgubiri pentru accidente. În cea mai recentă ediție a ghidului Legal 500, Departamentul de despăgubiri…
Diagnosticele de cancer de prostată la bărbații sub 50 de ani au crescut în Anglia. Ce arată studiul și când să cereți sfatul medicului în UK.
Karl Bushby a ajuns la Dover după o călătorie începută în Chile în 1998. A mers circa 50.000 km prin 29 de țări și mai are de ajuns la Hull.
Analiza Lloyds arată unde prețul unei locuințe reprezintă 3,5 salarii locale și unde depășește 17. Topul zonelor accesibile și scumpe din UK.
Recunoașterea facială ar putea scurta verificările la sosirea în UK. Noul sistem îi vizează inițial pe deținătorii de pașapoarte britanice.
Europa se confruntă cu una dintre cele mai importante schimbări demografice din ultimele decenii. În timp ce guvernele încearcă să convingă familiile să aibă mai mulți copii prin bani, concedii parentale și servicii de îngrijire subvenționate, tot mai mulți tineri amână momentul în care devin părinți. În 2024, în Uniunea Europeană s-au născut aproximativ 3,55 milioane de copii, cu 3,3% mai puțini decât în 2023. Rata totală a fertilității a coborât la 1,34 copii per femeie, cel mai scăzut nivel din 2001. Pragul considerat necesar pentru înlocuirea generațiilor este de aproximativ 2,1 copii per femeie. „Bebelușii nu sunt o prioritate”…
