Bani pentru beneficiarii de Universal Credit care încep afaceri în UK

Beneficiarii de Universal Credit care vor să-și deschidă afaceri pot beneficia de un ajutor financiar de la stat prin planul New Enterprise Allowance, care își propune să-i ajute pe șomerii din UK să devină antreprenori.

Finanțarea este în valoare de 1.274 de lire, iar cei care lucrează pe cont propriu pot să beneficieze la rândul lor de ajutorul respectiv, pentru a-și dezvolta pe mai departe activitatea. 

Guvernul speră acum ca relansarea economică după pandemie să încurajeze mai mulți potențiali antreprenori să apeleze la NEA, odată ce restricțiile au început să se relaxeze din 12 aprilie. În acest sens, guvernul are în vedere extinderea NEA și pentru beneficiarii de Universal Credit care nu întrunesc criteriul Minimum Income Floor (numărul minim de ore de lucru pe săptămână, multiplicat cu salariul minim). 

După ultimele date disponibile, aproape 3.000 de persoane în căutare de locuri de muncă și-au deschis afaceri prin NEA în perioada martie – iunie 2020, însă restricțiile cauzate de pandemie au limitat numărul de beneficiari, care a atins un nivel minim în mai 2020 – numai 210.

Sunt eligibile pentru a solicita ajutorul persoanele care au împlinit 18 ani și care beneficiază, ele sau partenerii lor, de Universal Credit, Jobseeker’s Allowance (JSA) sau Employment and Support Allowance (ESA). Pot aplica și cei care primesc Income Support și sunt părinți singuri sau sunt bolnavi sau suferă de dizabilități.

Solicitările pentru NEA se fac prin intermediul consilierului alocat din cadrul Jobcentre Plus. Participanții la program primesc acces la un mentor de business, care îi ajută cu informații și sfaturi pe măsură ce își concep planul de afaceri. Dacă planul de afaceri este considerat viabil, beneficiarul poate primi 1.274 de lire pe un interval de 26 de săptămâni, încasând 65 de lire pe săptămână în primele 13 săptămâni și 33 de lire în următoarele 13 săptămâni.

În plus, explică site-ul Simply Business, beneficiarul poate solicita un credit pentru a-și susține costurile de lansare a afacerii sau poate apela la alte potențiale surse de finanțare de la stat, cum ar fi programul Start-Up Loans, prin care se pot împrumuta până la 25.000 de lire cu o rată fixă a dobânzii de 6% pe an și scadență între 1 și 5 ani. 

Beneficiarii pot primi în continuare JSA în timp ce își dezvoltă ideea de afacere împreună cu mentorul, însă nu poate primi banii din NEA și nici nu poate solicita credit decât dacă renunță să mai primească JSA. Acesta este un dezavantaj al programului, pentru că beneficiarul trebuie să lucreze intens cu mentorul și să se asigure că prezintă un plan de afaceri viabil, pentru a evita să rămână prea devreme fără alocația de șomaj.

În schimb, NEA nu afectează dreptul la alte ajutoare, cum ar fi Housing Benefit sau Council Tax Benefit, nici nu afectează profilul de credit și nu este luat în calcul pentru impozitul pe venit.

Cei care lucrează deja pe cont propriu (self-employed) și primesc Universal Credit nu pot solicita deocamdată ajutor financiar, însă pot avea acces la un mentor NEA care să-i ajute să-și dezvolte activitatea. 

Cei care vor să înceapă o afacere pot explora și alte variante de sprijin din partea statului aici.

Pandemia a avut ca efect până acum pierderea locurilor de muncă pentru 813.000 de oameni, iar alți 56.000 au rămas șomeri luna trecută. 

Alexandra Voinescu © 00.04.21


CITEȘTE ȘI...

Close
Close