Bank of England “tipăreşte” £100 de miliarde pentru a regenera economia britanică

Bank of England (BoE) a anunţat, joi, 19 iunie, încă o măsură prin care vrea să limiteze recesiunea provocată de coronavirus în UK. Ea a adăugat 100 de miliarde fondului prin care va cumpăra bonduri britanice, a scris Reuters.

Decizia vine în condiţiile în care estimarea de scădere a economiei este mai bună decât se credea. Dacă iniţial aceasta era prevăzută la 27 la sută pentru luna mai, BoE spune că va fi de 20 la sută, similară cu cea din luna aprilie. Revizuirea este datorată ridicării treptate a restricţiilor şi implicit creşterii consumului. Rămâne însă cea mai mare scădere din ultimii 300 de ani, notează CNN.

Totuşi, este aşteptat ca şomajul să crească rapid în următoarele luni, a spus Guvernatorul Andrew Bailey. Sfârşitul schemei “furlough” şi etaple care implică financiar angajatorii în plata şomajului tehnic sunt momente cheie în această creştere.

În plus, există riscul că britanicii să rămână cu teama de coronavirus mai mult timp decât alţi europeni unde covid nu a lovit atât de puternic şi consumul să rămână la un nivel precaut. De aceea, Banca Angliei, la fel ca alte Bănci Centrale Europene, a venit cu această infuzie de capital.

Financial Times a scris că gestul BoE are menirea de a regla dobânzile, ducându-le pe chiar pe un teren negativ. Iar economiştii spun că intervenţii  ca acestea vor fi din ce în ce mai dese şi vor dura mai mulţi ani, până când efectele crizei vor dispărea.

Explicat de cotidianul The Guardian, sistemul funcţionează în felul următor: Banca Angliei „tipăreşte” bani care sunt folosiţi să cumpere datoriile pe care Guvernul şi firmele din UK le au către bănci private. În felul acesta, dobânzile se reglează şi scad, chiar sub zero. Astfel, oamenii sunt încurajaţi să se împrumute şi să cheltuiască mai mult. De aici rezultă crearea de noi joburi şi economia se repune în mişcare.

Termenul „tipăreşte” este virtual, pentru că nu se referă la bancnote sau monede. De altfel, doar 3 la sută din toţi banii din UK au formă fizică, după cum reiese din explicaţiile BoE. Restul există doar sub formă electronică, aşa cum sunt “tipărite” şi cele 100 de miliarde anunţate joi.

Fondul Băncii Anglie dispune acum de 745 de miliarde de lire.

Mediul de afaceri salută decizia. Dar spune că sunt necesare şi altele, care să vină din partea Guvernului. “Împreună cu această politică monetară este absolut necesară implementarea unui plan de revenire care să creeze locuri de muncă şi oportunităţi de recalificare, pentru a obţine o creştere sustenabilă”, a spus Alpesh Paleja, economistul şef al Confederation of British Industry (CBI), citat de AP.

Marea Britanie are cel mai mare număr de decese cauzate de covid din toată Europa. Iar pe lângă criza economică cauzată de coronavirus, ea se confuntă cu mari incertitudini provocate de ieşirea din UE.

Alin Petrică © Diaspora-UK


CITEȘTE ȘI...

Close
Close