Bârfa – Socrate & Schopenhauer

O anecdotă îl descrie pe Schopenhauer luând masa zilnic, în micul lui restaurant de predilecţie din Frankfurt, executând de fiecare dată un gest- ritual: la început depune pe masă o bancnotă mare; către sfârşit, o împătureşte la loc şi o repune în buzunar. Repetat mereu, gestul stârneşte după o vreme curiozitatea prietenilor.

Ei bine – îi lămureşte el – mi-am dorit tot timpul să ofer bancnota asta cuiva care, pe durata unei mese cu mine, ar reuşi să nu spună nici un cuvânt rău despre cineva.

Poză? Poate. Exerciţiul poate fi încercat şi azi, fără teamă; e o metodă infailibilă de a-ţi păstra întotdeauna banii. Fenomen destul de curios, totuşi, asocierea deglutiţiei cu demolarea semenilor. Şi perfect real. Adaugă un fel de condiment secret prânzului în oraş. Observă oricine, azi, că reuşita unui dineu e dată nu de alimente ci de conversaţie – în cazul ăsta, de bârfă.

Gestului fizic de sfâşiere a cărnii îi corespunde cel, simbolic, al înfigerii caninilor în semenul absent. Vorbitul de rău nu e decât o modalitate de a sfârteca şi înghiţi, o masticaţie alegorică. Se întâmplă totdeauna la fel: pe timpul unei mese animate devine imediat vizibilă ispita, apoi plăcerea de a cleveti, de a afla amănunte infamante (ochii care se aprind subit!), de a răspândi mici porcărioare şi indiscreţii, de a aproba portretele sângeroase. Nu e decât un fel însoţitor de a sfâşia cu dinţii.

Bârfa – o dovadă că nu găsim suficient sens în viețile noastre devreme ce scormonim indiscret în viețile altora.

***

Filtrul Triplu al lui Socrate

În Grecia Antică, Socrate era renumit pentru respectul cu care își trata prietenii. Într-o zi o cunoștință l-a întâlnit pe marele filosof și l-a întrebat:

“Știi ce-am auzit despre prietenul tău?”

“Stai puțin”, a replicat Socrate.” Înainte de a-mi spune, vreau să facem un test. Se numeste testul Filtrului Triplu.”

“Filtrul Triplu….?”

“Exact”, a continuat Socrate.” Inainte de a discuta despre prietenul meu, ar fi o idee buna sa filtrăm ceea ce ai de spus. Primul filtru este Adevărul.

Esti absolut sigur ca ceea ce vrei să-mi spui este adevărat?”

“Nu”, răspunse interlocutorul. “De fapt doar am auzit despre asta și …”

“În regulă”, a spus Socrate.”Deci nu stii daca este adevarat sau nu. Acum propun să încercam si al doilea filtru, filtrul Bunătății:

Ceea ce vrei sa-mi spui despre prietenul meu este ceva bun?”

“Nu, dimpotrivă…”

“Deci,” A continuat Socrate, “Vrei sa-mi spui ceva rau despre el dar nu esti sigur ca este adevarat. Ar mai fi un filtru: filtrul Utilității.

Ceea ce vrei sa-mi spui despre prietenul meu imi va fi de folos?”

“Nu, nu tocmai.”

“Bine”, a concluzionat Socrate,  “Dacă ceea ce vrei sa-mi spui nu este nici adevarat, nici bun, nici folositor, de ce mai trebuie sa-mi spui ceea ce vrei sa-mi spui?”

CITEȘTE ȘI...

Close
Close