Boris Johnson cere populației din UK să se întoarcă la muncă. Noi măsuri de distanțare socială

Guvernul, prin vocea lui Boris Johnson îşi va modifica mesajul către britanici, în speranţa că îi va convinge că măsurile de siguranţă luate în special în ceea ce priveşte transportul public sunt suficiente pentru a renunţa la atitudinea precaută de autolimitare a mişcării. Primul pas va fi făcut de companiile de transport public care vor iniția o campanie al cărui principal mesaj este că “transportul este sigur în această vară”, scrie The Evening Standard, citând surse guvernamentale.

Chiar dacă majoritatea celor care s-au întors la lucru folosesc autoturismul personal, restricțiile din transportul public sunt considerate o cauză majoră a numărului mic de britanici care au ales să vină înapoi la job. De exemplu, în Londra, transportul public funcționează la 94 la sută din capacitate, însă numărul utilizatorilor este la 20 de procente față de perioada similară a anului trecut, scrie The Guardian.

Toate măsurile luate până acum de Guvernul de la Londra au avut ca scop principal repornirea economiei. Introducerea obligativității măștilor în transportul în comun este una dintre ele. Însă, mesajul de până acum a fost că utilizarea mijloacelor de transport trebuie făcută doar dacă este necesar și călătorii trebuie să evite folosirea lor în orele considerate de vârf. Schimbarea va include eliminarea acestor recomandări restrictive.

“Companiile feroviare vor sprijini Guvernul în acțiunea dificilă de a echilibra balanța între nevoia repornirii economiei și necesitatea încetinirii răspândirii virusului”, a spus Andy Bagnall, reprezentantul Rail Delivery Group. “Simultan cu redeschiderea economiei trebuie să îi convingem pe britanici că transportul este sigur”, a adăugat acesta, citat de The Guardian.

Sursele din Guvern spun că mesajul premierului Johnson va fi dublat de cel al NHS. Împreună, vor spune că virusul este ținut sub control și astfel, întoarcerea la lucru este posibilă și sigură. “Cheia mesajului către public este că acum avem virusul sub control. Și că dacă vor fi focare locale vom acționa rapid ca să stopăm răspândirea”, spune sursa citată de Evening Standard.

Mesajul anunțat de sursele acestor cotidiene este în linia celui pe care premierul Johnson l-a enunțat vinerea trecută, când a fost întrebat dacă va prelungi “schema Furlough”.  El a spus atunci că britanicii “s-au obișnuit să stea în case” și că a venit momentul să “meargă la lucru”, sugerând pe de o parte că nu va prelungi schema, iar pe de alta că va schimba strategia.

Modificarea vine în contextul în care previziunile oficiale anunță o creștere masivă a șomajului. Cea mai optimistă variantă prezentată de Ministerul de Finanțe spune că șomajul va ajunge până la finalul anului la 10 procente iar economia se va contracta cu 10,6 la sută.

UK a înregistrat în ultimele 24 de ore 642 de cazuri noi confirmate. 48 de britanici au murit în aceeași perioadă de timp, ducând numărul total la 45,119. De la începutul ridicării restriciilor, numărul cazurilor și deceselor noi a scăzut constant.

Constantin Bunea © Diaspora-UK


CITEȘTE ȘI...

Close
Close