Brexit – 3 din 4 firme din UK sunt nepregătite pentru tranziție

Doar una din patru companii sunt pregătite pentru ieşirea totală a Marii Britanii din Uniunea Europeană, arată un studiul făcut de Institute of Directors (IoD), unul dintre cele mai mari huburi cu informaţii despre Brexit din UK, citat de The Guardian.

În special, fabricile de bunuri stau cel mai prost în această privinţă, principalele motive fiind lipsa unui plan concret al autorităţilor şi concentrarea tuturor resurselor pe ieşirea din criza provocată de COVID.

Peste două treimi dintre directorii companiilor susţin că ieşirea din UE cu un acord ar fi mult mai benefică decât varianta no-deal. Chiar şi cei din treimea rămasă îşi nuanţează poziţia, recunoscând că, pentru economia britanică în general, este mai bun un acord.

În plus, chiar dacă UK şi UE ar cădea de acord asupra unui tratat, doar o firmă din trei va fi pregătită să aplice la timp cerinţele. “Cu atât de multe lucruri pe cap, mulţi directori de companii simt că pregătirea pentru Brexit este ca şi cum ai încerca să împuşti o ţintă în mişcare”, a spus Jonathan Geldart, directorul IoD. “Să ne aruncăm imediat şi necondiţionat în orice ni se va oferi va fi un coşmar pentru toate businessurile”, a avertizat acesta.

În același timp, Guvernul a lansat luni, 13 iulie, campania “The UK’s new start: let’s get going”, care le cere firmelor şi cetăţenilor britanici să fie pregătiţi pentru momentul 31 decembrie. Conform strategiei  de comunicare publicate de agenţia de publicitate MullenLowe London, cea care se ocupă de campanie, aceasta va avea două etape.

De durata lunilor Iulie şi August, mesajul este concentrat pe “informarea” despre consecinţele ieşirii şi pe faptul că fiecare cetăţean şi firmă trebuie să înceapă pregătirea. Mesajul este că vor fi costuri şi restricţii noi dar “noul început” este ceva fantastic pentru economia britanică.

Etapa a doua începe în Septembrie şi va avea scopul de “a şoca şi uimi”. Expresia folosită de agenţie este “shock and awe” şi este o expresie militară care se referă la atacarea inamicului cu toate forţele, cu scopul de a îi paraliza capacitatea de contraatac. 

Campania include şi o secţiune de mesaje special create pentru cei care vor să îşi petreacă vacanţele în UE după 31 decembrie 2020. Ei sunt informaţi că vor avea nevoie de asigurare de sănătate, vor fi obligaţi să facă acte animalelor de companie sau vor avea tarife de roaming mai mari decât cele cu care s-au obişnuit.

Jumătate din comerţul britanic este cu ţări din Uniunea Europeană. Odată ce se încheie procesul, companiile din Regat vor fi nevoite să treacă prin proceduri vamale şi să plătească taxe. Însă totul depinde de rezultatul discuţiilor. Deocamdată, nicio rundă de negocieri nu a adus rezultate semnificative.

Negociatorul şef din parte UE pentru Brexit a definit starea actuală a relaţiei dintre cele două state ca fiind într-un moment de “divergențe semnificative”.

Sofia Neagu © Diaspora-UK


CITEȘTE ȘI...

Close
Close