Brexit: complicațiile controalelor vamale de la granița dintre UK și Irlanda de Nord

Șoferii care vin cu camioanele de marfă dinspre Marea Britanie spre Irlanda de Nord ar trebui să completeze un certificat care se întinde pe trei pagini, conform noilor planuri anunțate de UE pentru simplificarea aranjamentelor comerciale post-Brexit.

Produsele din carne congelată vor avea nevoie de un document separat, tot de trei pagini.

Comisia Europeană a publicat anterior detalii despre certificatele pe care le-a propus inițial toamna trecută, cu scopul de a reduce atât numărul de verificări fizice ale produselor, cât și birocrația documentelor vamale cerute pentru mărfurile și medicamentele care sosesc din Marea Britanie în Irlanda de Nord. Atunci, UE a propus conceptul de „linie expres”, pentru tranzitul mai rapid al mărfurilor sosite din restul UK în Irlanda de Nord.

La acea vreme, guvernul de la Londra a promis că va studia propunerile UE. Ulterior, în mai anul acesta, le-a respins, spunând că ele de fapt complică și mai mult volumul de controale vamale și ar duce la dispariția de pe rafturile supermarketurilor din Irlanda de Nord inclusiv a unor produse de primă necesitate, dar și a unor întregi categorii de alimente care nu își au originea în UE, cum ar fi mielul din Noua Zeelandă sau carnea de porc din Brazilia.

Trimiterea unui singur colet spre Irlanda de Nord ar avea nevoie de completarea a mai bine de 50 de răspunsuri pentru declarația vamală”, a argumentat guvernul.

Londra a comentat acum la fel noile propuneri ale UE, susținând că vor duce de fapt la mai multe verificări și controale, agravând situația. Un purtător de cuvânt al prim-ministrului a declarat: „Propunerile celor de la UE, care nu diferă de ceea ce au afirmat anterior, ar duce la creșterea poverii birocratice asupra companiilor și a cetățenilor și ne-ar duce înapoi față de situația de acum”, transmite Reuters.

UK vrea să renunțe la o parte din prevederile acordului post-Brexit încheiat în 2019 cu UE cuprinse în textul Protocolului privind Irlanda de Nord, în așa fel încât să fie mai simplă circulația anumitor mărfuri din Marea Britanie în Irlanda de Nord.

Guvernul a publicat în această săptămână proiectul de modificare a acordului, care prevede înființarea unei „linii verzi” pentru mărfurile care vin din Marea Britanie în Irlanda de Nord, cu birocrație minimă și fără niciun fel de verificări, precum și a unei „linii roșii” pentru mărfurile din Marea Britanie care trec prin Irlanda de Nord spre Republica Irlanda și restul UE. 

Un alt element al planului Londrei este înființarea unui regim dual de reguli, care înseamnă că bunurile produse atât la standardele UK, cât și la standardele UE pot circula în Irlanda de Nord. Companiile din Irlanda de Nord vor putea produce mărfuri care satisfac standardele UK, cele ale UE sau ambele tipuri de standarde.

În replică, vicepreședintele Comisiei Europene, Maroš Šefčovič, a criticat puternic planul UK, motivând că „un set dual de reguli ar îngropa producătorii din Irlanda de Nord sub un munte monstruos de hârtii”. 

UE a confirmat oficial că va da în judecată UK pentru planul de a renunța la părți din acordul post-Brexit, considerând că eliminarea cu de la sine putere de către UK a unor capitole din acord încalcă legislația internațională. „Nu există nicio justificare juridică sau politică pentru schimbarea unilaterală a unui acord internațional”, a spus Maroš Šefčovič.

Eva Iorga © 16.06.2022


CITEȘTE ȘI...

Close
Close