Când să eviți călătoriile cu trenul datorită grevei feroviare din UK

Pasagerii din UK sunt îndemnați să renunțe la călătoriile cu trenul și să nu plece decât în caz de strictă necesitate în zilele când va avea loc greva generală din transporturile feroviare.

Grevele organizate de membrii sindicatului RMT, la Network Rail și o serie de operatori feroviari, vor avea loc pe 21, 23 și 25 iunie, după ce negocierile salariale cu patronatul au eșuat, potrivit anunțului făcut de sindicat.

În afară de lucrătorii de la Network Rail vor protesta și cei de la Avanti West Coast, Chiltern Railways, Cross Country Trains, Greater Anglia, LNER, East Midlands Railway, c2c, Great Western Railway, Northern Trains, South Eastern Railway, South Western Railway, Transpennine Express și West Midlands Trains.

La aceștia se adaugă lucrătorii de la London Underground, metroul londonez, pe data de 21 iunie.

De asemenea, conductorii membri ai sindicatului Aslef vor face grevă la Greater Anglia pe 23 iunie, cei de la Hull Trains pe 26 iunie și cei de la Croydon Tramlink pe 28 și 29 iunie, respectiv pe 13 și 14 iulie. Aceste greve separate sunt așteptate să provoace perturbări severe ale rețelei de transport din UK.

Lucrătorii de la GTR, companie care operează Southern, Thameslink, Great Northern și Gatwick Express, au votat pentru alte acțiuni de protest, fără grevă, de pildă refuzând să lucreze peste program.

O serie de operatori, inclusiv Northern Trains, Southeastern, TransPennine și Avanti West Coast, au avertizat pasagerii să nu-și planifice deloc călătorii cu trenul în perioada 21-25 iunie ori să aleagă trenul numai dacă este neapărat necesar, scrie Evening Standard.

Și Transport for London a recomandat ca londonezii să evite călătoriile pe cât posibil marți, 21 iunie, întrucât greva de la metrou „va avea un impact sever asupra rețelei, astfel încât pe toate liniile vor fi foarte puține servicii funcționale sau niciunul”.

Serviciile care vor funcționa în această perioadă vor avea orar schimbat, între 7.30 și 18.30, iar în multe locuri nu vor circula deloc trenuri, ca de pildă Penzance din Cornwall, Bournemouth din Dorset, Swansea și Holyhead din Țara Galilor, Chester din Cheshire sau Blackpool din Lancashire.

Printre liniile care vor funcționa se numără West Coast Main Line, de la Londra spre Scoția, via localități ca Birmingham sau Manchester. Orarul schimbat va face însă ca plecările ultimelor trenuri să aibă loc mult mai devreme. De pildă, ultimul tren de la Londra la Manchester va pleca la 14.47, cel de la Norwich la Londra la 16.00, iar cel de la Londra la Edinburgh la 15.00.

Orarul de funcționare a trenurilor în săptămâna 20-26 iunie este încă în lucru, dar este de așteptat ca numărul curselor să fie de circa 4.500 față de un trafic obișnuit de 20.000, a comunicat Network Rail. Perturbarea traficului este de așteptat să se extindă și în zilele săptămânii când nu sunt prevăzute greve, din cauza personalului insuficient din schimburile de noapte care să pregătească ziua următoare. În zilele fără grevă sunt așteptate să circule doar circa 60% din curse.

Greva generală a feroviarilor va afecta atât serviciile de pasageri, cât și cele de transport al mărfurilor, inclusiv combustibili și alimente, precum și cele de mentenanță a materialului rulant. Network Rail, compania care deține și întreține rețeaua feroviară, a estimat că săptămâna cu greve va costa până la 150 de milioane de lire, reprezentând venituri pierdute ale companiei.

Sunt implicați și impiegații de mișcare, ceea ce înseamnă că numărul trenurilor care vor mai circula va fi de fapt foarte mic. În zilele cu grevă, cei care îi înlocuiesc pe impiegați nu pot acoperi decât 12 ore de lucru, astfel încât serviciile de transport vor începe târziu și se vor încheia devreme, acolo unde vor funcționa. 

Constantin Bunea © 16.06.2022


CITEȘTE ȘI...

Close
Close