Care a fost rută aeriană cea mai frecventată de turiștii români vara aceasta

Principalele cinci destinaţii de călătorie cu avionul preferate de turiștii români în perioada iunie-august au fost ţările cu mari comunităţi românești: Italia, Spania, Marea Britanie, Germania, Franţa şi Belgia.

Abia după acestea vine rândul Greciei, destinație preponderent de relaxare şi agrement, în timp ce călătoriile spre celelalte destinaţii au fost motivate în mare parte de vizitarea rudelor şi a prietenilor din străinătate, respectiv de revenirea din vacanţa petrecută acasă şi întoarcerea la locul de muncă de peste hotare, se arată într-un comunicat difuzat vineri de Vola.ro.

Preţul mediu al verii 2021 a fost de 147 de euro, iar ruta cea mai vândută a fost Bucureşti – Londra şi retur, reiese din datele portalului de turism citat.

În primele două luni de vară, Grecia s-a aflat în top 10 rute achiziţionate pe Vola.ro, însă, odată cu trecerea acestei ţări pe lista roşie la începutul lunii august, numărul rezervărilor a scăzut cu 34%. Situația a fost inversă în cazul Marii Britanii, care din 8 august a eliminat obligația carantinei pentru români, ceea ce a determinat o creştere substanţială a traficului de pasageri. Ruta București – Londra și retur a devenit astfel cea mai vândută rută dus-întors, preţul mediu al unui bilet de avion fiind de 124 de euro. Pentru comparație, prețul mediu al unui bilet spre Spania a fost de 321 de euro, respectiv 167 de euro spre Italia.

„Marea provocare a acestui sezon a fost să gestionăm operaţional numărul mare de solicitări şi întrebări în urma zborurilor anulate sau modificate de companiile aeriene. Concret, peste 35% dintre zboruri au fost afectate de schimbări şi anulări şi întreaga industrie s-a străduit să facă faţă acestei instabilităţi”, afirmă Claudia Tocilă, director de marketing la Vola.ro.

În prezent, România este în continuare între țările incluse de guvernul britanic pe lista verde, ceea ce înseamnă că toți călătorii care sosesc din România în UK nu vor mai trebui să intre în carantină dacă au teste negative de Covid-19.

În schimb, guvernul român a decis la ședința din această săptămână să mențină Marea Britanie pe lista roșie, ceea ce înseamnă că pasagerii care vin din UK în România trebuie să intre în carantină la domiciliu timp de 14 zile dacă nu pot dovedi fie că au fost vaccinați cu ambele doze cu cel puțin 10 zile în urmă, fie că au avut Covid-19 în ultimele 90 de zile dinaintea intrării în România. Pasagerii nu trebuie să prezinte test de Covid-19 decât dacă rămân în România pentru mai puțin de 72 de ore sau dacă este vorba de copii între 3 și 16 ani.

În total, vânzările de biletele de avion din vara anului 2021 s-au apropiat de nivelul dinainte de pandemie. Vola.ro a vândut aproape 100.000 de bilete, la 95% din volumul anului 2019 şi în creştere cu peste 200% faţă de 2020.

Printre principalele cauze ce au favorizat revenirea cererii turistice se numără anunţurile legate de redeschiderea multiplelor destinaţii din Europa, condiţiile de călătorie simplificate odată cu eliberarea certificatelor verzi, precum şi un număr mai scăzut de cazuri de infectare cu Covid-19 pe timpul verii, care, împreună cu numărul în creştere de persoane vaccinate, au dat românilor o mai mare încredere în a-şi relua călătoriile.

De asemenea, turiştii se acomodează cu volatilitatea condiţiilor pandemice de călătorie, cu formularele online de completat, cu testele mult mai uşor de efectuat şi la preţuri mai mici decât în urmă cu ceva luni, iar aceste aspecte se observă la nivelul rezervărilor, adaugă comunicatul Vola.ro.

Teofil Ștefănescu © 11.09.21


CITEȘTE ȘI...

Close
Close