Cât de (ne)pregătite sunt companiile din Londra pentru o posibilă nouă carantină

Circa 60% din firmele cu activitate în capitala UK nu au un plan de rezervă în cazul introducerii unei noi carantine locale, iar 42% consideră că o închidere a Londrei le-ar compromite eforturile de a-și redresa afacerile după pierderile din acest an.

Acestea sunt rezultatele unui sondaj în cadrul campaniei guvernamentale Driving for Better Business, citate de City AM. Din același sondaj, făcut în rândul a 150 de firme, reiese că peste o treime din companii cred că o trecere integrală a angajaților la munca de acasă ar compromite managementul afacerilor lor. Tot atâtea companii consideră că o carantină locală le va anula complet șansele de a mai face profit anul acesta.

Nina Skero, director al companiei de consultanță economică Centre for Economics and Business Research (CEBR), atrage atenția că deja zona City arată ca un oraș-fantomă față de perioada dinainte de pandemie, iar companiile care se bazau pe un flux zilnic de clienți, de la cafenele și curățătorii la frizerii, au în față câteva luni grele.

CEBR estimează că pandemia a creat un deficit de cheltuieli de consum de 2,3 miliarde de lire între lunile martie și iulie, iar acum chiar în absența unei carantine totale în oraș, Londra va continua să piardă circa 178 de milioane de lire pe lună în raport cu cheltuielile pe care angajații firmelor le făceau înainte de criză la magazinele din apropierea locurilor lor de muncă.

Catherine McGuinness, director al City of London Corporation, a declarat pentru City AM că este esențial ca Londra să mențină economia pornită, în paralel cu salvarea de vieți și lupta cu virusul.

Nu putem hiberna peste iarnă. Aceasta pur și simplu nu este o opțiune pentru economie. Companiile au alocat resurse mari pentru a asigura igiena locurilor de muncă și a restabili încrederea angajaților. O recomandare general valabilă, ca toți să lucreze de acasă, riscă să pună în pericol redresarea capitalei și să afecteze pe termen lung competitivitatea ei”, a spus McGuinness, referindu-se la recomandarea premierului Boris Johnson ca angajații companiilor să lucreze pe cât posibil de acasă.

Conform noului sistem de evaluare pe trei niveluri a riscurilor legate de pandemie, Londra este deocamdată la nivelul de alertă mediu, însă primarul Sadiq Khan a avertizat că până la sfârșitul săptămânii deja situația ar putea să se înrăutățească, ceea ce va atrage „inevitabil” impunerea de restricții specifice pentru nivelul ridicat de alertă.

Un sondaj YouGov publicat miercuri arată că opinia publică din UK susține puternic o perioadă de carantină totală de două săptămâni, cu 68% din respondenți susținând introducerea ei în așa fel încât să coincidă cu vacanța școlară de toamnă, din a doua parte a lunii octombrie.

Numărul total al cazurilor de coronavirus confirmate în Londra a atins miercuri 65.503, Barnet și Ealing fiind cele mai afectate districte – Barnet cu 3.114 cazuri (65 în ultimele 24 de ore) și Ealing cu 3.088 (100 în ultimele 24 de ore).

Zona de est continuă să aibă un număr ridicat de cazuri noi, în special în Redbridge, Barking and Dagenham, Tower Hamlets și Newham. La nivelul Londrei, incidența în ultimele 14 zile a infectărilor a depășit 90 la 100.000 de locuitori. 

Ioana Paraschiv © 15.10.20


CITEȘTE ȘI...

Close
Close