Pe banii părinţilor sau pe propriile picioare? Mentalitatea românească vs. britanică

În timp ce multor tineri din România nu li se pare deloc anormal ca părinţii să îi finanţeze până la terminarea facultăţii, a doctoratului sau chiar până trec de 30 de ani, adolescenţii din Marea Britanie îşi câştigă primii bani încă de pe băncile şcolii. De la 16 ani. 

Chirie plătită părinţilor?

De când a ajuns în Londra, mai precis de 9 ani de zile, Darius a trăit mereu printre englezi. În tot acest timp a legat prietenii cu aceştia, a mâncat cu ei, a studiat alături de ei şi a împrumutat mult din comportamentul acestora. Tânărul de 30 de ani din Oradea povesteşte că, la început, a rămas uimit de faptul că prietenii săi munceau încă de la vârsta de 16 ani. Şi că părinţii le cereau acest lucru. 

„Am avut în timpul facultăţii doi prieteni englezi cărora părinţii le-au spus încă de la vârsta de 16 ani că trebuie să contribuie la plata chiriei. Cu o sumă modică: de 100 de lire pe lună. Din momentul respectiv, adolescenții nu mai primeau nici bani de buzunar de la părinţi. Li s-a mai spus că trebuie să fie pe picioarele lor şi că venise timpul să se descurce. Prietenii mei au început să îşi caute de muncă. S-au dus să vândă ziare, au lucrat în coffee-shop-uri, asta în condiţiile în care ei încă mergeau la şcoală”, povesteşte tânărul din Oradea.

Cu timpul, Darius a înţeles această nouă mentalitate, pe care spune că o va aplica şi copiilor săi.

„Mergând la muncă, prietenii îmi spuneau că aşa au înțeles cum e să stai în picioare 10 ore și să câştigi un ban. Nu munceau de dimineaţă până seara, ci munceau part-time. Dar era suficient cât să înţeleagă valoarea banilor. Nu este o atitudine pe care o adoptă toţi englezii adulți cu copiii lor, dar sunt foarte multe cazuri de acest fel. Cred că e o strategie inteligentă. Dacă un adolescent câştigă 50 de lire după 10 ore de muncă, nu se va îndura să îi cheltuie rapid pe o pereche de jeans de la nu ştiu ce firmă… În cazul în care banii vin de la părinţi, atunci cu siguranţă ies mai uşor din buzunar… Munca de la vârsta adolescenței te ajută să te maturizezi”, este de părere Darius.

„La polul opus este atitudinea românească. Mă tem că numărul românilor care stau pe banii părinţilor până pe la 33 de ani este foarte mare. Mai mare decât ar trebui. Eu am prieteni care au stat acasă, susținuți financiar de părinți, până când au terminat doctoratul. Ceea ce nu mi se pare ok.”

Job la 16 ani

Lavinia a ajuns în Londra în 2010, pe vremea când fiica sa avea 9 ani. Nu s-a gândit niciodată că o va trimite să muncească. Nici nu concepea acest lucru, chiar dacă englezii cu care s-a împrietenit în ultimii ani îşi încurajau copiii să muncească.

„De când am ajuns în Londra am lucrat ca nanny (dădacă). M-am împrietenit cu multe familii de englezi. Cu o familie am rămas în relaţii atât de bune încât o dată pe lună merg în vizită sau vin ei la noi acasă. Am auzit în multe case în care am lucrat cum părinţii îşi trimiteau copiii la muncă, mai ales în perioada vacanţelor sau în weekend-uri. La început, nu pricepeam deloc de ce o fac. Chiar mă gândeam la câţi bani au ăştia, sunt nebuni de îşi trimit copiii la muncă. E-adevărat – muncă uşoară. Băieţii – să cureţe grădinile vecinilor, să vopsească gardurile. Fetele – să ajute la strângerea farfuriilor când era vreo petrecere prin cartier sau chiar să aibă grijă de alţi copii. Pentru orice muncă făceau erau răsplătiţi la finalul zilei cu câteva zeci de lire. Erau aşa de fericiți. Se bucurau şi alergau să pună banii în puşculiţă. Abia atunci am început să înţeleg că, totuşi, este un lucru bun. Treptat și fiica mea a început să lucreze. Într-un weekend, prin primăvară, s-a nimerit ca două dintre familiile pentru care lucrasem eu în trecut, să aibă nevoie de nanny. Nu ştiam pe care să o refuz pentru că îmi erai dragi de ambele familii. Aşa că mi-a venit ideea să o întreb pe fiica mea dacă vrea să meargă să aibă grijă de două fetiţe, timp de trei-patru ore. Şi astfel să câştige primii ei bani. Şi a fost de acord. De atunci, se oferă să facă babysitting regulat. Eu am programul meu de luni până vineri, nu mai lucrez în weekenduri şi o las pe ea”, ne povesteşte românca din Iaşi.

Fiica mea este foarte încântată când face babysitting. În câteva luni şi-a strâns bani şi şi-a cumpărat multe din lucrurile pe care şi le dorea şi eu nu îmi permiteam să i le iau. Acum strânge bani să meargă anul viitor, în vară, într-o excursie cu colegii ei. A început să aprecieze valoarea banilor şi să nu mai îmi ceară chiar pentru orice prostie. Dar nu cred că o să îi pot cere vreodată bani pentru chirie. Nu cred că aş face aşa ceva…”

Autor articol: Oana Padureanu

CITEȘTE ȘI...

Close
Close