Creșterea costului vieții s-a reflectat și în privința serviciilor de îngrijire a copiilor, în condițiile în care UK este acum printre cele mai scumpe țări din lume în funcție de cât de mult îi costă pe părinți aceste servicii.
Taxele pentru serviciile de îngrijire cu normă întreagă pentru un copil mai mic de doi ani la creșă au crescut cu aproape 6% anul trecut, la o medie de £14.836 pe an, în timp ce numărul furnizorilor și capacitatea creșelor a scăzut, notează Evening Standard, care citează datele colectate de organizația caritabilă Coram. Îngrijirea echivalentă de către o bonă costă aproape £13.000 pe an.
Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE), din care fac parte principalele 39 de economii dezvoltate ale lumii, afirmă că UK este a treia cea mai scumpă țară din punctul de vedere al costurilor cu îngrijirea copiilor, după Elveția și Noua Zeelandă. Cifrele se bazează pe o familie cu doi copii cu vârste de doi și trei ani care frecventează creșa sau grădinița cel puțin 40 de ore pe săptămână și iau în considerare și diferitele tipuri de sprijin financiar acordate de stat.
BBC amintește care anume sunt formele de sprijin pentru părinții care trebuie să facă față acestor costuri, după cum urmează:
Ore gratuite pentru copiii de 3-4 ani
Copiii în vârstă de trei și patru ani au dreptul la anumite servicii gratuite de îngrijire pe întreg teritoriul UK, cu programe diferite în Anglia, Scoția, Țara Galilor și Irlanda de Nord.
Este vorba de formele de „îngrijire avizată” a copiilor, adică furnizorul serviciilor respective trebuie să fie înregistrat oficial și să îndeplinească cerințele relevante, notează BBC.
În Anglia, toți copiii în vârstă de trei și patru ani au dreptul la 15 ore de îngrijire gratuită a copiilor pe săptămână în timpul unui trimestru, sau 38 de săptămâni pe an. Orele gratuite pot fi folosite în unele creșe private sau în grădinițele de stat. Copiii părinților care muncesc și care îndeplinesc normele de eligibilitate a veniturilor au dreptul la 30 de ore gratuite pe săptămână.
În Anglia, copiii de doi ani sunt, de asemenea, eligibili pentru 15 ore gratuite de îngrijire a copiilor în anumite situații, de exemplu dacă familia primește Universal Credit.
Este posibil ca părinții care își folosesc orele gratuite în grădinițe private să fie nevoiți să plătească însă pentru alte servicii suplimentare, cum ar fi scutece sau gustări.
Facilități fiscale pentru părinți și bunici
Prin programul de facilități fiscale pentru îngrijirea copiilor, guvernul plătește £2 într-un cont pentru fiecare £8 cu care contribuie familia, până la o valoare de £2.000 pe an, pentru fiecare copil, sau £4.000 pentru copiii cu handicap.
Banii pot fi folosiți pentru servicii de îngrijire a copiilor avizate, inclusiv pentru asistenți maternali, creșe, bone și cluburi after-school. Părinții pot folosi acest program împreună cu orele gratuite de îngrijire a copiilor, dacă se califică pentru ambele.
Bunicii și alți membri ai familiei care au grijă de copii pot fi, de asemenea, eligibili pentru credite suplimentare de National Insurance, în cadrul sistemului de credite acordate adulților pentru îngrijirea copiilor. Cu alte cuvinte, dacă au grijă de nepoți, asta le poate mări pensia de stat.
Familiile eligibile pot solicita, de asemenea, Child Benefit – alocația pentru copii cu vârsta de până la 16 ani. Acesta este în valoare de £21,80 pe săptămână pentru primul copil și de £14,45 pe săptămână pentru copiii care se nasc ulterior.
Totuși, plafonul care limitează suma totală a ajutoarelor sociale pe care le pot primi unele persoane de vârstă activă înseamnă că unele familii care primesc alte ajutoare de la stat ar putea să nu primească întreaga sumă a alocației.
Pe de altă parte, dacă venitul total impozabil al unuia sau al ambilor părinți este mai mare de £50.000, taxa pentru alocația pentru copii pe care o plătesc cei cu venituri ridicate poate reduce valoarea plăților. Dacă oricare dintre parteneri câștigă peste £60.000, atunci nu se mai califică deloc pentru nicio alocație pentru copii.
Organizațiile caritabile Entitled to și Turn2us oferă calculatoare de ajutoare, care te ajută să-ți verifici situația și să vezi la ce formă de sprijin ai acces.
Posibile măsuri care vor fi luate de stat
În UK este atât de scumpă îngrijirea copiilor în special din cauza proporției obligatorii dintre îngrijitori și copii. Pentru copiii cu vârsta de trei ani și peste, trebuie să existe de obicei un îngrijitor la fiecare opt copii, în timp ce raportul pentru copiii sub doi ani este de unu la trei. În Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord trebuie să existe un îngrijitor la fiecare patru copii în vârstă de doi ani.
Guvernul propune însă modificarea raportului la 1:5 în Anglia, așa cum se întâmplă deja în Scoția. Asta ar permite părinților să economisească până la 15%, adică aproximativ £40 pe săptămână pentru o familie care plătește £265 pe săptămână pentru 50 de ore de îngrijire la creșă sau grădiniță.
Sofia Neagu © 10.03.2023
