Sir Keir Starmer a ajuns într-o criză politică majoră la mai puțin de doi ani după ce a câștigat puterea. A promis atunci că o guvernare calmă, competentă și centristă va învinge populismul din UK. Misiunea lui era asemănătoare cu cea a lui Emmanuel Macron în Franța sau Friedrich Merz în Germania: să arate că politica serioasă produce rezultate mai bune decât promisiunile spectaculoase ale demagogilor. În loc de asta, după o înfrângere dură pentru Labour la alegerile locale din Anglia și la scrutinele din Scoția și Țara Galilor, pe 7 mai, partidul s-a trezit în plină revoltă internă.
Problemele lui Starmer nu vin doar din contextul economic dificil, deși acesta este apăsător. Salariile reale din Marea Britanie au crescut foarte puțin în ultimii 20 de ani, iar unele studii estimează că Brexitul a redus PIB-ul pe locuitor cu 4%-8%, după ieșirea din piața unică europeană de $18 trilioane.
Productivitatea a stagnat: între 2008 și 2023, producția pe oră lucrată a crescut cu doar 7% în Marea Britanie, față de 21% în Statele Unite.
Criticii spun că eșecul lui Starmer ține și de leadership. El și-a limitat singur guvernul prin promisiuni electorale de a nu crește impozitul pe venit sau TVA, apoi a livrat reforme considerate prea dureroase pentru alegători, dar prea mici pentru a schimba economia. Nu a venit cu o reformă fiscală majoră, nu a făcut o schimbare curajoasă a sistemului de ajutoare sociale, nu a construit o apropiere ambițioasă de Uniunea Europeană și a ezitat când planurile de accelerare a construcțiilor au întâmpinat rezistență.
Rezultatul este o prăbușire a autorității. Un sondaj YouGov realizat după alegerile din luna mai arată că doar 29% dintre alegători vor ca Starmer să rămână premier. Aproape 100 dintre cei 403 parlamentari Labour i-au cerut să plece, iar cinci miniștri au demisionat, inclusiv Wes Streeting, fostul ministru al sănătății. O cursă internă poate fi declanșată dacă 20% dintre parlamentarii laburiști susțin formal un alt candidat.
În acest context, Andy Burnham, primarul din Greater Manchester, a devenit favorit. Mai multe statistici îi dau 54% șanse să devină prim-ministru. Angela Rayner are 16%, Ed Miliband 8%, Wes Streeting 7%, iar Starmer are doar 6% șanse să rămână în funcție până la următoarele alegeri generale.
Pentru partidul Labour, miza nu este doar schimbarea liderului, ci evitarea unui vid politic în care formațiunile populiste ar putea câștiga teren.