Compania Blue Air sancționată după mai multe plângeri de la pasageri

Compania low-cost Blue Air va fi amendată de autoritățile din România, în urma unei anchete asupra numărului mare de zboruri interne și internaționale pentru care au fost făcute rezervări, dar apoi au fost anulate, iar pasagerii nu au primit explicații și nici nu au fost despăgubiți.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor din România (ANPC) a comunicat că a anchetat timp de mai multe luni anulările de zboruri decise de Blue Air și atitudinea față de pasageri, din cauza numărului mare de reclamații transfrontaliere primite în privința companiei.

ANPC arată că au fost făcute mai multe verificări în ultimii doi ani care au descoperit nereguli asemănătoare, iar Blue Air a fost avertizată, consiliată şi i s-au interzis practicile comerciale incorecte de la acel moment, însă aceasta a recidivat.

În perioada analizată de comisarii ANPC, mai exact începând cu 30 aprilie 2021 (momentul ridicării majorităţii restricţiilor de zbor impuse de pandemia de Covid-19) şi până la data de 14 iunie 2022 – când rezultatele cercetărilor au fost aduse la cunoştinţa reprezentantului companiei -, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri. Acestora le corespund 178.405 rezervări pentru care s-au efectuat plăţi în valoare toatală de 66.585.967,68 lei calculate la cursul în lei comunicat de BNR în data de 14.06.2022 al valutelor, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene în care compania aeriană supusă verificărilor operează cu regularitate zboruri”, a comunicat ANPC.

Pentru multe din zborurile planificate, anularea s-a făcut la scurt timp de la punerea în vânzare a biletelor.

Practica operatorului economic de a lansa oferte, de a îndemna către achiziţionarea biletelor, în multe cazuri, la un preţ avantajos (beneficiind de diverse promoţii) pentru consumatori, în condiţiile în care aceştia plătesc sumele aferente zborului şi, în multe cazuri, după o scurtă perioadă, operatorul economic anulează zborurile, fără a oferi o justificare aferentă anulării, precum şi fără a proceda la restituirea contravalorii achitate şi a compensaţiilor cuvenite în aceste situaţii este, conform Regulamentului CE 261/2004, considerată a fi o practică comercială incorectă, contrară cerinţelor diligenţei profesionale”, arată ANPC, citată de Agerpres.

Instituția îndeamnă pasagerii să manifeste atenţie sporită la achiziţionarea biletelor de avion emise de Blue Air, pentru a limita potenţialul prejudiciu creat dacă astfel de situații se repetă, precum și să reclame orice reclame orice astfel de incident, indiferent de compania aeriană unde au cumpărat bilete, aici sau aici.

De asemenea, ANPC atrage atenția că firmele care recuperează sumele nerambursate de companiile aeriene, în cazul anulării zborului, percep comisioane pentru aceste servicii.

În ce privește amenda pentru Blue Air, aceasta ar putea fi dată după data de 5 iulie, dată la care se așteaptă să fie publicată în Monitorul Oficial comisia pentru stabilirea amenzii, așa cum prevede Ordonanța 58/2022. Conform ANPC, actul completează legislația națională cu prevederile unei directive europene, numită Directiva Omnibus, care prevede amenzi ce pot ajunge la două milioane de euro, în funcție de gravitatea abaterii.

În această lună, Blue Air a anulat zborurile programate în sezonul de vară pe cel puțin 20 rute aeriene din și către aeroporturile din România și a redus numărul zborurilor săptămânale pe mai multe rute, a informat Boardingpass.ro. 

Zece rute din București, patru din Cluj Napoca, una din Bacău și cinci din Iași vor fi suspendate complet până în toamnă, între care București – Birmingham (suspendată până în 1 octombrie), București – Liverpool (suspendată până în 2 octombrie) și Iași – Dublin (suspendată până în 3 octombrie).

Alexandra Voinescu © 18.06.2022


CITEȘTE ȘI...

Close
Close