Companiile auto și costurile unui Brexit fără acord comercial

Producătorii de autovehicule din UK și UE au avertizat că o ieșire a țării fără acord din Uniunea Europeană va costa industria auto britanică și europeană 110 mld. euro (101,5 mld. lire) în următorii cinci ani.

Cifrele prezentate în declarație arată că în industria auto din UK și UE lucrează direct și indirect 14,6 milioane de oameni – joburi care reprezintă circa 6,7% din toate locurile de muncă din UE și care ar fi puse în pericol de neîncheierea unui acord comercial. 

Un număr de 23 de asociații naționale și transnaționale ale industriei auto, între care Society of Motor Manufacturers and Traders (SMMT) din UK și European Automobile Manufacturers’ Association (ACEA), au publicat luni, 14 septembrie o declarație comună în care cer continuarea negocierilor pentru un acord privind Brexit.

Asociațiile avertizează că în cazul unui eșec s-ar înregistra scumpiri ale autovehiculelor de natură să afecteze și mai mult o piață care deja a pierdut cca 100 mld. euro din cauza pandemiei de Covid-19. Ele estimează că până la 3 milioane de vehicule ar putea să nu mai intre în producție, ceea ce ar costa capacitățile de producție din UE 57,7 mld. euro, iar uzinele britanice 52,8 mld. lire.

Șeful ACEA, Eric-Mark Huitema, a insistat că este neapărat nevoie de un acord comercial funcțional cu care să poată începe anul 2021, în caz contrar industria urmând să suporte dublul șoc al pandemiei și al unui Brexit nereglementat. Companiile cer guvernelor să încheie urgent un acord care să prevadă tarife vamale zero, reguli moderne privind indicațiile de origine a componentelor și evitarea unor reglementări diferite de o parte și de alta a Canalului Mânecii.

Reprezentanții industriei auto arată că în prima jumătate a anului au fost fabricate în UK doar 381.357 de mașini, cel mai mic nivel din 1954, iar în iulie producția a fost de 85.000 de vehicule, în scădere cu 20% față de iulie 2019. În primele șase luni, numărul de mașini noi înmatriculate în Regatul Unit s-a înjumătățit în raport cu aceeași perioadă din anul trecut.

Conform ACEA, comerțul cu autovehicule furnizează principalelor piețe din statele membre taxe în valoare de 440,4 mld. euro și asigură Uniunii Europene un excedent comercial anual de 74 mld. euro. Cu investiții de aproape 61 mld. euro în cercetare și dezvoltare, sectorul auto este cel mai mare contributor privat la activitatea de inovare, reprezentând 29% din totalul cheltuielilor europene în acest scop.

Premierul Boris Johnson a anunțat săptămâna trecută că intenționează să renunțe la o serie de prevederi ale acordului de retragere a UK din Uniunea Europeană, pentru a asigura comercianților din Irlanda de Nord acces liber pe piața britanică. Anunțul brusc privind renunțarea unilaterală la angajamentele asumate anterior de Londra față de UE a iritat puternic autoritățile de la Bruxelles, care au avertizat că astfel ar putea fi complet sabotate șansele unui acord comercial între UK și UE care să poată fi încheiat în timp util, până la expirarea perioadei de tranziție a Brexit, la 31 decembrie 2020.

Augustin Sturza © Diaspora-UK


CITEȘTE ȘI...

Close
Close