Condițiile de călătorie dintre România și UK după 15 februarie 2021. Testele COVID-19, autoizolarea, formularul de localizare a pasagerilor

Începând cu data de 15 februarie 2021, Marea Britanie implementează noi restricții ce îi vizează pe călătorii care se reîntorc în UK din străinătate. Mulți dintre dumneavoastră au contactat redacția revistei Diaspora-UK, solicitând informații despre aceste hotărâri. 

De asemenea, primim numeroase întrebări referitoare la testele COVID-19 pe care trebuie să le facă cei care călătoresc spre UK – măsură adoptată de Regatul Unit pe data de 18 ianuarie 2021.

Dat fiind interesul crescut cu privire la aceste măsuri, care își pun amprenta asupra modului în care vom călători în perioada următoare spre Marea Britanie, ne-am propus să vă răspundem nu doar individual, ci și printr-un articol dedicat acestui subiect. 

Iată ce informații poți afla din articolul următor (printr-un click pe oricare din subtitlurile de mai jos, vei fi redirecționat la capitolul corespunzător):

Ce reguli trebuie să respect dacă voi călători către Anglia?

Călătoriile sunt descurajate în această perioadă. Totuși, dacă trebuie neapărat să călătorești în Anglia, ești obligat:

  • să prezinți dovada unui test negativ COVID-19, făcut cu maximum 72 de ore înainte de sosirea ta în UK
  • să completezi și să trimiți formularul de localizare a pasagerilor
  • să stai în carantină timp de zece zile, la sosirea în UK. Asta înseamnă că, în situația în care intenționezi să rămâi în UK mai puțin de 10 zile, trebuie să te autoizolezi pe toată perioada șederii. Poți ieși din carantină doar anumite situații, cum ar fi urgențele medicale, părăsirea teritoriului Marii Britanii, evitarea unui potențial pericol, etc. Dacă ieși din carantină mai devreme decât ar trebui și nu ai un motiv bine întemeiat pentru asta, ești pasibil de o amendă de până la £10.000 
  • să rezervi și să cumperi un pachet de două teste COVID-19 – primul test trebuie efectuat în a doua zi de la sosire, al doilea în cea de a opta zi. Programarea și plata pentru aceste teste se fac înaintea călătoriei, pe această platformă online. Prețul celor două teste este de £210 / persoană, atât pentru adulți, cât și pentru copii. Dacă oricare dintre teste va fi pozitiv, perioada de carantină se prelungește cu o perioadă de 10 zile de la momentul în care a fost efectuat testul. Dacă nu faci cele două teste, poți fi amendat cu până la £2.000.

În anumite condiții, poți opta pentru diminuarea perioadei de carantină, prin efectuarea unui test COVID-19 în ziua a cincea de carantină – această metodă se numește „Test to Release”. Dacă alegi această variantă, selectează cu atenție providerul și fii atent ce test ți se va face, pentru că există anumite cerințe asociate programului „Test to Release”. 

Asta înseamnă că nu orice furnizor de servicii de testare va întruni condițiile minime impuse de acest program. Aici poți accesa lista furnizorilor de teste în cadrul programului „Test to Release”. 

Dacă nu alegi această variantă, după zece zile poți ieși din carantină, doar dacă testul făcut în ziua a opta este negativ. 

Citește mai multe despre cum să te autoizolezi când sosești în Anglia pe această pagină a site-ului Guvernului. 

Regulile impuse în perioada pandemiei SARS-CoV-2 sunt asemănătoare pe întreg cuprinsul Marii Britanii. Totuși, dacă vrei să călătorești în Scoția, Țara Galilor sau Irlanda de Nord, e bine să verifici restricțiile aplicate de fiecare dintre aceste regiuni. Spre exemplu, în Irlanda de Nord nu va fi disponibil programul „Test to Release”, pe care îl pot accesa în Anglia cei care sosesc de peste hotare.

Ce este „passenger locator form”? Unde îl pot accesa? 

„Passenger locator form” sau formularul de localizare a pasagerilor este un document pe care trebuie să îl completeze online oricine călătorește spre Marea Britanie. 

Acest formular trebuie trimis în intervalul de timp de 48 de ore, dinainte de sosirea în UK. 

Informațiile pe care le furnizezi prin intermediul acestui document vor fi folosite dacă tu sau persoanele cu care călătorești dezvoltați simptome asociate infecției cu noul coronavirus. De asemenea, datele prezentate în acest document pot fi folosite pentru a verifica dacă te autoizolezi la reședința specificată sau ești în carantină într-un hotel. 

Formularul de localizare a pasagerilor poate fi completat pe această pagină a site-ului Guvernului Marii Britanii. Fiecare adult trebuie să completeze formularul propriu, în care poate include un minor, cu condiția să călătorească împreună, apoi să locuiască la aceeași adresă în UK. Minorul trebuie să aibă sub 18 ani, în cazul în care călătoriți spre Anglia, sau sub 16 ani, pentru deplasările în Scoția.     

Urmează pașii prezentați pe această platformă online. Inițial vei fi întrebat dacă vrei să-ți creezi și un cont, care ți-ar înlesni înregistrările formularelor ulterioare, dacă va fi cazul. În cazul în care călătorești des, acest lucru ți-ar putea fi de folos. Poți însă opta pentru a nu-ți crea un cont, dacă nu dorești acest lucru. 

După completarea și trimiterea online formularului, vei primi prin e-mail un cod QR. Îl poți printa, sau îl poți prezenta direct pe telefon, pentru a dovedi că ai trimis formularul. Atenție! Dacă alegi varianta printată a codului QR, asigură-te că imprimanta funcționează în parametri optimi, pentru că altfel s-ar putea să ai surpriza ca acest cod să nu fie recunoscut.  

În cazul în care vreuna dintre informațiile pe care le-ai menționat prin acest formular se schimbă după ce l-ai trimis, va trebui să completezi și să trimiți un altul, actualizat. 

Trebuie să știi că, în conformitate cu prevederile legislative în vigoare, sunt considerate infracțiuni:

  • neprezentarea rezultatului negativ al testului COVID-19
  • necompletarea / netrimiterea formularului de localizare a pasagerilor.

Dacă nu respecți aceste reguli, riști o amendă și îți poate fi refuzată îmbarcarea spre Marea Britanie. În plus, dacă nu ești cetățean britanic sau irlandez, e posibil să nu ți se permită accesul în UK.    

Fii atent la acuratețea datelor pe care le trimiți prin „passenger locator form”. Dacă furnizezi în mod deliberat informații false în formularul de localizare a pasagerilor, aceasta reprezintă o infracțiune care poate atrage o pedeapsă cu închisoare pe o perioadă de până la zece ani. Poți fi amendat cu până la £10.000, arestat, sau să te afli în ambele situații dacă nu relatezi numele tuturor țărilor în care ai fost în cele zece zile anterioare sosirii tale în UK.      

În mod normal, datele pe care le oferi vor fi păstrate pentru 42 de zile, apoi vor fi șterse. Dacă alegi să-ți creezi un cont pentru completarea formularului, informațiile vor fi salvate până la șase luni, din momentul în care te-ai logat ultima dată. După șase luni de inactivitate, contul tău și implicit datele pe care le conține, vor fi șterse. Mai multe informații despre politica de confidențialitate a acestor date personale poți citi aici.    

Dacă ai nevoie de ajutor pentru completarea formularului sau ai întrebări despre perioada de autoizolare, sună la Form and self-isolation helpline, la numărul 0800 678 1767, de luni până vineri, între orele 9 a.m. și 5 p.m.

Sunt obligat să completez formularul de localizare a pasagerilor?

Da. Singurele situații în care nu ești obligat să completezi și să trimiți „passenger locator form” sunt:

  • pleci spre UK dintr-una dintre regiunile: Irlanda, Insulele Canalului (Channel Islands, sau Insulele Anglo-Normande) și Insula Man – cu condiția să fi stat în aceste regiuni timp de cel puțin 10 zile înainte să ajungi în UK
  • faci parte dintr-una din categoriile profesionale exceptate de la completarea formularului de localizare a pasagerilor, despre care poți afla detalii aici.

E adevărat că dacă voi călători spre UK după 15 februarie 2021, va trebui să stau în carantină în hotel, pe cheltuiala mea?

Începând cu data de 15 februarie 2021, persoanele care sosesc dintr-o regiune din afara „Common Travel Area” – Irlanda, Channel Islands și Insula Man – și li se permite accesul în Anglia, trebuie să:

  • stea în carantină timp de 10 zile
  • facă un test COVID-19 în zilele a doua și a opta de carantină
  • urmeze regulile generale ale lockdownului impus în Marea Britanie.

De asemenea, începând cu 15 februarie 2021, cei care ajung în Marea Britanie dintr-o țară aflată pe lista celor vizate, sau au trecut printr-una dintre aceste țări în drum spre UK, vor putea intra UK doar dacă:

  • sunt cetățeni britanici sau ai Irlandei de Nord sau
  • au dreptul de ședere în Regatul Unit. 

Aceasta este o măsură suplimentară, care are în vedere diminuarea impactului pe care pandemia COVID-19 îl are asupra populației și implicit asupra sistemului sanitar din UK. Recenta hotărâre vine în completarea celor aflate deja în vigoare în Marea Britanie. 

Persoanele care vin din sau au trecut prin vreuna dintre țările vizate în drumul spre Marea Britanie, vor trebui să stea în carantină într-o unitate hotelieră aprobată de Guvern. În plus, nu vor putea folosi metoda de reducere a perioadei de carantină – „Test to release scheme”.

România nu se află printre cele 33 de țări care prezintă un risc de infectare ridicat, incluse în așa-numita „Red list travel ban countries”. Iată care sunt acestea: Africa de Sud, Angola, Argentina, Bolivia, Botswana, Brazilia, Burundi, Capul  Verde, Chile, Columbia, Ecuador, Eswatini, Guyana, Guiana Franceză, Lesotho, Malawi, Mauritius, Mozambic, Namibia, Panama, Paraguay, Peru, Portugalia (inclusiv Madeira și Azore), Republica Democrată Congo, Rwanda, Seychelles, Suriname, Tanzania, UAE (Emiratele Arabe Unite), Uruguay, Venezuela, Zambia, Zimbabwe.

Dacă sosești în UK dintr-una din cele 33 de țări enumerate mai sus, găsești informații suplimentare aici. Dacă întâmpini dificultăți în ceea ce privește rezervarea unui hotel prin portalul pus la dispoziție, sună la numărul: +44 (0) 127 4 726 424.

Cheltuielile aferente celor două testări COVID-19, cât și carantinării (la domiciliul ales, sau, după caz, în unitățile agreate de Guvern) sunt în totalitate responsabilitatea ta.  

De ce am nevoie de un test COVID-19 atunci când călătoresc între România și UK?

Pe scurt, pentru că aceasta este o prevedere legală, adoptată de Guvernul Marii Britanii. 

Inițial anunțată a intra în vigoare la data de 15 ianuarie 2021, ea a fost implementată pe 18 ianuarie 2021. Începând cu această zi, poți intra în Marea Britanie doar dacă prezinți rezultatul negativ al unui test COVID-19.

Testul este obligatoriu, chiar dacă:

  • ești cetățean al Marii Britanii
  • ai făcut deja vaccinul împotriva COVID-19.

Trebuie să faci testul cu cel mult trei zile (72 de ore) înainte de începerea călătoriei spre UK.

De exemplu, să presupunem că vei sosi în UK joi, pe 25 februarie 2021. În acest caz, trebuie să faci testul fie:

  • miercuri, 24 februarie
  • marți 23 februarie
  • luni, 22 februarie – preferabil, nu cu mai mult de 72 de ore înainte de ora la care vei ajunge în UK.

În România există numeroase clinici care colaborează cu laboratoare de analize medicale acreditate în ceea ce privește realizarea testelor COVID-19.

Majoritatea funcționează însă pe bază de programare, pe care o poți face telefonic și / sau online. Planifică data testării cu atenție, ținând cont de următoarele:

  • perioada maximă de  72 de ore, care poate trece din momentul în care ai făcut testul, până când ajungi în UK
  • programul centrului medical respectiv și locurile disponibile. Testările COVID-19 se numără în această perioadă printre cele mai solicitate analize medicale. Așadar, s-ar putea să nu găsești un loc liber oricând, în cadrul oricărui centru medical. 

Sub ce formă pot prezenta dovada că am făcut testul?

Conform site-ului oficial al Guvernului Marii Britanii, dovada rezultatului negativ al testului SARS-CoV-2 (COVID-19) poate fi prezentată:

  • pe hârtie, sub forma unui document printat (asemănător rezultatelor altor analize medicale)
  • în format electronic: e-mail sau mesaj text pe care îl poți prezenta folosind telefonul mobil.

Ministerul Român al Afacerilor Externe informează că:

  • rezultatul negativ al testului trebuie să fie redactat în original în limba engleză, franceză sau spaniolă. Traducerile nu sunt acceptate. 
  • trebuie să prezinți certificatul care atestă rezultatul negativ al testului în original. Este necesar ca acesta să includă următoarele informații (care se regăsesc în mod obișnuit pe toate buletinele de analize medicale):
  1. numele persoanei testate, așa cum apare în documentul de călătorie
  2. data nașterii sau vârsta
  3. rezultatul testului
  4. data prelevării sau recepționării probei
  5. numele laboratorului care a efectuat testul
  6. datele de contact ale laboratorului
  7. numele dispozitivului de testare. 

Pentru a fi sigur că vei primi rezultatul testului în limba engleză, comunică acest lucru centrului medical unde îți vor fi recoltate probele. Este indicat să menționezi că ai nevoie ca rezultatul testului să-ți fie eliberat în limba engleză nu doar când îți faci programarea, ci și direct personalului centrului medical, atunci când te prezinți pentru prelevare.

Dacă ajungi în UK fără dovada unui test COVID-19 negativ, poți fi amendat cu £500 în Anglia și cu £480 în Scoția. De asemenea, s-ar putea să nu te poți îmbarca pentru a călători spre Marea Britanie. Conform site-ului MAE, operatorii care asigură servicii de transport de persoane au obligația să verifice dacă pasagerii dețin dovada efectuării testelor pentru diagnosticarea infecției cu SARS-CoV-2, efectuate cu maximum trei zile anterior sosirii în UK. Bineînțeles, rezultatele testelor trebuie să fie negative.

Unde pot face testul? 

Poți alege să faci testul:

  • în țara din care pleci
  • într-o altă țară din drumul tău către destinația finală, în cazul în care călătoria ta presupune o oprire sau mai multe

Pentru efectuarea testului COVID-19 nu ai nevoie de recomandarea unui medic. 

Mai jos poți găsi câteva website-uri unde îți poți face programare pentru testul PCR Covid-19, de care ai nevoie când călătorești internațional.

Dacă ești în UK:

Dacă ești în România:

Și copiii mei trebuie să se testeze? 

Depinde de vârsta pe care o au. Copiii care nu au împlinit încă vârsta de 11 ani nu sunt obligați să se testeze pentru a intra în Marea Britanie.

Ei fac parte dintre categoriile de persoane care sunt exceptate de la efectuarea testului.

Cine nu este obligat să se testeze înainte de călătorie?

În afară de minorii sub 11 ani, există și alte categorii de persoane, sau chiar împrejurări în care nu este necesar să prezinți dovada unui test negativ SARS-CoV-2. 

Nu ești obligat să faci testul dacă te afli într-una din următoarele situații: 

  • ți-ai început călătoria din: Irlanda, Irlanda de Nord, Scoția, Țara Galilor, Insula Man, Jersey, sau Guernsey, Insula Ascension, Insulele Falkland (sau Malvine), Insula St. Helena (Sfânta Elena)
  • te deplasezi în Marea Britanie pentru a primi tratament medical de urgență
  • însoțești pe cineva care trebuie să primească tratament medical de urgență și în cele trei zile anterioare sosirii tale în UK nu ai dispus de o perioadă de timp rezonabilă, în care să-ți faci testul 
  • ai o afecțiune care te pune în imposibilitatea de a fi testat. Va trebui să dovedești acest lucru cu acte medicale, la îmbarcare și la graniță, în momentul în care ajungi în UK

În plus, următoarele categorii profesionale sunt exceptate de la obligativitatea efectuării testului:

  • oficialii de frontieră
  • marinarii, comandanții inspectori și topografi ai navelor
  • muncitorii tehnici specialiști care efectuează lucrări de urgență
  • personalul mijloacelor de transport aeriene, maritime și feroviare 
  • transportatorii de mărfuri pe căi terestre
  • lucrătorii sistemului de tuneluri ale Canalului Mânecii
  • inspectorii aviației civile
  • persoanele care transportă celule umane și produse sangvine. 

În anumite condiții, pot fi exceptate următoarele categorii profesionale:

  • personalul de apărare, forțele și contractorii guvernamentali
  • oficialii guvernamentali străini
  • oficialii guvernamentali britanici care desfășoară activități esențiale de stat, activități guvernamentale esențiale sau poliție esențială.

Pe această pagină a site-ului Guvernului Marii Britanii poți afla mai multe detalii despre meseriile exceptate de la efectuarea testului. Citește cu atenție informațiile prezentate – există totuși anumite condiții pe care trebuie chiar și profesioniștii din aceste domenii trebuie să le îndeplinească la intrarea în Marea Britanie. 

Cum procedez dacă trebuie să fac testul într-o țară din drumul meu spre UK?

Dacă intenționezi să faci testul COVID-19 într-o țară de pe traseul tău spre Marea Britanie, în primul rând trebuie să afli dacă acest lucru este posibil. În mod evident, pentru a te putea testa în altă țară, trebuie în primul rând să ți se permită accesul în acel stat. 

Nu numai Marea Britanie, ci și alte țări au implementat reguli menite să micșoreze rata de răspândire a virusului.

Pe această pagină a site-ului Guvernului Marii Britanii găsești detalii despre măsurile impuse în acest sens de 226 de state. Folosește motorul de căutare disponibil pe pagina menționată, pentru a accesa informațiile despre țara care te interesează. Citește cu atenție aceste notificări.  

De asemenea, intră pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, în secțiunea „Condiții de călătorie”, alege continentul și țara de destinație, apoi accesează link-ul „Condiții de călătorie”, situat imediat sub numele țării. Vei afla informații actualizate despre măsurile luate de acel stat în perioada pandemiei, condițiile în care ți se poate permite accesul în acea țară, categoriile de populație exceptate de la aceste reguli, etc. 

De exemplu, dacă pleci cu mașina din România către UK, însă pe parcurs te oprești în Austria, conform site-ului MAE:

  • în prealabil, trebuie să te înregistrezi online, completând formularul „Pre-Travel-Clearance – PTC”
  • începând cu data de 10 februarie 2021, și la intrarea în Austria trebuie să prezinți dovada rezultatului negativ al testului pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 (COVID-19), efectuat cu maximum 72 de ore anterior sosirii. Dacă nu poți prezenta rezultatul unui astfel de test la intrarea în Austria, el trebuie efectuat în termen de cel mult 24 de ore. Există categorii de persoane exceptate de la aceste reguli – găsești detalii pe site-ul Ministerului Afacerilor Externe, în secțiunea dedicată restricțiilor de călătorie în Austria    
  • va trebui să intri în carantină timp de zece zile. Poți ieși din carantină mai devreme doar cu condiția efectuării, la nu mai devreme de cinci zile de la sosirea în Austria, a unui nou test COVID-19, al cărui rezultat este negativ. Cheltuielile aferente perioadei de carantină și testărilor le vei suporta din bugetul personal
  • dacă vor trece mai mult de 72 de ore de când te-ai testat ultima dată în Austria și momentul în care vei intra în Marea Britanie, va trebui să mai faci încă un test. 

Cu cât timp înaintea zborului / călătoriei trebuie să fac testul COVID-19? 

Din momentul în care ai făcut testul, până când ajungi în Regatul Unit nu trebuie să treacă mai mult de trei zile (72 de ore). 

Dacă vii în UK cu avionul dintr-o țară îndepărtată, iar pe traseu există mai multe escale, nu uita să programezi cu atenție data în care ești testat. Ia în calcul atât diferența de fus orar, cât și posibilele întârzieri, uneori inerente în cazul călătoriilor lungi.

Dacă ai posibilitatea, ar fi bine să faci testul COVID-19 cu cel mult trei zile înainte de data ultimei îmbarcări către UK. 

Știu că există mai multe tipuri de teste COVID-19. Care dintre acestea sunt acceptate la intrarea în Marea Britanie?

Guvernul Marii Britanii menționează pe site-ul oficial că testele acceptate trebuie să îndeplinească următoarele standarde de performanță:

  • specificitate ≥ 97%
  • sensibilitate ≥ 80% la sarcini virale mai mari de 100.000 copii/ml.

Tipurile de teste acceptate pot fi:

  • „nucleid acid tests”, sau „nucleic acid amplification tests (NAAT)”, care detectează una sau mai multe gene ARN specifice virusului. Pot fi testele de tip reacție în lanț a polimerazei (PCR), sau tehnologii derivate, inclusiv teste de amplificare izotermă mediată prin buclă (LAMP)
  • teste antigen, cum ar fi un test efectuat cu un dispozitiv cu flux lateral.

Asigură-te că testul pe care îl faci îndeplinește criteriile menționate și că centrul medical în care vei face testarea îți oferă toate informațiile de care ai nevoie, pentru a fi sigur că faci alegerea potrivită. 

În momentul de față, standardul în ceea ce privește dignosticarea infecției cu SARS-CoV-2 (COVID-19) este considerat a fi testul Real Time PCR (RT PCR), mai exact: „Real Time Reverse Transcription Polymerase Chain Reaction”. Tehnologia PCR este utilizată pe scară largă în biologia moleculară, fiind una dintre cele mai precise și mai utilizate metode de laborator pentru detectarea, urmărirea și studierea acestui virus (și nu numai). 

Testul RT PCR are o acuratețe de aproximativ 98%, specificitate 98% și sensibilitate 97%. Considerând limita acceptată de sensibilitate ≥ 80% la sarcini virale mai mari de 100.000 copii/ml, există – inclusiv în România – laboratoare care pot detecta prezența virusului la încărcături virale ce pornesc de la 100 copii/ml. Limita de detecție poate crește în cazul altor laboratoare până la 500 de copii/ml. 

Limita de detecție a metodei / echipamentelor folosite de laboratorul respectiv se va regăsi pe buletinul tău de analize.     

Cum se face recoltarea pentru testul RT-PCR și în cât timp pot obține rezultatul?

Tehnica de recoltare pentru testul RT-PCR de diagnosticare a COVID-19 este de cele mai multe ori exudatul nazofaringian. Se folosește însă și exudatul faringian, caz în care este important să nu consumi niciun aliment și niciun lichid, timp de minimum patru ore înainte de recoltare.   

Aici poți viziona unul din numeroasele materiale video care prezintă modul de prelevare a probelor biologice prin exudat nazofaringian. Recoltarea propriu-zisă durează câteva secunde. Poate provoca ușoare reacții adverse, cum ar fi: lăcrimarea ochilor, strănut, iritarea pe moment a zonei testate. Toate acestea sunt însă trecătoare și relativ ușor de tolerat, chiar și de către copii.

Chiar dacă testele RT-PCR au o sensibilitate ridicată la încărcarea virală, timp de cel puțin câteva ore înainte de recoltare evită pe cât posibil igienizarea zonei testate. 

Pe teritoriul României, în funcție de localitatea în care ți s-au prelevat probele, rezultatul este disponibil în una sau două zile lucrătoare.

Așa cum am menționat, în afara persoanelor care au afecțiuni ce le împiedică să facă testul, oricine se poate testa, fără să fie nevoie de recomandarea unui medic. Ține însă cont de faptul că recoltările se fac de obicei pe bază de programare.

Fiecare clinică în care se efectuează astfel de testări are propriul set de norme. Cere detalii în acest sens personalului centrului pe care l-ai ales. În anumite cazuri, probabil va fi nevoie să te prezinți cu câteva minute înainte de ora programării. Ți se va lua temperatura și vei completa un formular. 

Unde pot să mă programez pentru test în România și UK? Cât costă?

În țara noastră există numeroase clinici, centre de recoltare și laboratoare care efectuează testul RT-PCR. Acestea au prezențe online, dar pot fi contactate și prin call center. Pe site-urile lor vei găsi informații suplimentare despre modalitățile în care te poți programa pentru recoltare, costul testului, eliberarea rezultatului.

În linii mari, prețul unui test de diagnosticare SARS-CoV-2 prin metoda RT-PCR variază între 270 și 390 de lei. 

Nu uita să precizezi – atât în momentul în care faci programarea, cât și atunci când te prezinți efectiv pentru recoltare – că ai nevoie ca rezultatul testului să-ți fie eliberat și în limba engleză. Așa cum am menționat anterior, la intrarea în Marea Britanie sunt acceptate doar rezultatele redactate în limbile: engleză, franceză și spaniolă.

Dacă te afli în Marea Britanie și vrei să pleci din țară pentru mai puțin de trei zile, poți face testul în UK. În scopul unei călătorii, este însă interzis să folosești testarea gratuită, din sistemul NHS. De aceea, va trebui să cauți un furnizor privat al unui astfel de serviciu. 

În UK testele sunt relativ scumpe, prețul lor fiind în medie de £150. 

Aeroporturile și liniile aeriene oferă posibilitatea testării rapide în UK, dar kiturile respective trebuie procurate din timp. Fii precaut: orice test ai face, este responsabilitatea ta să te asiguri că acesta îndeplinește criteriile impuse de lege în ceea ce privește sensibilitatea și specificitatea.

Dacă nu am avut timp să fac testul în țara de plecare, pot să îl fac la destinație, în UK?

Nu, nu poți face testul la sosirea în UK. 

Testul îl poți face doar în țara de unde ai plecat spre UK, sau într-unul din statele de pe traseu, dacă este cazul – citește capitolul referitor la această ultimă situație. În plus, trebuie să respecți condiția celor maxim 72 de ore care trebuie să treacă de când faci testul, până ajungi în UK.  

De exemplu, dacă vii din România în UK cu avionul și nu ai rezultatul testului în timp util, va trebui să cumperi alte bilete de avion. În acest caz, contactează compania aeriană și solicită să schimbi data de plecare, dacă e posibil. În funcție de compania aleasă, s-ar putea să plătești în plus pentru asta.

Ce mă fac dacă rezultatul testului este pozitiv? Mai pot călători?

Nu, în acest caz nu mai poți călători. 

În funcție de țara în care te afli în momentul în care ai aflat că ai virusul, trebuie să urmezi regulile impuse de acel stat, în vederea limitării numărului de infectări. Site-ul Guvernul Marii Britanii centralizează măsurile implementate în acest sens de 226 de țări

Dacă te-ai infectat în timp ce erai în străinătate și ai asigurare de călătorie care acoperă afecțiunea generată de SARS-CoV-2, compania de asigurări îți poate plăti costurile aferente cazării și tratamentului. Contactează compania de asigurări respectivă și verifică în ce măsură te protejează polița pe care ai încheiat-o.

Locuiesc în UK și trebuie să călătoresc în România. Ce reguli trebuie să urmez?   

Hotărârea nr. 9 din 11.02.2021 a Guvernului României, Comitetul Național Pentru Situații de Urgență, articolul 3, alineatul (1), prevede următoarele:

Persoanele sosite din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au obligația prezentării la intrarea în țară a certificatului unui test RT-PCR negativ, pentru SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) și intră în carantină la domiciliu sau la locația declarată pentru o perioadă de 14 zile.” 

Tot în cadrul articolului 3, alineatul (3) stabilește:

„Operatorii economici care efectuează transport internațional, aerian sau rutier de persoane, prin curse regulate sau neregulate către România din Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au obligația să interzică îmbarcarea în mijlocul de transport a persoanelor care nu prezintă un document care să ateste:

a) rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării sau

b) efectuarea vaccinului împotriva virusului SARS-CoV-2 inclusiv celei de a 2-a doze și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la administrarea celei de a 2-a doze, până la data îmbarcării sau

c) faptul că au fost confirmate pozitiv pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 90 de zile anterioare îmbarcării și că au trecut cel puțin 14 zile de la data confirmării până la data îmbarcării. Dovada confirmării se realizează cu documente medicale ca de exemplu: test RT-PCR pozitiv la data diagnosticului, bilet de externare din spital sau test care să dovedească prezența de anticorpi de tip IgG efectuat cu maxim 14 zile anterior intrării în țară, precum și alte documente justificative.”

Această Hotărâre a Guvernului României include și alte informații legate de restricțiile impuse la intrarea în România, excepțiile de la aceste reguli, etc.

De asemenea, în Anexa acestei Hotărâri, sunt prezentate toate statele / regiunile considerate a avea un risc epidemiologic ridicat. Cei care sosesc în România din aceste țări, vor trebui să intre în carantină timp de 14 zile. 

Dacă testul confirmă că nu am COVID, încă mai trebuie să stau în carantină în țara de destinație?

Da. Faptul că testul a fost negativ nu înseamnă că nu va mai trebui să intri în carantină la sosirea în România sau în Marea Britanie. 

Există însă categorii de persoane exceptate de la această măsură suplimentară.

Găsești informații despre acestea pe această pagină a site-ului Ministerului Afacerilor Externe și pe această pagină a site-ului Guvernului Marii Britanii.  

Merită să-mi fac asigurare de călătorie în caz că mă infectez cu SARS-CoV-2?

În această privință, răspunsul poate fi destul de subiectiv, pentru că în luarea acestei decizii preferințele personale sunt esențiale. 

Unii dintre noi nu-și amintesc să fi plecat vreodată în străinătate fără o asigurare de călătorie, care la capitolul sănătate să nu fi acoperit minimum eventualele tratamente de urgență în țara de destinație. Alții nu au optat niciodată pentru un astfel de produs.

Însă, cel mai probabil, niciunul dintre noi nu a mai trăit o experiență similară celei pe care acestă pandemie ne-o aduce în prim plan de mai bine de un an de zile. Modul în care ne raportam la ideea de călătorie peste hotare înainte de apariția virusului SARS-CoV-2 s-a schimbat acum în mod esențial, la nivel global.

De aceea, dacă trebuie neapărat să călătorești în această perioadă, poate că sfatul de a-ți face o astfel de asigurare nu va părea unul subiectiv. Desigur, decizia îți aparține în totalitate.

Multe companii de asigurări au inclus în polițele de călătorie riscul infectării cu COVID-19. Pețurile variază în funcție de durata călătoriei pe care o vei face, țara de destinație, vârstă, sex, eventuale afecțiuni preexistente, etc. De aceea, atunci închei o astfel de asigurare trebuie să citești nu doar polița, ci și contractul propriu-zis. 

Dacă ai vreo nelămurire în privința oricărei clauze din contract, întreabă agentul de asigurări. Nu semna dacă nu ești mulțumit de ceea ce oferă polița. Concurența este destul de mare pe piața asigurărilor de călătorie, ceea ce ar trebui să însemne că poți găsi o companie care oferă produse mai bine concepute pentru nevoile și exigențele tale. 

Dacă lucrezi sau călătorești deseori într-o altă țară decât cea de reședință (unde ești asigurat în sistemul național medical), când te afli peste hotare vei avea nevoie de o asigurare medicală pe termen lung. În acest caz, poți opta pentru Global Medical Insurance, sau Expatriate Medical Insurance.

Acest tip de asigurare îți permite accesul la servicii medicale în orice țară te-ai afla. Nu doar companiile private oferă acest produs. Dacă locuiești în UK și ai nevoie de o astfel de asigurare într-unul din statele UE, poți aplica pentru ea chiar prin NHS

Rodica Iuliana © 16.02.21


CITEȘTE ȘI...

Close
Close