Condiţiile în care vor putea fi deschise frizeriile, pub-urile și restaurantele în 4 iulie

Guvernul a publicat miercuri, 24 iunie, regulile pe care proprietarii de baruri, restaurante și frizerii trebuie să le implementeze pentru a le putea redeschide.

Cele mai multe reguli se aplică barurilor și restaurantelor. În primul rând, clienții vor fi sfătuiți să folosească dezinfectantul care trebuie pus la vedere, la intrarea în unitate. Comanda trebuie făcută la masă şi nu la bar, descurajând clienții să se deplaseze printre mese.

Personalul trebuie să ia măsuri de protecție, în special prin purtarea de măști. Cele de plastic sunt cele mai potrivite.

De asemenea, angajații trebuie dotați cu sisteme de comunicare, care să reducă mobilitatea lor. De exemplu, bucătarul poate anunța printr-o aplicație de telefonul mobil sau prin walky talky că o comandă este gata.

Pe masă nu va fi așezat nimic înainte de venirea clientului. Iar la plecare acesta este încurajat să plătească cu cardul sau oricare aplicație mobilă.

Proprietarii trebuie să ceară datele de contact tuturor clienților. Ei vor fi obligați să țină aceste date timp de 21 de zile, pentru a putea face parte din programul “test and trace”, în caz că va fi nevoie.  Acest lucru înseamnă că dacă cineva nu este de acord să își dea numele și numărul de telefon, nu va putea fi servit!

În ceea ce privește frizeriile, personalul este obligat să poarte echipament de protecție. Vizorul de plastic este singurul acceptat, pentru că trebuie să fie acoperită fața, de la frunte până la bărbie.

Uscătoarele de păr sau reglarea sprâncenelor sunt interzise. „Acolo unde este posibil” trebuie folosite halate de unică folosință. Dacă nu, ele trebuie utilizate pentru un singur client, apoi puse la spălat. La fel, toate ustensilele, cum ar fi foarfecele, pieptănul sau capul mașinii de tuns, trebuie spălate înainte de fiecare nouă utilizare.

Ca și în baruri, clientul va trebui să își spună numele și să lase o modalitate de a fi contact. În plus, va răspunde unui chestionar din care să reiasă dacă are vreun simptom asociat COVID.

Atât clienții, cât și frizerii sunt sfătuiți să vorbească cât mai puțin, iar orice activitate va fi făcută numai pe bază de programare. În cazul în care se este necesară așteptarea, clienții vor fi nevoiți să o facă afară.

Pentru toate categoriile de servicii care vor fi deschise în 4 iulie, este recomandată crearea unui sistem de muncă în pereche. Asta înseamnă că  personalul va fi împărțit pe echipe care nu se vor modifica decât dacă este absolut necesar.

Regula distanței de 1 metru între persoane este obligatorie.

Asociațiile de profil din Anglia spun că din 4 iulie, 28 de mii de baruri și restaurante vor redeschide, adică 75 la sută din numărul total.

Marți, 23 iunie, Guvernul a decis redeschiderea mai multor sectoare de servicii din Anglia.

“Permițând pub-urilor, restaurantelor și frizeriilor să redeschidă, facem un nou pas în planul nostru de a relansa economia”, a spus Ministrul pentru Afaceri, Alok Sharma.

Matei Chivu © Diaspora-UK


CITEȘTE ȘI...

Close
Close