Cum a influențat pandemia repatrierile funerare din UK

Pandemia de Coronavirus a adus schimbări în fiecare domeniu de activitate, inclusiv în serviciile funerare.

Numărul deceselor a crescut semnificativ față de perioada precedentă pandemiei și, odată cu ele, și numărul de persoane care au fost nevoite să apeleze la firmele funerare.

Așa cum era de așteptat, în creștere este și numărul românilor care și-au pierdut viața în Marea Britanie.

Familia din țară își dorește, de cele mai multe ori, ca înmormântarea să aibă loc în România. Pentru asta rudele apelează la o firmă de repatriere decedați din țară.

Una dintre firmele din România care s-a ocupat de repatrieri pe toată durata pandemiei este Kirilă Funerar.

I-am contactat și noi ca să aflăm cum este pentru ei această perioadă și, mai ales, ce schimbări s-au produs în ceea ce privește repatrierile din Marea Britanie.

Am stat de vorbă cu Sebastian Kirilă, coordonatorul departamentului “Repatriere decedați” din cadrul companiei “Kirilă Funerar“.

Cum a influențat pandemia repatrierile funerare din Marea Britanie? V-a crescut numărul de solicitări?

Numărul deceselor de Covid a crescut considerabil și, de asemenea, numărul românilor care ne-au solicitat serviciile pentru repatrierea din Marea Britanie.

Chiar dacă situația a fost mai grea și pentru noi din cauza virusului, am continuat să fim alături de cei care ne-au cerut ajutorul.

În ce sens a fost mai greu pentru noi? În primul rând din cauza restricțiilor și a măsurilor pe care a trebuit să le luăm.

În martie, aprilie și mai 2020, multe firme de repatriere și-au sistat activitatea, însă noi am continuat să ne îndeplinim misiunea.

Controalele la vamă au fost mult mai aspre, iar șoferilor li s-a impus să se testeze periodic.

Bineînțeles, am luat toate măsurile de protecție și am făcut tot ce a ținut de noi pentru ca personalul nostru și oamenii cu care am interacționat să fie în siguranță.

Cum procedați cu cazul unui deces cauzat de Covid-19? Cum este transportat defunctul până în țară?

Lucrurile se schimbă complet când vine vorba de o persoană care și-a pierdut viața din cauza infectării cu Covid-19.

În primul rând, persoana decedată nu mai poate fi îmbălsămată și îmbrăcată. Acest lucru este valabil peste tot, în Marea Britanie, România, și în orice altă țară.

De asemenea, noi sigilăm sicriul la pornirea din Marea Britanie și nimeni nu mai are voie să îl deschidă.

Apoi, sicriul nu poate fi ținut în capelă pentru ceremonia de înmormântare. De priveghi nici nu poate fi vorba. Sicriul trebuie dus direct la groapă pentru înhumare.

Sunt măsuri stricte, dar necesare. Autoritățile se asigură astfel că nicio persoană nu este expusă la virus.

Ce probleme pot apărea pe drum sau în vămi?

Cum spuneam și înainte, controalele recent sunt mult mai aspre decât în trecut. Au fost și zile în care am prins cozi foarte mari la vamă.

Oricum, cel mai greu a fost la începutul pandemiei când totul era incert. O situație aparte, ca să zic așa, a fost la intrarea în Vama Borș, unde am fost escortați de poliție până la înmormântare.

Cum decurge o repatriere din Marea Britanie?

Mai întâi, familia ne contactează și ne transmite câteva informații de bază, și anume locul decesului și circumstanțele în care a avut loc, dar și unde anume în România trebuie făcută repatrierea.

Apoi, le comunicăm ce copii după actele defunctului trebuie să ne trimită (pe email sau WhatsApp).

Înregistrarea decesului trebuie programată la Council-ul (Primăria) în raza căreia a avut loc decesul. De asta se ocupă unul dintre agenții noștri funerari.

Cei de la Council trimit Certificatul de deces prin Royal Mail în două zile lucrătoare, contra sumei de 11 lire.

Când ajungem în Anglia ca să preluăm defunctul, Certificatul de deces în original trebuie să ajungă la noi. Cu ajutorul Certificatului putem obținem restul actelor de care avem nevoie, și anume Out of England, Pașaportul mortuar și Free from Infection.

Ce recomandați să facă familia decedatului până când sosește mașina funerară din România?

Până mașina noastră funerară ajunge din Marea Britanie în România, recomandăm familiei să ia legătura cu părintele care oficiază ceremonia de înhumare și să vorbească cu administratorul cimitirului unde are loc înmormântarea.

Ce include serviciul de repatriere decedați?

Încă de la prima convorbire telefonică cu aparținătorul, stabilim și prețul repatrierii.

În acest preț intră documentația legală, transportul funerar în mașini dotate cu sistem frigorific, sicriul și pregătirea defunctului pentru înmormântare. Mai exact îl îmbrăcăm, aranjăm și îl îmbălsămăm printr-o procedură modernă numită Tanatopraxie.

Asta în cazul în care persoana decedată nu a avut Covid-19 în momentul decesului. Dacă a avut Covid decedatul nu se îmbracă și nu se îmbălsămează.

În acest interviu am redat doar o parte din ce presupune repatrierea la Kirilă Funerar.

Mai multe detalii puteți găsi aici – www.kirilafunerar.ro/repatriere-decedati.

Interviu realizat de Constantin Bunea © 01.05.21


CITEȘTE ȘI...

Close
Close