Cine este exclus de la carantină dacă sosește în România după 8 ianuarie 2022

Călătorii din UK care vin în România pot evita mai nou intrarea în carantină, conform ultimelor reglementări anunțate vineri de autoritățile de la București.

Persoanele care vin din state terțe (din afara UE, deci și UK), nu vor mai sta în carantină, începând de sâmbătă, 8 ianuarie, dacă prezintă la intrarea în România dovada vaccinării sau dovada trecerii prin boală în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, însoțite de rezultatul negativ al unui test PCR făcut cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau înaintea intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii de transport).

De asemenea, nu intră în carantină copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani și nici copiii între 12 și 16 ani dacă prezintă rezultatul negativ al unui test PCR făcut cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau a intrării pe teritoriul național.

Nu intră în carantină nici persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul țării.

Nu intră în carantină nici persoanele nevaccinate sau netrecute prin boală în ultimele 180 de zile înaintea intrării în România care rămân în țară pentru mai puțin de 3 zile, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test PCR făcut cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau a intrării pe teritoriul național. În schimb, dacă persoanele respective nu părăsesc România în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României.

Persoanele nevaccinate sau care nu se află în perioada cuprinsă între a 11-a și a 180-a zi de la data confirmării cu Covid-19 vor sta în carantină după intrarea în România timp de 10 zile. 

Persoanele vaccinate și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare (două doze), precum și persoanele care au fost confirmate cu Covid-19 în perioada cuprinsă între a 11-a și a 180-a zi anterioare datei intrării în țară vor sta în carantină timp de 5 zile.

Pe teritoriul României, cei depistați că au fost în contact cu cineva infectat vor sta în carantină timp de 5 zile, în timp ce, iar cei care se testează pozitiv vor sta în izolare timp de 7 zile.

Persoanele vaccinate și cele care au fost bolnave în ultimele șase luni de Covid au deja un anume grad de protecție prin imunitatea dobândită, motiv pentru care perioada de transmitere a îmbolnăvirii este mult mai scurtă. Acesta este și motivul pentru care am hotărât că 5 zile sunt suficiente – și aici vorbim de carantină, care se aplică persoanelor sănătoase. Izolarea, în schimb, este o măsură care este aplicabilă persoanei infectate, care va sta în izolare 7 zile”, a precizat Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătății.

Sunt exceptate de la carantină și o serie de categorii speciale de călători veniți din afara UE, între care:

  • conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă;
  • conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, dar numai dacă fac dovada vaccinării cu schema completă și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea acesteia ori dovada confirmării cu Covid-19 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară sau prezintă rezultatul negativ al unui test PCR făcut cu cel mult 48 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional;
  • elevii/studenții, cetățeni români sau cetățeni cu domiciliul sau reședința în afara României, care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test PCR făcut cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau a intrării pe teritoriul național;
  • artiștii sau sportivii și staff-ul acestora care sunt nevaccinați sau netrecuți prin boală și călătoresc în scop profesional, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test PCR făcut cu cel mult 48 de ore înaintea îmbarcării sau a intrării pe teritoriul național;
  • persoanele predate autorităților române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată.

De asemenea, Comitetul Național pentru Situații de Urgență a prevăzut posibilitatea exceptării de la carantină pentru situații deosebite legate de:

  • participarea la evenimente familiale legate de naștere, căsătorie sau deces
  • deplasări pentru intervenții / tratamente medicale în cazuri care nu suportă amânare
  • preschimbarea documentelor de identitate
  • părăsirea țării
  • prezentarea la centrul de vaccinare conform programării în vederea vaccinării.

Suspendarea temporară a măsurii de carantină este decisă de centrele județene de coordonare și conducere a intervenției, aflate în subordinea Inspectoratului pentru Situații de Urgență, prin decizie emisă de Direcția de Sănătate Publică.

Eva Iorga © 08.01.2022


CITEȘTE ȘI...

Close
Close