Cum să îngrijești pe cineva infectat cu Coronavirus

Epidemia COVID-19 reprezintă, până acum, cea mai mare urgență medicală a secolului 21. Pe măsură ce se extinde, țări sau regiuni întregi își închid granițele și impun restricții menite să încetinească dacă nu să oprească răspândirea Coronavirus. Posibilitatea unui vaccin salvator este încă departe și, până la descoperirea și distribuirea acestuia, nu ne rămâne decât să facem tot posibilul pentru a-i proteja pe cei vulnerabili și a reduce șansele de a ne infecta noi înșine. Chiar dacă medicamentele existente în acest moment nu pot să elimine virusul, acolo unde infectarea este inevitabilă, tratamentul imediat și corespunzător poate reduce severitatea simptomelor ajutând corpul să lupte împotrivă virusului. 

Până în acest moment singurele modalități eficiente de a preveni răspândirea infecției cu Coronavirus rămân păstrarea distanței sociale, spălatul frecvent și corect al mâinilor (cu apă și săpun timp de cel puțin 20 de secunde) și dezinfectarea suprafețelor intens folosite din casă sau de la birou. Curățați aceste suprafețe cu substanțele pe care le folosiți de obicei după care aplicați și dezinfectant – acesta trebuie să conțină minim 70% alcool pentru a fi eficient.

Dacă – în ciuda eforturilor de a preveni infecția cu Coronavirus – dvs. sau cineva din familie se îmbolnăvește:

  • Discutați cu familia și pregătiți un plan pentru această situație – desemnați dinainte un dormitor și, preferabil, o baie separată care să poată fi folosite doar de persoana infectată; pregătiți schimburi de haine, pături, prosoape etc.
  • Asigurați-vă că aveți în casă un termometru și medicamente care reduc febră (de tipul paracematol, cunoscut și sub numele de acetominofen)
  • Dacă cineva din casă ia medicamente în mod regulat sau în această perioadă, faceți mici rezerve din medicamentele respective pentru situația în care nu veți mai putea ajunge la farmacie după ele pentru un timp
  • Asigurați-vă că aveți în casa șervețele dezinfectante și nazale pentru a fi folosite atunci când dvs. sau cineva din familie tușiți sau vă curge nasul
  • Cumpărați și folosiți măștile pentru situațiile în care ieșiți din casă, atât pentru a vă proteja pe dvs. cât și pe ceilalți

Care sunt simptomele Coronavirus și ce puteți face în cazul infectării

Cele mai frecvente simptomele COVID-19 sunt:

  • Febră persistentă deși nu neapărat foarte mare (peste 37, 8 °C)
  • Dureri musculare
  • Lipsa apetitului
  • Senzația că alimentele nu mai au gust sau miros 
  • Dureri musculare
  • Tuse seacă persistentă
  • Respirație dificilă 

Dacă începeți să prezentați simptome, sunați-vă medicul sau folosiți linia telefonică pusă la dispoziție de autorități (în UK numărul este 111) și urmați întocmai indicațiile personalului medical. Nu ieșiți din casă decât pentru a merge la spital sau o unitate medicală, dacă starea dvs. se agravează sau la recomandarea personalului medical.

În cazul în care simptomele Coronavirus se agravează – durere  sau presiune în zona pieptului, dificultăți crescute în a respira, semnele ale unei slabe oxigenări cum sunt fața sau buzele vineții, stare de confuzie sau greutate în a trezi un membru al familiei – chemați imediat ambulanța.

Dacă un membru al familiei sau cineva cu care locuiți prezintă simptome sau a fost deja diagnosticat cu Coronavirus fără a fi nevoie de internarea în spital, aceasta persoană trebuie izolată de restul celor care locuiesc în casă. Persoana izolată va trebuie să aibă o cameră separată pe care să nu o părăsească în timpul carantinei și, dacă este posibil, ar trebui să aibă acces și la o baie separată și folosită doar de aceasta.

Lăsați mâncarea sau orice alte obiecte necesare la ușă și părăsiți zona înainte că bolnavul să deschidă ușa pentru a le prelua. Atunci când colectați vasele sau obiecte folosite, aveți grijă că acestea să fie dezinfectate înainte de a atinge alte obiecte.

Spălați vesela folosită cu apă fierbinte și detergent, clătiți cu o soluție de apă și clor și, la final, cu multă apă pentru a preveni o eventuală intoxicație cu clor. Dacă aveți o mașină de spălat vase cu un program dedicat dezinfectării – folosiți-l.

Atunci când colectați hainele sau alte obiecte ale celor aflați în izolare, folosiți mănușile și aruncați-le imediat după folosire. După înlăturarea mănușilor, spălați-vă foarte bine mâinile cu apă și săpun timp de cel puțin 20 de secunde.

Dacă un copil începe să se simtă rău și prezintă simptome precum cele de mai sus, luați în considerare varianta că un adult să fie izolat împreună cu acesta pe tot parcursul perioadei de carantină, pentru a acorda îngrijirile necesare. Adultul în cauză nu va interacționa cu restul familiei decât folosind toate măsurile de precauție necesare, la fel ca în situația în care el însuși ar fi infectat cu Coronavirus.

Conform ultimelor studii bazate pe analiza informațiilor venite din China, perioada de incubație a virusului variază între 1 – 14 zile, 95% din pacienți manifestând simptome după 12,5 zile de la contactul cu o persoana infectată sau un obiect contaminat. Cele 14 zile de carantină recomandate până acum rămân în continuare valabile.

În cazul persoanelor considerate deosebit de vulnerabile – femeile însărcinate, bătrânii peste 70 de ani, persoanele diabetice sau cu alte probleme de sănătate cronice –  acestea ar trebui izolate la rândul lor, din primul moment în care cineva din casă se simte rău. Ideal, acestea ar trebui să părăsească locuința pentru o perioadă. Acolo unde acest lucru nu este posibil, izolarea și minimizarea contactului cu persoana potențial infectată sunt esențiale.

Îngrijirea la domiciliu

Dacă dvs. sau una din persoanele cu care locuiți aveți simptome sau ați fost diagnosticați cu COVID-19, mai jos sunt câteva sfaturi pentru reducerea simptomelor. Este foarte important să nu ieșiți din casă ci să vă izolați din primul moment în care observați unul sau mai multe simptome. 

  • Administrarea de Paracetamol sau Ibuprofen poate fi utilă în cazul în care disconfortul este semnificativ
  • Consumul de lichide (ideal apă) previne deshidratarea – consumul de lichide este suficient atunci când urina este de culoare galben deschis și limpede
  • Odihna este absolut necesară
  • În cazul tusei, încercați o linguriță de miere pentru calmarea iritației sau urmați recomandările unui farmacist

În cazul disconfortului în ceea ce privește respirația, se recomandă: 

  • repaosul în poziția întins pe o parte sau pe verticală în loc de întins pe spate
  • puteți încerca să răciți camera prin deschiderea unei ferestre dar nu folosiți ventilatorul întrucât acest lucru poate duce la răspândirea virusului
  • inspirați încet pe nas și expirați pe gură, cu buzele țuguiate că și când ați încerca să suflați într-o lumânare
  • relaxați umerii și aplecați-vă ușor în față – vă puteți sprijini cu mâinile pe genunchi sau de un obiect stabil – un scaun, de exemplu
  • încercați să rămâneți calm – panica nu va face decât să agraveze simptomele și veți respira și mai greu

Pentru a chema o ambulanță, sunați la 999 (UK). Nu ezitați să apelați acest număr dacă: 

  • nu mai puteți respira 
  • tușiți cu sânge 
  • fața sau buzele v-au devenit vineții 
  • aveți frisoane (vă este frig și transpirați în același timp) iar pielea vă este palidă sau iritată
  • aveți o iritație care nu dispare atunci când rulați un pahar de sticlă pe suprafață afectată
  • ați leșinat sau v-ați prăbușit 
  • vă simțiți amețit sau confuz
  • nu mai urinați sau urinați mult mai puțin decât de obicei 

Atunci când sunați la 999, informați operatorul care vă răspunde că aveți simptome specifice COVID-19. 

Mirela Slușaru © Diaspora-UK


CITEȘTE ȘI...

Close
Close