Cum să-ți găseşti loc de muncă în UK dacă locuieşti încă în România

Te gândeşti să te muţi din România în Marea Britanie şi nu ştii cum şi unde să îţi cauţi un loc de muncă în UK? Iată câteva sfaturi care te-ar putea ajuta.

Înainte de a începe căutarea trebuie să îți pui două întrebări esențiale: 

  1. În ce domeniu dorești să muncești în Regatul Unit
  2. În ce zonă a țării vrei să te muți. 

Procesul de căutare și obținerea unei slujbe vor depinde foarte mult de răspunsurile la aceste două întrebări. 

Iată ce informații poți afla din articolul de față: (dacă dai click pe oricare dintre subtitlurile de mai jos, vei fi redirecționat spre capitolul corespunzător).

Domenii de activitate în care este criză de personal în UK (skill-shortage)

Să  începem cu prima întrebare: În ce domeniu dorești să muncești?

Există câteva domenii de activitate în care Regatul Unit duce lipsă de profesioniști – așa-numitele “skill-shortage domains”. Topul primelor cinci astfel de domenii arată în felul următor:

  1. Experții minieri și în managementul sistemelor de  electricitate
  2. Cercetătorii în fizică
  3. Inginerii specializați pe anumite industrii precum: inginerii de construcții, inginerii mecanici și inginerii electrici
  4. Specialiștii în IT și în dezvoltare software
  5. Profesioniștii din domeniul medical (medici, asistente, radiologi, etc.)

Dacă ai studii și / sau experiență în oricare dintre aceste domenii, ar trebui să găsești destul de ușor un loc de muncă în UK. Trebuie însă să stăpânești limba engleză măcar la nivel intermediar. În toate domeniile enumerate mai sus este obligatoriu un nivel de engleză B1 (nivelul mediu, conform Cadrului  European pentru Limbi Străine). Motivul? Toate ocupațiile de mai sus necesită fie muncă în echipă, fie interacțiuni cu clienții sau cu pacienții. Prin urmare, abilitatea de a comunica în limba țării în care locuiești este absolut necesară.   

Dacă nu ești sigur asupra nivelului tău de engleză, poți să faci un test rapid de evaluare aici.  La final, în funcție de rezultatul  obținut, site-ul îți va da și un set de recomandări pentru îmbunătățirea performanțelor. 

Dacă îndeplinești cele două condiții de până acum (ai studii / experiență într-unul dintre domeniile aflate în criză de personal și stăpânești limba engleză cel puțin la nivel intermediar) poți începe să-ți cauți un loc de muncă pe internet. 

Este bine să ai pregătit un CV în limba engleză,  preferabil în format europass. Acesta este formatul uniformizat acceptat în toată Uniunea  Europeană. Prin urmare,  dacă utilizezi acest  tipar, eviți orice eventuale neînțelegeri ce s-ar putea isca din cauza diferențelor de sistem existente între România și UK.  

Dacă nu stăpânești limba engleză suficient de bine pentru a scrie chiar tu acest CV, redactează-l în limba română și cere-i unui translator profesionist să-l traducă. Prima impresie este foarte importantă în procesul de recrutare. Un CV care conține erori gramaticale ți-ar putea ruina șansele la o slujbă mai bună.  

Există mai multe agenții de recrutare în UK care se ocupă de selecția personalului din ariile de activitate de tip “skill – shortage”. Cele mai mari sunt:

Intră pe site-urile acestor agenții, selectează domeniul de activitate care te interesează și vei vedea afișate toate slujbele disponibile în acel domeniu. Alege anunțurile care ți se potrivesc cel mai bine și trimite CV-ul pentru a candida. 

Interviurile de recrutare online 

Dacă ești selectat pentru un interviu, vei fi contactat fie pe e-mail,  fie prin telefon, cel mai probabil în câteva zile. Recrutorii vor dori să stabilească un interviu cu tine online (pe Skype, Zoom, Facebook, etc). Asigură-te că ai o conexiune bună de internet și o pereche de căști decente în ziua interviului.  De asemenea, ai grijă să-ți alegi un loc liniștit pentru interviu, în care să nu fii întrerupt și să nu fii bruiat de zgomotele afară. Este important să înțelegi întrebările recrutorilor pentru a răspunde la ele cât mai exact. 

Adoptă o ținută decentă și profesionistă în timpul conversației, chiar dacă aceasta se desfășoară la tine acasă. Nu te expune în fața camerei în pijamale, în pantaloni scurți, sau cu părul nepieptănat. Impresia vizuală este extrem de importantă în astfel de situații. 

De asemenea, ai grijă să te așezi în fața unui fundal neutru (precum un perete alb gol sau mai multe rafturi cu cărți). Este de preferat să nu se vadă în cadru postere, afișe, steaguri, embleme, fotografi sau orice alte elemente vizuale care ar putea stârni controverse. 

Nu te stresa prea mult dacă nu vorbești limba engleză perfect. Recrutorii nu se așteaptă la o engleză impecabilă din partea ta, ci doar la una funcțională.  Încearcă să răspunzi la întrebările lor cât mai clar și concis cu putință. Scopul  tău este să demonstrezi că îți stăpânești foarte bine domeniul de activitate, chiar dacă engleza  ta este imperfectă. 

În general, în cazul domeniilor de tip “skill-shortage” , poți găsi un loc de muncă oriunde în Regatul Unit. Prin urmare, poți să-ți alegi destinația finală în funcție de alte preferințe precum: peisajul, infrastructura, transport, calitatea școlilor și a serviciilor sociale, etc.  

Te interesează un loc de muncă în UK ca translator?

Dacă nu ai studii sau experiență în niciunul dintre domeniile de mai sus dar stăpânești limba engleză foarte bine, ai putea activa ca translator. În Regatul Unit există o comunitate de români destul de numeroasă și nu toți membrii ei vorbesc limba engleză. Prin urmare, uneori ei au nevoie de ajutor, pentru a interacționa cu autoritățile, cu medicii sau instituțiile de sănătate, cu școlile, etc.

Aproape toate marile instituții din Regat au acces la un serviciu de traduceri față în față, prin telefon sau online. Astfel, când este nevoie de un translator de o anumită limbă, acesta se află la un telefon sau la un click distanță. Pentru a practica această meserie, trebuie să te înscrii în baza de date a unei agenții de traduceri și să precizezi limbile în/din care poți să traduci. Astfel, agenția te va contacta de câte ori are nevoie de serviciile tale. 

Cele mai importante agenții de acest fel sunt: 

Acest tip de muncă este însă ocazional și se plătește la oră sau la pagină. Prin urmare, este posibil să nu ai un volum constant de lucru pe tot parcursul anului.   

Vorbești mai multe limbi străine? Aplică pentru job-urile din turism 

Dacă vorbești nu doar engleza ci și alte limbi străine (franceza, spaniola, italiana, etc.) ți-ai putea găsi loc de muncă în UK în domeniul turismului. Regatul Unit este una dintre cele mai populare destinații turistice din lume, cu aproximativ 40 milioane de vizitatori în fiecare an.

Prin urmare, hotelurile din insulă sunt mereu în căutare de recepționeri capabili să se exprime în cât mai multe limbi străine.

În plus, poți găsi posturi de ghid la firmele organizatoare de tururi sau poți lucra într-un birou de informații turistice ori într-un call centre. 

Iată câteva firme de recrutare specializate în turism și servicii multilingvistice la care poți apela pentru un loc de muncă în UK: 

Locuri de muncă în UK accesibile chiar dacă nu vorbești limba engleză

Există și slujbe la care poți avea acces fără a vorbi limba engleză. În anumite domenii, firmele angajează coordonatori de echipă bilingvi, care joacă rolul de translatori între managementul vorbitor de engleză și lucrătorii vorbitori de română. 

Acest fenomen se întâlnește cel mai adesea în construcții (pe șantiere), în logistică (depozite) și în serviciile de curățenie.

Domeniul construcțiilor din Marea Britanie a cunoscut o oarecare creștere în ultimii ani, odată cu redresarea de după criza financiară din 2008. Astfel, tot mai multe firme au început să-și recruteze muncitori din țările Europei de Est (Bulgaria, Polonia, România, etc.), unde forța  muncă este, în general,  bine calificată și mai ieftină decât în Occident.

Cel mai adesea însă, muncitorii aduși din Est nu stăpânesc aproape deloc limba engleză. Astfel că angajatorii au găsit o soluție de eficientizare a comunicării pe șantiere:fiecare echipă de muncitori are cel puțin un coordonator bilingv. Acesta asigură comunicarea între management și echipele de constructori și îi ajută pe cei care nu vorbesc engleza să se descurce în UK, în viața de zi cu zi. 

Acest model a fost ulterior adoptat și în alte arii de activitate care au cunoscut creșteri rapide – precum serviciile logistice (depozitele) și serviciile de curățenie și menaj. 

Recrutarea prin agenții de muncă din România 

În acest caz, procesul de recrutare se desfășoară în România iar interviurile au loc în limba română. Există mai multe agenții în țara noastră care se ocupă cu plasarea forței de muncă în străinătate, inclusiv în Marea Britanie:

Multe dintre ele oferă joburi în construcții, logistică sau menaj pentru persoane care nu vorbesc limba engleză. În plus, odată ce ai obținut un loc de muncă în UK, unele agenții de recrutare te ajută chiar și cu pregătirile pentru mutare: bilete de călătorie, informații, sfaturi, recomandări, etc. 

Serviciile acestor firme sunt, de obicei, oferite contra cost. Cel mai adesea, comisionul recrutorului este plătit în întregime de firma care te angajează. Mai exact, dacă o întreprindere din Marea Britanie are nevoie de muncitori din România, ea va contracta o agenție de recrutare să se ocupe de întregul proces. Astfel, candidatul va trece prin procesul de selecție fără a plăti, de obicei, nicio taxă. 

Atenție la comisioanele agențiilor de recrutare și la posibilele fraude!

Unele agenții de recrutare percep comisioane de la ambele părți – atât de la angajat cât și de la angajator. Dacă apelezi la o astfel de agenție, citește cu mare atenție Contractul de Comision pe care îl semnezi. Acesta ar trebui să specifice clar cât, cum și când trebuie să plătești serviciile agenției.  

În mod normal, un astfel de comision se achită după angajare, drept procentaj din primul salariu pe care îl primești în noua ta slujbă. Valoarea comisionului poate oscila (de obicei între 10% și 20% din salariu), în funcție de domeniul de  activitate și de zona geografică. De asemenea, uneori procentajul poate fi mai mic (5%) dar se percepe din trei salarii consecutive. 

Toate aceste practici sunt normale și legale. Nu ai niciun motiv să te alarmezi dacă le regăsești în contractul tău cu recrutorul. 

Lucrurile se schimbă însă dacă agenția de recrutare îți cere să plătești comisionul în avans, să achiți taxe de “secretariat” ori de “interviu” sau să lași sume de bani drept garanție. Într-un astfel caz, caută o altă agenție de recrutare!  

Înainte de a lua o decizie finală în acest sens, îți recomandăm să consulți următorul forum. Poți găsi aici o listă a firmelor de recrutare de care este bine să te ferești, precum și diverse păreri ale altor persoane care au folosit servicii similare în trecut.  

Citește, de asemenea, cu mare atenție, condițiile stipulate în contractul tău de muncă: numărul de ore de lucru pe săptămână, tariful plătit pe oră, tarifele pentru ore suplimentare, intervalele de odihnă, zilele libere și sărbătorile legale, asigurările medicale și sociale, dreptul la concediu, condițiile de cazare, etc.

Asigură-te că toate prevederile din acel contract respectă  condițiile minime impuse de lege și ai grijă ca, odată semnat, contractul să nu fie încălcat. Află mai multe detalii despre drepturile tale ca angajat în Regatul Unit și cum să-ți protejezi aceste drepturi aici

Nu da nimănui actul tău de identitate!

Este absolut ilegal ca un angajator sau un recrutor intermediar să-ți rețină pașaportul sau orice alt act de identitate. Dacă cineva îți cere să predai un astfel de document (sub orice pretext) sau încearcă să ți-l ia în alt fel, adresează-te imediat poliției și Ambasadei României din Londra

Muncă sezonieră în agricultură 

Dacă ești interesat de o slujbă sezonieră în agricultură, vei găsi una cel mai probabil în Estul sau Sudul Angliei. Acolo sunt concentrate cele mai multe ferme din Regat, care angajează lucrători sezonieri din străinătate. Posturile vacante și durata muncii diferă în funcție de sezon și de tipurile de recolte cultivate. În plus, poți găsi un loc de muncă în UK și în domeniul creșterii animalelor, cu precădere în Scoția. 

Consultă în mod regulat link-urile de mai jos pentru a fi mereu la curent cu slujbele disponibile în agricultură în Marea Britanie: 

Dreptul legal de a munci în Marea Britanie

Toate informațiile de mai sus se aplică, însă, numai dacă ai dreptul legal de a munci în Regatul Unit. În prezent, în calitate a cetățean al unui stat membru UE, acest drept îți este garantat până în data de 31 decembrie 2020 (data expirării perioadei de tranziție post-Brexit). După această dată, va trebui să aplici pentru settled sau pre-settled status, ca să rămâi în continuare în UK. Poți afla cum să faci asta parcurgând articolul nostru de aici.

În mod normal, oricine a ajuns în UK înainte de finele anului 2020 are dreptul la settled sau pre-settled status. Totuși, în ultimii ani, Guvernul Britanic a implementat o politică de descurajare a noilor sosiri în Regat cunoscută sub numele de “hostile environment” (mediu ostil).

Astfel, funcționarii din diverse instituții au fost instruiți să facă viața  imigraților cât mai dificilă cu putință, pentru a-i determina să plece din  Regat. Prin urmare, chiar dacă te afli legal în UK și beneficiezi de o serie de drepturi, ai putea fi prins în vârtejul acestei politici a mediului ostil. Spre exemplu, ai putea deveni ținta birocrației excesive, a unor verificări repetate și foarte amănunțite, sau ai putea primi răspunsuri cu întârzieri foarte mari la solicitările tale.  

Dacă treci prin astfel de experiențe, este important să-ți cunoști foarte bine drepturile și să știi cum ți le poți apăra. Află mai multe detalii pe această temă aici.

Succes în găsirea unui loc de muncă în UK!

Irina Moldovan © Diaspora-UK


CITEȘTE ȘI...

Close
Close