De la 1 septembrie, principala benzină fără plumb care va fi vândută la pompele din UK este E10, care conține bioetanol în proporție de 10%, față de 5% pentru benzina E5, principalul sortiment vândut până în prezent.
Scopul introducerii benzinei E10 este de a facilita trecerea UK la economia verde, întrucât bioetanolul se adaugă în benzină pentru a reduce emisiile de dioxid de carbon, contribuind astfel la combaterea schimbărilor climatice.
Introducerea benzinei E10 la pompele din UK ar putea reduce emisiile de carbon cu 750.000 de tone pe an, echivalentul scoaterii din circulație a 350.000 de mașini sau al scoaterii din uz a tuturor mașinilor din North Yorkshire”, explică guvernul.
Totuși, arată Metro, în jur de 600.000 de vehicule aflate în circulație nu sunt compatibile cu benzina E10, respectiv unele din cele produse la începutul anilor 2000, ca și unele mașini vechi și unele mopede. În rest, benzina E10 poate fi folosită de circa 95% dintre mașinile existente acum în uz în UK, incluzând mașinile fabricate după 2011 și majoritatea celor fabricate la sfârșitul anilor ’90.
Guvernul a lansat aici un serviciu online care le permite șoferilor să verifice dacă mașina lor este compatibilă cu benzina E10. Mai întâi, utilizatorii trebuie să selecteze producătorul mașinii, apoi va obține o listă a mașinilor produse de acea companie care nu sunt compatibile cu E10.
Cei care nu sunt siguri, nici după ce fac verificarea online, dacă mașina lor suportă sau nu benzină cu 10% bioetanol pot verifica manualul de funcționare cu instrucțiuni, pot verifica sub capacul rezervorului sau pot întreba producătorul ori un dealer local auto, scrie iNews.
Posesorii de vehicule care nu pot alimenta cu E10 vor avea în continuare posibilitatea de a folosi benzină E5. O mașină de familie care folosește E5 (de exemplu, tipurile Ultimate de la BP sau V Power de la Shell) va cheltui în medie cu circa 6 lire mai mult pentru un plin decât dacă ar folosi E10.
Atunci când un vehicul nu este compatibil cu benzina E10, folosirea prelungită a acesteia va dăuna funcționării lui și nu este recomandată, afirmă guvernul. Dacă un șofer alimentează însă din greșeală cu benzină E10 o mașină incompatibilă, nu are de făcut decât să alimenteze cu E5 la următoarea ocazie.
În schimb, dacă un șofer cu o mașină compatibilă nu are la dispoziție suficientă benzină E10, o poate amesteca fără probleme cu E5 sau poate folosi în continuare E5.
Deși tot mai mulți șoferi adoptă mașinile electrice, avem la dispoziție și măsuri pe care le putem lua chiar de azi pentru a reduce emisiile de carbon de la milioanele de mașini aflate în circulație”, a comentat Grant Shapps, ministrul transporturilor, amintind că guvernul și-a stabilit ca obiectiv reducerea emisiilor de carbon cu 78% până în 2035 și de a ajunge la zero emisii în 2050.
„Amestecarea benzinei cu până la 10% bioetanol va reduce necesarul de combustibil fosil pentru producerea ei, ceea ce ne va ajuta să protejăm mediul și să ne îndeplinim țintele de combatere a schimbărilor climatice”, arată comunicatul emis miercuri de guvern. De asemenea, producerea etanolului are ca rezultat și obținerea unor subproduse valoroase, inclusiv hrană pentru animale și dioxid de carbon stocat.
Benzina E10 este deja de mulți ani folosită în Europa, SUA și Australia, iar în Irlanda de Nord va fi introdusă la începutul anului 2022.
Alexandra Voinescu © 02.09.21
