Cum vor fi amendați cei care încalcă regulile de combatere a pandemiei în UK

Începând de luni, 28 septembrie au intrat în vigoare în UK noi interdicții și amenzi pentru încălcarea regulilor de combatere a pandemiei, din care The Independent le-a selectat pe următoarele:

  • persoanele aflate în regim de izolare care părăsesc locul unde se află și pun în pericol de infectare alte persoane prin comportamentul lor pot primi pe loc amenzi de 4.000 de lire;
  • refuzul de a se autoizola este sancționat cu amenzi care pornesc de la 1.000 de lire pentru prima încălcare și ajung la 10.000 de lire pentru patru încălcări;
  • oricine dă informații false unui oficial care face anchetă epidemiologică poate fi sancționat cu 1.000 de lire la prima abatere, iar amenda poate ajunge la 10.000 de lire pentru a patra abatere;
  • oricine indică în mod fals o altă persoană drept contact al cuiva infectat, spre a se răzbuna pe ea silind-o să intre în carantină, va fi amendat cu 1.000 de lire;
  • angajații sunt pasibili de o amendă de 50 de lire dacă nu le spun superiorilor lor că li s-a indicat să intre în izolare;
  • angajatorii sunt sancționați cu amenzi de 1.000 de lire dacă le permit angajaților aflați în izolare să vină la locul de muncă

Au apărut și reguli detaliate privind ceea ce trebuie să respecte restaurantele și barurile. Muzica înregistrată nu poate depăși 85 de decibeli (cam cât volumul sonor al unui ceas deșteptător); muzica cântată live poate depăși însă acest prag. Nu se poate cânta în grupuri mai mari de șase persoane și nu este permis dansul în localuri, cu excepția petrecerilor de nuntă, unde însă numai mirele și mireasa au voie să danseze. 

Premierul Boris Johnson urmează să se adreseze națiunii din nou în seara de marți, 29 septembrie, spre a comunica noi măsuri de combatere a pandemiei de Covid-19. Pentru moment este așteptat ca Johnson să confirme că toate barurile, pub-urile, restaurantele și alte localuri din Anglia vor avea program numai până la ora 22 și servirea se va face doar la masă.

Ministrul sănătății, Matt Hancock, a confirmat la rândul său că în Durham, Gateshead, Newcastle, North Tyneside, South Tyneside, Northumberland și Sunderland se va aplica începând de miercuri, 30 septembrie, de la miezul nopții, interdicția de întâlnire a oricărui localnic cu persoane din afara locuinței sau a cercului său familial imediat.

„Din nefericire, numărul de infectări continuă să crească rapid. Incidența în zonă depășește 100 de cazuri la 100.000 de locuitori. Știm că un mare număr de infectări au loc în spații închise, în afara locuinței, astfel încât vom introduce restricții privind întâlnirile în orice fel de spații închise, publice sau private”, a spus ministrul, citat de The Telegraph.

The Times a relatat că există și un plan de urgență care reglementează introducerea unei carantine totale în nordul Angliei și la Londra, plan care ar putea fi aplicat în orice moment.

Acest plan reprezintă una din opțiunile avansate la reuniunile de strategie care au avut loc la sediul guvernului înainte de deciziile privind restricțiile anunțate săptămâna trecută. Mai mulți oficiali guvernamentali, inclusiv prim-ministrul, au respins atunci planul respectiv.

Carantina totală propusă ar însemna închiderea completă a sectorului ospitalității – hoteluri, restaurante, baruri – pe o durată de cel puțin două săptămâni, în timp ce școlile, fabricile și magazinele vor rămâne deschise, ca și locurile de muncă unde angajații nu pot lucra de acasă. De asemenea, planul ar implica o interdicție completă de întâlnire cu persoane din afara cercului familial imediat. Acest gen de restricții se aplică deja pe plan local în unele zone din nordul Angliei.

O sursă guvernamentală citată de The Times a explicat că populația „nu era pregătită” săptămâna trecută pentru restricții și mai drastice, pentru că „nimeni n-a văzut încă la tv imagini cu saci pentru cadavre în Spania sau Italia”. Nici societatea, nici guvernul nu erau gata să meargă mai departe, a adăugat sursa, pentru că „nu a existat o înțelegere suficient de largă despre cât de substanțial ar putea fi al doilea val al pandemiei”.

Luni dimineață, autoritățile au anunțat că numărul de cazuri noi înregistrate în ultimele 24 de ore a crescut cu 4.044, ducând numărul total de cazuri din UK la 439.013. Numărul deceselor a crescut cu 13, la 42.001.

Constantin Bunea © Diaspora-UK


CITEȘTE ȘI...

Close
Close