Pentru cine vrea să cumpere o locuință în Marea Britanie, piața rămâne dificilă. În iulie 2026 au fost aprobate numai 56.053 de credite ipotecare (mortgage-uri) pentru cumpărarea unei case, cel mai mic număr lunar din ianuarie 2024 până în prezent, potrivit datelor publicate de Bank of England.
Altfel spus, tot mai puține persoane din UK ajung în punctul în care banca acceptă să le împrumute bani pentru o proprietate.
Cu peste 2.000 mai puține aprobări decât în iunie
În iunie 2026, băncile ai aprobat 58.215 credite pentru cumpărarea de locuințe. Media ultimelor șase luni a fost de aproximativ 60.800. Cifra din iulie este, așadar, cu aproape 4.800 sub această medie.
Dobânzile și nesiguranța legată de costul vieții îi fac pe mulți cumpărători să-și amâne tranzacțiile. Pentru o familie din UK, chiar și o diferență mică la plata dobânzii contează semnificativ. De aceea, o ofertă de credit ipotecar trebuie analizată atent, nu doar după rata afișată, ci și după plata lunară, comisioanele implicate, perioada fixă a plăților și ce sume ar presupune expirarea ei.
Refinanțările merg în direcția opusă
Datele publicate de Bank of England arată schimbări înclusiv pentru cei care au deja o ipotecă. Numărul aprobărilor pentru remortgaging, adică mutarea creditului la un alt creditor, au urcat la aproximativ 34.500 în iulie, de la 34.100 în iunie. Asta sugerează că proprietarii cu un acord fix care expiră caută atenți o variantă mai bună.
Dacă sunteți într-o astfel de situație, nu este obligatoriu să așteptați ultima lună a contractului: mulți creditori permit rezervarea unei oferte de remortgage în avans, iar aceasta poate fi modificată dacă găsiți una și mai avantajoasă. Verificați însă eventualele penalități care s-ar putea aplica la închiderea anticipată a contractului actual.
Prețurile nu au explodat recent, dar cumpărătorii rămân precauți
Prețul mediu al unei locuințe în UK a crescut cu 0,2% în august, după o scădere de 0,1% în iulie 2026. Asta nu înseamnă că o casă a devenit automat mai accesibilă ca preț. Pentru cei interesați să cumpăre o locuință în UK, depozitul inițial, venitul anual verificat de bancă și costul total al împrumutului pentru creditul ipotecar rămân încă foarte ridicate.

