Despăgubiri pentru pasagerii din UK care au pierdut zboruri din cauza pandemiei

British Airways și Ryanair ar putea fi constrânse să plătească despăgubiri pasagerilor care au avut zboruri anulate din cauza restricțiilor din perioada pandemiei.

Autoritatea pentru Concurență și Piețe (CMA) a anunțat miercuri că investighează dacă aceste companii au încălcat legislația de protecție a consumatorilor, neoferindu-le opțiunea de rambursare integrală a banilor pe biletele de avion, în termen de șapte zile lucrătoare de la anulare.

Investigația CMA nu se referă însă numai la zborurile anulate de companii, ci în primul rând la cazurile când pasagerii nu au putut pleca pentru că guvernul a impus restricții locale sau naționale de călătorie, dar companiile au continuat să opereze zborurile respective, precizează The Guardian.

În plină pandemie, unele companii aeriene au continuat să zboare, deși guvernul impusese restricții, ceea ce a însemnat că pasagerii n-au putut revendica banii plătiți pe zborurile respective. CMA spune că British Airways și Ryanair au refuzat să ramburseze banii pe bilete pentru pasagerii „aflați în imposibilitatea legală de a călători”.

Clienții au cumpărat cu bună-credință bilete, dar nu au putut zbura din cauza unor împrejurări care nu erau sub controlul lor. Credem că acestor oameni ar fi trebuit să le fie înapoiați banii”, afirmă Andrea Coscelli, directorul executiv al CMA.

În decembrie, CMA a deschis o investigație asupra întregului sector aviatic, ca urmare a informațiilor că pasagerilor li se refuză rambursarea banilor pentru călătoriile pe care nu le-au putut efectua.

CMA a adresat recent o scrisoare și celor 100 de agenții de turism cu cele mai multe plângeri înregistrate din partea consumatorilor, spre a le reaminti că au obligația de a le da înapoi banii clienților care n-au mai reușit să plece în vacanță din cauza pandemiei, scrie The Independent.

Din martie 2020, CMA a primit peste 23.000 de plângeri de la consumatori pentru pachete de vacanță plătite și neefectuate din cauza pandemiei, pentru care agențiile de turism au refuzat să-i despăgubească.

La sfârșitul anului trecut, grupul pentru drepturile consumatorilor Which? estima, pe baza unui sondaj în rândul a peste 7.500 de turiști din UK care au avut pachete de vacanță anulate din cauza pandemiei, că valoarea medie a unei vacanțe anulate a fost de 1.784 de lire. În total, de pe urma călătoriilor anulate, turiștii din UK aveau de primit despăgubiri estimate la un miliard de lire.

În aprilie anul acesta, CMA a inițiat o acțiune contra câteva astfel de agenții de top, reușind astfel să obțină despăgubiri de peste 200 de milioane de lire pentru clienți. Printre firmele respective se numără Teletext, LoveHolidays, Lastminute.com, Virgin Holidays, TUI UK, Sykes Cottages și Vacation Rentals.

Conform legii, atunci când un pachet de vacanță este anulat de un client din cauza unor restricții impuse de guvern pentru o destinație anume, clientul are dreptul să primească integral banii înapoi în curs de două săptămâni, chiar dacă zborul spre acea destinație are loc, iar cazarea pentru care și-a luat bilet este deschisă în continuare. 

Autoritatea pentru concurență a atras atenția companiilor că au încălcat legea, iar unele dintre ele chiar le-au dat clienților informații false sau înșelătoare despre drepturile lor. CMA arată că agențiile nu pot amâna înapoierea sumelor pe motiv că nu au primit mai întâi banii înapoi de la companiile aeriene și insistă că de câte ori o firmă își anunță clienții că s-a anulat o călătorie, opțiunea rambursării integrale a banilor trebuie să figureze „clar și proeminent” în anunț.

Georgian Dumitru © 10.06.21


CITEȘTE ȘI...

Close
Close