PSD și durerea de a fi român. Despre demnitate și solidaritate în era imposturii

Februarie 2017. România este avertizată în privința riscurilor ridicate de contaminare cu pesta porcină africană în februrarie 2017. Ce făcea guvernul nostru PSD-ist în februarie 2017? Se străduia să treacă OUG 13 și să șteargă practic orice condamnări penale ale unor lideri PSD. Nu au reușit, datorită protestelor masive care au scos 600.000 de oameni în stradă. Ce face guvernul PSD, în pofida protestelor? Își continuă agenda de măsuri îndreptate împotriva statului de drept și discută în comisii și Parlament modificarea legilor justiției și a codului penal. Din nou. Agenda anti-justiție ține agenda guvernării tot anul 2017 și 2018, până la această dată, nimic altceva esențial nu îi preocupă.

Mai 2018. România este avertizată că nu a implementat în dreptul intern directiva europeană privind spălarea banilor, finanțarea terorismului și evaziunea fiscală transfrontalieră prin firme offshore, care stabilește mecanisme pentru identificarea adevăraților deținători ai firmelor, nu șomerii și oamenii străzii de care se folosesc pentru a-și pierde urmele. Ce face guvernul PSD? Ignoră avertismentul și merge înainte cu problemele lui Dragnea. România este sancționată acum financiar pentru întârziere, termenul fiind 30 mai 2018, pentru fiecare lună de întârziere. Vorbim despre milioane de euro.

Iunie-iulie 2018. Ministrul de justiție insistă pentru demiterea procurorului-șef al DNA, Laura Codruța Kovesi. Până la urmă reușește, nedându-i nicio opțiune reală președintelui Iohannis. În toată saga luptei pe DNA, președintele își pierde cel mai bun consilier pe drept constituțional, Simina Tănăsescu. Ce face guvernul PSD? Merge mai departe și acum dorește demiterea procurorului general Augustin Lazăr.

August 2018. Mitingul diasporei și al românilor din țară, împreună, în solidaritate. Se strâng aproape 100.000 de oameni, se întâlnesc prieteni din străinătate cu prieteni de aici, toți români, toți anti-PSD. Ce face guvernul PSD? Aruncă cu grenade în cetățenii pașnici, aruncă cu gaze în femei, copii, fără discriminare și fără un plan de intervenție proporționat cu situația de facto, bagă în spital o grămadă de oameni, se alege cu o o serie de plângeri penale pentru vătămare corporală, abuz în serviciu, purtare abuzivă, împiedicarea desfășurării unei adunări publice, abuz de autoritate, comunicare de informații false. Ce face guvernul PSD, în consecință? Se pierde în declarații contradictorii, dar nici măcar o dată nu își cere scuze pentru modul inuman în care a tratat cetățenii României care manifestau pașnic și pentru eșecul lor de a identifica și izola agitatorii violenți. Dimpotrivă, arată dispreț superior pentru  oameni și o completă lipsă de empatie și umanitate pentru adolescenții, tinerii și bătrânii răniți. Românii care protestează nu cedează și își mențin demnitatea în fața imposturii, revin și a doua zi și vor reveni și pe 10 septembrie. Demnitate și solidaritate.

Final de august 2018. Pesta porcină distruge mii de gospodării, mii de fermieri. Aflăm că firmele implicate în combaterea și prevenirea pestei porcine sunt conexate cu familia lui Liviu Dragnea. Aflăm că PSD știa din februarie 2017 despre acest pericol, dar a preferat infestarea gospodăriilor românilor pentru a putea câștiga milioane din bugetul public, prin așa zisa intervenție post-catastrofă. Disprețul, cinismul, impostura și lipsa de empatie și compasiune pentru români este absolut revoltătoare. Cinismul patologic și lipsa empatiei îmi reamintesc de scandalul HexiPharma, unde nu avem vinovații nici până în ziua de azi și îmi reconfirmă că suntem conduși de psihopați. Guvernul PSD-ALDE se preface că nu aude despre conexiunile ilicite și ne anunță că nu sunt bani la buget, e necesară o rectificare bugetară urgentă, dar mai importantă decât pesta porcină este continuarea asaltului asupra justiției. Presiunile asupra procurorilor continuă, prin compromisul ministru Tudorel Toader și se anunță, din nou, obsesia PSD-ului cu amnistia penalilor. ALDE se compromite definitiv și iremediabil prin alianța cu acest guvern de brute și marionete, de mafioți aliați împotriva legii, împotriva spiritului european și pentru menținerea unui ev mediu proprice corupției fanariote.

Ce fac românii? Într-o demonstrație unică de solidaritate, empatie și determinare 1 milion de români (chiar mai mulți) semnează listele pentru eliminarea persoanelor condamnate penal din funcții publice, campanie inițiată de cetățeni și sprijinită de USR prin campania națională Fără penali. USR-iști și voluntari merg prin toată țara și, cu mare dificultate, efort, muncă și determinare, strâng peste 20.000 de semnături în 22 de județe, îndeplinind condițiile draconice puse în actualele prevederi legale. Din diaspora se donează mii de euro de la cetățeni obișnuiți și sosesc liste din toate colțurile lumii pe adresa USR. Oameni din toată țara aleargă pe stăzi – am văzut cu ochii mei – după voluntarii campaniei ca să poată semna. Oameni simpli, fără să întrebe nimic, văd tricourile cu fără penali și vin deciși și cer un pix. Semnează fără să ezite, oameni tineri, bătrâni, femei, adolescenți care abia au împlinit 18 ani. Se simte o vibrație de speranță și bucurie în aer, slabă dar există și e prezentă.

Ce mai fac românii? Văd la televizor sau pe propria piele cum sunt gazați și bătuți protestatarii. Doru Oprea, rănit cu o grenadă în picior, în urma căreia va rămâne cu o cicatrice toată viața lui, îmi povestește cum îi scriu mii de oameni să îl încurajeze, cum merge pe stradă să își rezolve diverse treburi juridice și notarii sau simpli funcționari nu vor să îi ia niciun ban, vor să ajute pentru că se identifică cu el și situația lui. Zeci de oameni se oferă să îi doneze bani, să îl transporte la spitale occidentale, după ce Doru se contaminează cu o infecție nosocomială în spitalele românești. Doru refuză politicos, rămâne aici și scrie o plângere penală lungă pe care o depune la DNA pentru că, așa cum îi spune o româncă din Suedia ”rana ta ne doare pe toți, e a noastră, a tuturor”.

1 septembrie 2018. O serie de organizații civice și 4 partide încep o nouă campanie pentru a facilita accesul oamenilor în politică, fără condiții cu sute de mii de semnături și zeci de obstacole concrete, alegeri locale în două tururi pentru primării și mai mulți reprezentați pentru diaspora. Solidaritate și acțiune, speranță și muncă asiduă, mers prin țară și vorbit cu oamenii la firul ierbii. Aceeași oameni care apără statul de drept din 2012 sunt iarăși în prima linie a schimbării, Inițiativa România și alții.

În unul din drumurile prin țară, în Teleorman, un om îmi spune: ”suntem toți condamnați oricum”, deci nimic nu are sens, nimic nu se va schimba, nici cu semnături, nici cu inițiative, nici cu nimic. El este opusul românilor din diaspora pe care îi doare rana României, rana oricui de aici. România este încă scindată. La ora la care scriu aceste rânduri, la Mamaia defilează femeile membre ale PSD, într-o desfășurare de prost gust desăvârșit, la nivelul celei care ne reprezintă în străinătate confundând țările, orașele, bâlbâindu-se și gafând la fiecare pas, femeia-premier și femeia-europarlamentar în mai multe mandate care pleacă cu interpret personal în toate deplasările internaționale. Ei ne reprezintă pe noi? Nu. Ei reprezintă România trecutului nostru comunist, România imposturii și mârlăniei, România manelelor disprețuitoare și a celebrării șmecherilor care au prostit poporul, dansând la nunți de sute de mii de euro, în mașini de sute de mii de euro, în timp ce ne spun disprețuitor că nu le pasă. Pe cine reprezintă ei? Pe resemnații care cred că nimic nu se va schimba vreodată și care, în consecință, își merită soarta. Îi reprezintă pe cei afiliați intereselor financiare și de putere care trebuie răsplătiți pentru ca sistemul să se menține neclintit.

E dureros să fii român. Te simți umilit de impostura din țara ta și te simți umilit în străinătate, când ești privit ca un paria european, pentru că se știe că în țara ta domnesc corupții și tu nu faci nimic, deci probabil ești la fel. Străinii se așteaptă să le furi portofelul de pe masă, se așteaptă să te prostituezi, se așteaptă să minți, se așteaptă să nu îți ții niciodată cuvântul dat, așteaptă să trădezi pentru că așa au văzut timp de 29 de ani la cei care ne reprezintă pe noi, cei care nu suntem așa, dar care totuși permitem să fim reprezentați de acești imposturi, acești infractori și aceste lichele spoite cu haine de lux purtate kitsch.

Campania Fără Penali continuă prin depunerea la primăriile din toată țara a tuturor semnăturilor celor peste 1 milion de români care au semnat. Fără Penali continuă prin lupta care va urma în Parlament. Fără Penali continuă până când Liviu Dragnea și marionetele lui vor dispărea complet și definitiv din viața publică și politică a României. De ce? Pentru că nu ne reprezintă și noi suntem România de mâine, iar ei România de ieri, cei care ne-au sabotat mult prea mult prezentul și viitorul. Acum rămâne să îi convingem și pe cei care s-au resemnat și se simt condamnați de propria lor țară că există lumină la capătul drumului întunecos, au mers și alții pe acest drum și au ieșit la lumină; orice om poate contribui la schimbare: vorbiți, acționați, protestați și, mai ales, votați.

Claudia Postelnicescu, Contributors.ro

CITEȘTE ȘI...

Close
Close