Întrebare de la cititori: “E posibil ca prin vaccinul împotriva COVID-19 să mi se introducă în corp un microcip prin care să fiu apoi monitorizat și/ sau controlat de la distanță?”

Teoria microcipului introdus în corp odată cu vaccinarea pornește de la un sâmbure de adevăr. El este însă scos din context și denaturat, totul pe fondul unei neîncrederi sporite în instituții, în companiile farmaceutice și, nu în ultimul rând, în entitățile filantropice deținute de miliardari.

În 2019, Massachusetts Institute of Technology (MIT) a anunțat un studiu care ar putea conduce la crearea unei modalități de stocare sub piele a unor informații de natură medicală – de exemplu, istoricul de vaccinare al unui pacient. Studiul MIT sugerează că această metodă ar putea fi folosită în țările subdezvoltate, în care nu există un sistem computerizat, sau măcar scriptic de păstrare a acestor date.

Informațiile ar fi stocate sub forma unui model care nu poate fi văzut cu ochiul liber, realizat dintr-o vopsea specială, compusă din nanocristale, numite puncte cuantice („quantum dots”). Vopseaua ar fi introdusă sub piele odată cu vaccinul, unde, spun cercetătorii, ar putea rămâne până la 5 ani de zile, emițând o radiație apropiată de cea infraroșie. Datele pe care le-ar conține nanocristalele ar putea fi citite cu ajutorul unui smartphone, special dotat în acest sens. 

„Bill & Melinda Gates Foundation”– fundația soților Gates – a fost unul dintre sponsorii studiului. Acesta este poate un motiv (cu siguranță, nu unicul și nici cel mai întemeiat) pentru care Bill Gates este criticat de adepții mișcărilor anti vaccinare.

Însă în ce măsură este posibil ca teoria microcipului să fie reală? Mai întâi, pentru a putea fi introdus în corp odată cu vaccinul, acest micro dispozitiv ar trebui să aibă anumite caracteristici de bază:

  • ar trebui să fie suficient de inteligent și de performant încât să poată efectua operațiuni de monitorizare, dar și de control ale subiectului în care este introdus. Nu ar fi deci un simplu senzor spre exemplu, ci un microcomputer complex
  • pentru administrarea vaccinurilor anti COVID-19 se folosesc ace hipodermice (ace normale de seringă). Ca să poată fi injectat în organism odată cu conținutul vaccinului, microcipul ar trebui să poată ieși cu ușurință printr-un ac având diametrul exterior – „gauge” (prescurtat G) la standardul 22-25. Acele hipodermice cu acest G se folosesc pentru vaccinuri administrate intramuscular – mai specific, în mușchiul deltoid, în care se face și cel împotriva COVID-19. În standardul acelor de seringă utilizate în medicină, cu cât valoarea G este mai mare, cu atât diametrul interior al acului este mai mic. Valoarea G poate varia în funcție de producător și de materialul din care sunt realizate acele. De aceea, o dimensiune mai relevantă este diametrul interior al acului. Pentru acest articol am folosit „Birmingham gauge” – un sistem de măsurare aplicat în medicină încă de la începutul secolului 20. Pe baza acestuia:
  • unui G 22 îi corespunde un diametru interior al acului de 0,41 mm
  • unui G 23 un diametru interior al acului de 0,34 mm
  • pentru G 25 diametrul interior al acului este de circa 0,26 mm. 
  • ar trebui deci ca cea mai mare dintre dimensiunile microcomputerului să nu depășească 0,41 milimetri. În 2018, Universitatea din Michigan a anunțat crearea celui mai mic computer din lume, care măsoară 0,3 mm x 0,3 mm. Funcțiile acestuia sunt însă limitate, putând fi utilizat mai mult ca senzor de temperatură, cu aplicații în oncologie. De aceea, în acest caz denumirea de „computer” e mai degrabă o strategie de PR, nu neapărat o dovadă că dispozitivul întrunește toți parametrii de funcționalitate pentru a fi considerat computer. În plus, odată ce rămâne fără energie, el nu reține informația acumulată. Oricum, chiar și la dimensiuni de 0,3 mm x 0,3 mm, microcipul ar putea fi văzut cu ochiul liber în serul injectat
  • ar trebui să fie stabil timp îndelungat în corpul uman – în cazul vaccinului anti COVID-19, în mușchiul deltoid. Dacă microcipul ar fi într-atât de mic încât să poată intra în fluxul de sânge în urma administrării intramusculare a vaccinului (deși personalul medical este instruit să nu introducă serul într-un vas de sânge, lucru care ar putea fi periculos), atunci ar trebui să fie stabil în mediu lichid 
  • ar trebui să se poată auto alimenta. Însă în comparație cu celelate criterii pe care le-ar îndeplini, o tehnologie prin care acest microcomputer ar putea utiliza pentru asta energia fluxului de sânge și/ sau căldura corpului uman nu mai pare ceva intangibil.

Independent de parametrii fizici și tehnologici ai microcipului, ar trebui ca nicio persoană și nicio entitate (instituții, corporații) să nu divulge acest secret. Considerând cât de mulți oameni sunt implicați în timp în elaborarea, aprobarea și administrarea vaccinurilor, e destul de neplauzibilă ideea că toți aceștia ar fi implicați într-o conspirație la nivel internațional. 

În plus, un microcip cu caracteristici complexe ar fi costisitor, iar teoria presupune introducerea unor astfel de computere în corpurile a zeci de milioane de persoane.

Dacă locuiești în zone în care contactul cu tehnologia nu poate fi evitat, nici nu e nevoie să-ți fie introdus un microcip în corp. Activitatea îți poate fi supravegheată cel puțin la fel de eficient – și mult mai ieftin pentru cei care realizează monitorizarea – prin alte metode: telefonul mobil, cardul bancar, camere de luat vederi, sateliți, calculatorul personal etc. 

Dar dacă nu folosești niciuna dintre aceste tehnologii și dacă în plus îți faci un scop în sine din a locui în zone retrase, nepopulate, unde aceste modalități de urmărire nu pot penetra? Dacă alegi o viață într-atât de izolată, cel mai probabil nu vei avea nevoie nici de vaccin (cel puțin, nu de cel contra SARS-CoV-2).

În privința controlului unei ființe vii de către inteligența artificială, acest lucru ar putea fi realizat cu o mai mare economie de mijloace, din exterior. Prima definiție din Lexico a adverbului „online” este: „While connected to a computer or under computer control”. 

Mulți dintre noi ne desfășurăm activitatea în medii foarte prielnice pentru acest gen de… dirijare. E știut faptul că, deși nu au ajuns încă la maturitate din punct de vedere tehnologic, algoritmii utilizați în aplicațiile de social media spre exemplu, se folosesc de modurile noastre de navigare pentru a personaliza experiența pe care o avem online. De aici nu mai e mult până la adicția pe care o provoacă deseori aceste aplicații. 

Luând în considerare cât de mult a evoluat inteligența artificială în ultimele decenii, potențialul ei de ne a induce efectiv anumite deprinderi în activitatea online – cu ramificații semnificative în plan concret – deși departe de a fi la fel de senzațional, e poate mai real decât controlul prin microcip, via vaccin.

Rodica Iuliana © Diaspora-UK


CITEȘTE ȘI...

Close
Close