De curând am asistat la o scenă amuzantă care m-a făcut să înţeleg cât de uşor îi este unui imigrant să dinamiteze comunicarea cu un englez, încă de la debutul ei. Zilele trecute mă îndreptam către centrul Londrei împreună cu un amic român proaspăt sosit să viziteze metropola britanică; s-a întâmplat ca la un moment dat să întâlnim pe drum un coleg de serviciu englez care a salutat şi apoi a continuat: „Phew, isn’t it hot?” („Nu-i aşa că e foarte cald afară?”). Prietenul meu român a simţit de bun augur să răspundă astfel: „Asta-i căldură? 25 grade e… nimic! Ar trebui să vii în România! Să vezi acolo zăpuşeală!”

Pesemne una dintre cele mai frecvente greşeli pe care le fac cei străini culturii britanice e să creadă că discuţiile englezilor despre vreme chiar sunt… despre vreme. Într-o primă fază, ai putea avea senzaţia că interesul englezilor la capitolul ăsta e unul care frizează obsesia, patologicul. Însă, în realitate, în contextul discuţiei cu pricina, fenomenul meteorologic în sine e prea puţin important. Alta e intenţia britanicilor atunci când debutează într-o conversaţie cu o remarcă despre vremea de afară. Chestionări precum „Nice day, isn’t it?”, „Ooh, isn’t it cold?” ori „Still raining, eh?” sunt strategii care urmăresc închegarea unei relaţii de comunicare. Şi atât. Altfel spus, vremea e doar un pretext al începutului de conversaţie.

Replica interlocutorului trebuie să fie un consimţământ, o subscriere la afirmaţia auzită. Ignorând această primă regulă de comunicare imigrantul îi transmite (fără intenţie) interlocutorului englez că e total dezinteresat de comunicarea cu el. Acelaşi efect nefast îl au şi răspunsurile care nu confirmă afirmaţia celui care a început dialogul despre vreme. E simplu: replicile pe această temă sunt răspunsuri sociale, nu neapărat raţionale. Ceee ce contează cu adevărat e comunicarea care se înfiripă între persoane; ulterior, discuţia se poate dezvolta folosindu-se de subiecte derivate cel mai probabil din debutul conversaţiei stârnite de starea vremii.

În acelaşi timp, se cuvine reţinut un aspect important: dacă englezii se lamentează că vremea în Anglia e teribilă, asta nu înseamnă că un imigrant îşi poate permite la rândul lui să o critice în aceeaşi măsură. Şi asta pentru că, într-un fel, englezii tratează vremea ca pe un membru al familiei; dacă, de pildă, în calitate de părinte te plângi de comportamentul copiilor tăi, nu înseamnă că un musafir îşi poate permite să îţi întărească spusele. În aceeaşi măsură, în calitate de imigrant, e cum nu se poate mai nepotrivit să sugerezi într-un dialog că vremea în Anglia ar fi sistematic mohorâtă şi neinteresantă. Un asemenea gest va fi taxat automat ca atentat la patriotismul interlocutorului englez.

De ce au ales britanicii să folosească drept pretext al comunicării tocmai subiecte meteorologice? Dacă luăm în calcul poziţia geografică a Angliei, e lesne să înţelegem de ce vremea e imprevizibilă aici. Tocmai această incertitudine de la o oră la alta în ceea ce priveşte starea vremii asigură o oarecare diversitate debutului unei conversaţii…

Subiectul legat de vreme poate fi reluat inclusiv în mijlocul unei discuţii; fie pentru a înlesni un dialog în care au intervenit viduri de comunicare, fie pentru a evita dezvoltarea unui conflict de idei. Încă o dată, e evident primatul politeţii şi complezenţei asupra logicii dialogului.

În concluzie, în cultura engleză, atunci când vine vorba despre vreme, nimeni nu cere nimănui să confirme prognoze meteo; reciprocitatea comunicării în sine e singura care contează.

Se cuvine aşadar ca în calitate de rezindenți proaspeți ai Marii Britanii să avem o inteligenţă elastică, respectiv să înţelegem chestiunea în contextul culturii în care trăim. Şi asta pentru că lamentaţiile despre vreme ale englezilor nu sunt dovezi că n-ar şti cum să-şi gestioneze indispoziţiile ci pur şi simplu exerciţii de apropiere…

Daniel Chira