Ghidul de protecție sanitară pentru Anglia după 19 iulie

Guvernul a emis îndrumări privind măsurile contra Covid-19 pe care trebuie să le respecte firmele și lucrătorii din Anglia pentru protejarea angajaților și a clienților după data de 19 iulie, când toate restricțiile obligatorii actuale vor fi înlocuite cu recomandări.

Pentru toate firmele, guvernul are șase recomandări principale:

  • Faceți evaluarea riscului de Covid-19.
  • Nu permiteți accesul persoanelor cu simptome de Covid-19.
  • Asigurați o ventilație adecvată.
  • Respectați un regim de curățenie strict.
  • Verificați la intrare vizitatorii cu ajutorul aplicației NHS.
  • Păstrați o comunicare clară cu personalul și cu clienții.

Guvernul nu va mai menține recomandarea ca oamenii să lucreze de acasă acolo unde este posibil, înlocuind-o cu o recomandare de „întoarcere treptată” la locul de muncă „pe parcursul verii”.

Cum regulile obligatorii de distanțare socială nu se mai aplică, îndrumarea este să fie luate măsuri de reducere a contactelor sociale, de pildă prin gruparea personalului în echipe, folosirea de panouri despărțitoare și evitarea situațiilor în care se lucrează cu schimbul la una și aceeași masă de lucru. De asemenea, este încurajată purtarea măștilor de către personal și clienți în spațiile închise sau aglomerate.

Companiile trebuie să ia măsuri de protejare a personalului clinic vulnerabil, care acum nu mai este îndemnat să se protejeze suplimentar. Angajații trebuie să poată lucra de acasă dacă NHS Test and Trace i-a îndrumat să se izoleze ori dacă au simptome de Covid-19.

Pentru cei care lucrează în aer liber, cum sunt firmele din construcții, nu mai sunt recomandate măștile, dar firmele trebuie să formeze echipe fixe sau să organizeze schimburile în așa fel încât să fie redus numărul de persoane cu care fiecare lucrător intră în contact, precum și să instaleze panouri sau bariere pentru a asigura distanțarea fizică.

Îndrumările detaliate pentru fiecare sector de activitate se găsesc aici.

Există și un ghid separat pentru lucrători, care are următoarele recomandări:

  • Țineți distanța socială de 2 metri între o persoană și alta, acolo unde este posibil.

Păstrați în continuare distanța de 2 metri față de ceilalți. Angajatorul dvs. trebuie să folosească alte moduri de a preveni răspândirea virusului dacă nu este posibilă menținerea distanței de 2 metri, cum ar fi: limitarea numărului de persoane admise în spațiul de lucru; organizarea spațiul în așa fel încât lucrătorii să stea unii lângă alții sau spate în spate, nu față în față; folosirea de panouri despărțitoare între mesele de lucru.

  • Spălați-vă pe mâini.

Spălați-vă des pe mâini, folosind apă și săpun, sau dați-vă cu gel dezinfectant. Încercați să nu vă atingeți fața. Angajatorul dvs. trebuie să ofere un loc unde lucrătorii să se poată spăla pe mâini și să pună la dispoziție gel dezinfectant la locul de muncă.

  • Curățați-vă locul de muncă.

Creșteți frecvența igienizărilor și temeinicia acestora, în special în privința suprafețelor atinse frecvent și a suprafețelor care în mod normal nu sunt curățate des. Angajatorul dvs. trebuie să vă ofere produse standard de curățenie pentru spațiul de lucru.

  • Asigurați o ventilație adecvată.

Deschideți ferestrele dacă puteți face asta în siguranță. Țineți deschise ușile, acolo unde este posibil, dar nu și ieșirile de incendiu. Angajatorul dvs. trebuie să ia măsuri de ameliorare a aerisirii în spațiile de lucru cu ventilare proastă.

Mai multe detalii sunt sau urmează să fie oferite pe site-ul Health and Safety Executive aici.

Sofia Neagu © 15.07.21


CITEȘTE ȘI...

Close
Close