Despre GP și paracetamolul „englezesc”

Mai toţi cei care au avut ghinionul să răcească, să îi doară o măsea, să aibă probleme cu stomacul, să se accidenteze uşor… şi lista poate continua, au fost trataţi de medicul de familie cu paracetamol. S-a întâmplat tuturor. Şi bineînţeles, ne-am întrebat cu toţii de ce în România primim încă de la prima consultaţie antibiotic, iar în Anglia doar… paracetamol.

Dr. Felicia Elena Buruiană a început să lucreze în Anglia în august 2008, la Spitalul Universitar din Leicester, făcând chirurgie pediatrică, câteva săptămâni de obstetrică și ginecologie, cardiologie și dermatologie. A avansat apoi și, începând din august 2009, a lucrat la Spitalul din Bedford în traumă și ortopedie, urgențe, terapie intensivă. Apoi, timp de doi ani, a lucrat ca și rezident în chirurgie în East of England Deanery (Decanat cu sediul la Cambridge). A urmat apoi Princess Alexandra Hospital, cu opt luni în traumă și ortopedie și patru luni în chirurgie generală.

Din vara anului 2014 s-a întors în Bedford pe traumă și ortopedie, specialitate pe care intenționa să o urmeze. Lucrurile au fost de așa natură încât a obținut „National Training Number” (specializarea propriu-zisă) pe obstetrică și ginecologie tot în East of England Deanery. În prezent lucrează  în Watford General Hospital.

Doctorul Felicia Buruiană, unul dintre doctorii români care lucrează în sistemul de sănătate englezesc de ani buni, ne explică câteva diferenţe dintre sistemul de sănătate britanic și cel românesc.

Despre GP (“Doctorul de familie” din Marea Britanie)

GP-ul (General Practitioner) din Marea Britanie are o cu totul altă pregătire față de medicul de familie din România, drept urmare are mai multe competențe în a trata diferite afecțiuni. Sistemul național de sănătate este organizat de așa natură încât medicii de familie pot să diagnosticheze și să trateze diferite afecțiuni. În cazul unei urgențe sau când posibilitățile de tratament inițiate de aceştia s-au epuizat, abia atunci trimit la specialistul din spital.”

Medicația primită de la medicul de familie din Anglia este subvenționată de la stat. Pacientul plătește £7.20 pentru un medicament, indiferent de prețul lui real. De asemenea, copiii până la 18 ani, bătrânii peste 60 de ani, pacienții cu anumite boli cronice și cei care beneficiază de ajutoare financiare de stat au toată medicația NHS gratuită.

Despre paracetamol

„În ceea ce privește paracetamolul, ca și concept în medicină, cel mai bine este să se înceapă tratamentul cu un medicament de putere mai scăzută, ulterior trecându-se la un medicament de putere mai mare. Revenind la durere, paracetamolul este cel mai simplu, ușor și de bază tratament pe așa-numita „pain ladder” („scară a durerii”.) Conceptul este că nu se sare la un tratament puternic înainte de a se încerca o metodă simplă, bazică, ușor de tolerat.”

Dr. Felicia Buruiană specifică două detalii extrem de importante legate de principiul medicinii britanice:

  • Este un sistem public 100%, orice cetățean de pe teritoriul acestei țări și indiferent de posibilitățile sale financiare beneficiază de cel mai bun tratament posibil;
    în UK se practică Evidence Based Medicine (Medicina Bazată pe Evidență), ceea ce nu se practică neapărat și în alte părți ale Europei.
  • Evident că există «defecțiuni» în sistem, nu încerc să ascund niște realități, însă este mai mult decât remarcabil faptul că orice om, foarte sărac sau foarte bogat, are acces la tratamente medicale de orice tip, cele sofisticate, dacă este nevoie. Banii NU contează.”

Autor articol: Oana Padureanu

CITEȘTE ȘI...

Close
Close