Grevă la metroul din Londra, miercuri, 7 noiembrie. Află care linii sunt afectate

Conform BBC, discuțiile dintre patronat și sindicate au eșuat, iar sindicatele au avertizat căvor avea loc noi greve, inclusiv „închiderea întregii rețele de metrou” în perioada premergătoare Crăciunului.

Deocamdată, vor fi oprite pentru 24 de ore, trenurile de pe liniile Central și Waterloo&City.

Transport for London (TfL) a anunțat că ambele linii vor avea un serviciu foarte limitat sau niciun fel de serviciu pe toată durata zilei de azi, miercuri. Serviciile normale vor si reluate joi, 8 noiembrie.

O altă grevă de 24 de ore, planificată pe linia Piccadilly, ce urma să înceapă marți, la ora 12.00, a fost retrasă în ultimul moment.

Este posibil ca greva să provoace haos la orele dimineții și seara.

TfL a anunțat că serviciile pe alte linii vor funcționa normal, dar a avertizat că stațiile vor fi mult mai aglomerate decât de obicei.

Stația Holborn trebuia să fie închisă întreaga zi de miercuri, deoarece pe acolo circula atât linia Central, cât și de Piccadilly.

Dar TfL a confirmat că va fi deschisă, după ce greva de pe linia Piccadilly a fost anulată.

Cu toate acestea, TfL a avertizat că va trebui să închidă temporar unele stațiipentru a preveni supraaglomerarea după începerea grevei pe linia Central.

Pe timpul grevei vor si puse la dispoziție autobuze, însă este de așteptat ca șoselele să fie mai aglomerate decât de obicei.

Finn Brennan, lider al ASLEF, a declarat că este posibil să aibă loc o „închidere la nivel de rețea în perioada premergătoare Crăciunului”, dacă TfL nu va face schimbările dorite de sindicaliști.

El a mai spus că vor exista discuții cu filialele de pe liniile Hammersmith and City și Northern pentru a se vota următoarele acțiuni de protest.

CITEȘTE ȘI...

Close
Close