Poveste de succes – Ionut Ungureanu – crescut în orfelinat. Astazi autor, coach și speaker în UK

Mentor, speaker si autor, Ionut Ungureanu este unul dintre romanii stabiliti in Londra care a reusit sa se integreze aici si sa aiba succes, desi inceputurile nu i-au fost deloc prielnice. Ionut a plecat dintr-un orfelinat din vestul Romaniei. A terminat Facultatea de Geografie din Bucuresti, International Coaching Academy din Regatul Unit, un master in Inginerie Aerospatiala la Napoli si un master in Dezvoltare Personala la Roma.

A ajuns pe meleaguri britanice cu cativa euro in buzunar si cu un singur vis, acela de a urma cursurile International Coaching Academy din Londra. Si a reusit, desi viata i-a fost potrivnica in multe momente.

De un optimism debordant, Ionut mi-a spus povestea lui intr-o dupa-amiaza de vara, pe o straduta adiacenta cu Victoria and Albert Museum. O poveste despre cum sa-ti depasesti limitele si sa fii un invingator. Ionut Ungureanu a crescut intr-un centru de plasament din Lugoj, dupa ce parintii l-au abandonat. A facut foamea zile la rand, pana ce membrii comunitatii au sesizat autoritatile si a primit un acoperis deasupra capului si cele necesare pentru traiul de zi cu zi.

Spune ca experienta la orfelinat l-a marcat in mod pozitiv, chiar daca regimul de acolo era asemanator cu cel dintr-un penitenciar, in special din punct de vedere al libertatii de exprimare si al activitatilor zilnice.

Cartea „Live. Love. Dream.” semnata de Ionut este despre viata, despre iubire si despre vise implinite.

Cristiana P. Bota: Le-ai vorbit vreodata copiilor din centrele din plasament din Romania? Ai face asta?

Ionut I. Ungureanu: Da am fost de cateva ori la Lugoj, la centrul unde am copilarit. Imi doresc sa creez un proiect cu afect in toate casele de copii din Romania. Ei chiar au nevoie de inspiratie si motivatie.

La intalnirea noastra din vara mi-ai vorbit despre copilarie si iti marturisesc ca m-a impresionat povestea ta. Ai crescut fara parinti, intr-un centru de plasament…

Da, asa este. Am crescut intr-o familie foarte saraca si cu multe probleme. La varsta de 10 ani a trebuit sa merg la lucru cu ziua, a trebuit sa muncesc pentru mancare, sa pot aduce ceva pe masa pentru sora mea mai mica si pentru parinti. A fost foarte greu sa accept ca visul de a merge la scoala ar putea sa-mi fie luat. Din acest motiv am devenit un mare visator, am visat sa realizez ceva in viata. Cativa ani mai tarziu parintii nostri au plecat si noi am ramas ai nimanui. Ne-au abandonat, aproape 3 luni de zile nimeni nu a stiut nimic, in tot acest timp am invatat cum sa supravietuim. Multe zile faceam foamea, cautam prin gunoie sau ceream prin vecini ceva de mancare. Cineva din comunitate a informat pana la urma autoritatile si ne-au luat la un centru de plasament pentru copii. In cele din urma am fost dusi la o casa de copii din Lugoj.

Ce te-a marcat cel mai mult in acea perioada?

Cel mai mult m-a marcat faptul ca eram pusi intr-un sistem foarte bine organizat, unde nu puteai sa faci greseli, chiar daca vroiai. M-a marcat in mod pozitiv, chiar daca un orfelinat este foarte similar cu un penitenciar din punct de vedere al libertatii de exprimare si al activitatilor.

Ti-ai cunoscut parintii?

Da, am trăit cu ei aproape 14 ani. Asa saraci cum au fost, oameni simpli si cu multe probleme, ei ne-au oferit cei sapte ani de acasa. Ne-au invatat sa respectam, sa spunem adevarul si sa ajutam.

Daca ar fi acum in fata ta, ce le-ai spune?

Le-as spune ca ii iubesc foarte mult si ca i-am iertat pentru ca ne-au parasit. Langa ei nu am fi reusit, pentru ca nu aveam nici o oportunitate decat aceea de a supravietui. Am inteles ca in viata totul se intampla asa cum trebuie sa fie si nu asa cum dorim noi. Trebuie sa experimentam suferinta ca sa putem pretui fericirea.

Ai cochetat cu fotbalul, apoi ai dat la facultate. Povesteste-ne.

Da, unul din visele mele era sa devin un mare fotbalist. La orfelinat am avut un profesor de sport, domnul Buciu, el a crezut in mine si m-a dus la Groupul Scolar Sportiv de la Lugoj, unde am putut sa-mi arat talentul si dedicatia pentru fotbal. Eram de grupa ’89, dar jucam la cei de grupa ’87. L-am avut coleg de echipa pe Armando Lungu, el mi-a oferit mult suport si astazi este unul dintre cei mai buni antrenori de fitnes din Romania. Am jucat fotbal ca junior la Auxerre Lugoj, unde capitanul echipei era Pintilii, acum joaca la Steaua si la echipa nationala. A fost una dintre cele mai frumoase perioade din viata mea. Cand am terminat liceul sportiv, trebuia sa aleg sa merg la facultate sau la UMT la Timisoara, unde se infiinta o echipa noua de footbal. Pentru ca nu vazuse nimeni stralucirea mea si pentru ca nu aveam indeajuns suport financiar sa continui cu fotbalul, am ales sa studiez. In acea perioada am fost si la Scoala de Arte din Lugoj, sectia actorie, am facut cursurile cu doamna Maia.

Ce a urmat dupa ce ai terminat facultatea?

Facultatea a fost o alta treapta pentru mine, facultatea mi-a deschis mintea si sufletul sa cred mai mult in mine si in ce doresc sa fac in viata. Am terminat Geografia la Bucuresti. A fost o experienta frumoasa. Dupa ce am terminat facultatea, am avut mai multa claritate si ambitie, am crezut in mine, am crezut ca totul este posibil. Imediat dupa facultate, am dat la master la Napoli in Italia, Inginerie Aerospatiala, apoi am facut un alt master la Roma in dezvoltare personala, public speaking, coaching si training care m-a condus pe drumul pe care merg acum.

Cum ai ajuns sa iei calea strainatatii?

Am gustat strainatatea din mai multe punte de vedere: ca turist, student si apoi ca rezident. Am inceput sa calatoresc prima oara in Danemarca, apoi in Austria, Germania, Italia si acum in Anglia unde si locuiesc. Am inceput sa calatoresc pentru ca eram bun la scoala si de la orfelinat sunt preluati cei mai buni elevi si trimisi in Europa. Asa a inceput aventura si am prins gustul.

Cum ai ajuns la Londra?

Am ajuns la Londra cu avionul, am avut bilet numai dus.. Am ajuns aici fara sa am habar de engleza, fara prieteni si cu numai 400 de euro luati imprumut. Imi doream foarte mult sa studiez coaching la International Coaching Academy. Viata ne ofera ce vrem, important este cum cerem si ce ne dorim. Problema multora este ca nu stiu ce-si doresc cu adevarat.

Si care are a fost declick-ul in coaching?

Toata lumea poate studia coachingul. Este o metodologie simpla, dar nu oricine poate fi un coach. Trebuie sa ai anumite abilitati native. Declick-ul a venit cand aveam 21 de ani, la facultate ajutam foarte multi colegi, ii ghidam, ii indrumam, fara sa imi dau seama ca exista chiar o meserie. Primul meu mentor era italian, Max, m-a indrumat spre coaching.

Am reusit prin consistenta, multa munca, ambitie, am cerut ajutor, am cautat mentori sa ma indrume, am citit carti pentru a ma dezvolta personal si profesional, am reusit prin disciplina personala, cel mai mult m-a inspirat suferinta prin care am trecut, practic am convertit toata durerea copilariei mele intr-o oportunitate pentru viitor.

In ce proiecte te implici?

90% din ce fac eu sunt proiecte pe plan social si educational. Compania pe care am fondat-o in 2017 presteaza servicii educationale in scoli, universitati, penitenciare, orfelinate si oficii ale mai multor organizatii. Fac foarte mult charity-work, doresc ca un procent din ce castig sa il donez caselor de copii din Romania, Africa, India etc. Am creat un program de mentoring, unul de coaching si unul de public speaking unde ii invatam pe tineri ceea ce ei nu invata la scoala sau la universitate.

Te-ai intoarce acasa? De ce?

M-as intoarce in vacanta momentan. Iar dupa ce implinesc 50 de ani m-as intoarce sa infiintez o casa de copii la standarde europene in Romania. Poate mi-as deschide si o ferma agricola organica.

Recent le-ai vorbit detinutilor dintr-un penitenciar din Marea Britanie. Ce le-ai spus, ce ti-au spus, cum a fost aceasta experienta?

Am avut un proiect educational la singurul penitenciar unisex din Marea Britanie si cel mai mare ca numar de detinuti, in jur de 1.600. Am fost socat, m-au intimidat la inceput, mi-au spus ca sunt fara sperante si ca sistemul este de vina pentru situatia lor. Sunt suparati pe viata si pe tot ce e in jurul lor. Le-am spus ca prezenta lor acolo face parte din calatoria lor spirituala, e o lectie de viata care ii va face mult mai speciali decat ceilalti. Am facut cu ei group coaching, un seminar despre goal setting si vision board. Le-am spus ca trebuie sa ne asumam responsabilitatea 100% pentru tot ce facem si ca primul pas ca sa schimbam o situatie este sa acceptam si sa fim onesti cu noi insine. In final le-am spus ca situatia lor prezenta nu este o destinatie finală.

Ce urmeaza pe agenda ta?

Am o agenda foarte aglomerata. Urmeaza turul cartii mele in Marea Britanie, workshop-uri in Londra, Birmingam si Brighton, publicarea altor doua carti si deschiderea unui ONG pentru casele de copii.

Cum e viata ta de azi?

Un vis implinit.

Interviu realizat de Cristiana Petrariu Bota, Ronews

CITEȘTE ȘI...

Close
Close