Experiențele românilor care lucrează în aeroporturile din Londra

Un loc al plecărilor și sosirilor, al despărțirilor și al reîntâlnirilor, al bagajelor, al pașapoartelor, al vizelor și al securității maxime. Un loc unde ajung zilnic milioane de oameni. Să lucrezi într-un astfel de mediu, unde fiecare secundă contează, dinamica este continuă, unde totul trebuie înregistrat, nu este simplu. Dar nici greu de ajuns!

Așa ne spun românii care lucrează sau care au încercat să obțină un job la Check-in/Boarding în cadrul aeroporturilor ce deservesc Londra. Am aflat de la ei că odată ce ai trecut de interviul de angajare, nu este de preferat să dai petrecere. Jobul încă nu este al tău! Proba cea mai dificilă este training-ul, perioada de pregătire pe care aproape orice companie aeriană o oferă noilor angajați. Câteva săptămâni intense care le-au amintit interlocutorilor noștri de… vremea petrecută pe băncile școlii.

În timp ce majoritatea au avut nevoie de o mică pregătire în domeniu, se pare că acum cerințele nu mai sunt atât de drastice. Detaliile din spatele interviurilor, ale training-ului și job-ului în sine le aflați de la românii care lucrează azi în aeroporturile din Londra.

Dintr-o pasiune… într-un loc de muncă

Emoții pentru unii, nerăbdare pentru alții. Milioane de oamenii, mii de bagaje, pașapoarte… la fel. Sute de vize, zeci de întrebări de securitate. Aglomerație, nervi, cozi, răbdare, râsete, lacrimi. Kilograme în plus, frustrare, plăți neașteptate, verificări, scanări, relaxare, duty free. Îmbarcare. La prima vedere ați spune că sunt pașii sau stările trăite în urma unei călătorii cu avionul. Dar nu e așa! E povestea celor care muncesc zilnic pe aeroporturile care deservesc Londra.

Printre miile de angajați care lucrează la Heathrow, Gatwick, Stansted, Luton și London City am întâlnit câțiva români care ne-au povestit când, de ce și mai ales cum de au ales să fie la dispoziția pasagerilor. 

Jobul meu: PSA

PSA – Passenger Service Agent sau, pe înțelesul tuturor, persoana care realizează pentru o companie aeriană serviciile de check-in și boarding ale pasagerilor, pare un un loc de muncă pe care oricine îl poate obține, fără prea mult efort. Oricine care nu s-a prezentat niciodată la un interviu de angajare. Sau oricine care a trecut de proba interviului, dar a renunțat când i s-a spus că de fapt interviul a fost doar o mică probă. Ca să semnezi contractul de angajare trebuie, de fapt, să te reîntorci… la școală.

Maria, o tânără de 28 de ani din Cluj, lucrează de doar câteva luni de zile la Gatwick, ca Passenger Service Agent. Ea ne-a povestit în detaliu cum și-a trasformat pasiunea într-un job.

„Chiar dacă aș avea la dispoziție o zi întreagă, nu aș ști să dau un răspuns concret la întrebarea ’De unde această pasiune?’. Culmea a fost că și la interviu m-au întrebat cam același lucru: ’De ce îți dorești acest job?’ Le-am spus sincer că nu am niciun răspuns special (gen: este visul meu, de mic copil îmi doresc, ador să călătoresc etc.), ci doar știu că există o atracție, că este ceva acolo… în minte și în suflet care mă face să zâmbesc, care îmi dă o stare de bine de fiecare dată când sunt într-un aeroport, când văd uniforme și, implicit, avioane. Dar să o luăm cu începutul… pentru că drumul către acest job a început în urmă cu mai bine doi ani de zile”, ne povestește tânăra din Cluj.

Timpul liber, la Heathrow

Un aparat de fotografiat nou și pasiunea pentru avioane i-au purtat pașii către ceea ce avea să se materializeze mai târziu. „După câteva săptămâni în care mi-am testat noul aparat foto în parcuri, cu prietenii, mi-a venit ideea de a fotografia avioane. Și așa am ajuns într-un weekend însorit la Aeroportul Heathrow. Acolo, am văzut că nu sunt singura „nebună” care vrea să vadă decolări și aterizări. Bătrâni, copii cu scăunelul și binoclul după ei erau mai pe toate dealurile din jurul aeroportului. Tineri cu aparate de fotografiat performante vânau printre gardurile de securitate aterizări perfecte sau mai ezitante. M-a fascinat! Nu era timp de plictiseală. Nu așteptai nici măcar un minut, că un alt avion revenea la sol. Câteva săptămâni bune mi-am petrecut weekend-urile pe acolo. Îmi plăcea. Exista de atunci un gând de a lucra acolo, de a fi mai aproape de ceea ce îmi plăcea, dar mi se părea, la acea vreme, imposibil. Poate și faptul că aveam un job full-time, de birou, pe care îl făceam cu mare drag, nici nu vorbeam engleza foarte bine și nici nu aveam încredere că pot reuși… toate astea m-au determinat să nu visez cu ochii deschiși”, ne povestește tânăra din Cluj.

Un curs… să umple timpul liber

Și totuși, lucrurile s-au schimbat rapid, fără voința Mariei. La numai câteva luni de zile, o veste venită din partea șefului a schimbat multe.

„M-a anunțat că, din păcate, voi începe să lucrez în câteva săptămâni doar part-time. M-am gândit să îmi caut câteva ore în curățenie sau să am grijă de copii, ca să-mi pot acoperi cheltuielile, însă nu am găsit mare lucru. Era jumătatea lunii iulie, când mai toată lumea era plecată în concediu. Sau dacă nu era plecată, urma să plece. Doamna cu care locuiam la acea vreme, și care lucra ca nanny, mi-a spus că nu voi găsi nimic până în septembrie. Așa că am zis să nu stau degeaba. Și că e momentul potrivit să fac o școală. De engleză, mi-am spus la început. Am început căutările pe internet, am început să merg pe la colegiile din Greenwich și, după câteva zile de căutări intense, am dat peste o școală care oferea strict cursuri pentru cei interesați să lucreze în turism sau în aeroport. Compania se numește Oyster Training Group”, spune Maria.

Oyster Training Group, gura mea de oxigen

„Începeau cursurile în doar două săptămâni. Așa că m-am înscris, fără să stau prea mult pe gânduri. Costul total era de 800 de lire, cursurile se desfășurau pe o perioadă de șase luni, o zi pe săptămână, câte opt ore. Am plătit în prima zi 150 de lire ca să am locul asigurat, după care restul i-am dat în două rate. Au fost șase luni frumoase. Am cunoscut oameni noi, mi-am mai pus la punct engleza și am învățat noțiuni legate de pasiunea mea. Cursul s-a numit Introduction in Aviation Operations on the Ground și la final am primit și o diplomă NCFE Level 2. Compania care oferă astfel de cursuri se numește Oyster Training Group și are sediul în Greenwich.”

„Tot cei de la Oyster Training Group m-au ajutat să realizez un CV special pentru acest domeniu. Pentru acest job. Abia la cursuri am aflat cât de important este un CV BUN. Profesorii ne-au explicat că un angajator nu citește decât jumătate de pagină. Astfel că toate informațiile esențiale trebuie trecute în acea jumătate de pagină. Plus că dacă descoperă cinci greșeli, indiferent de natura lor, de gramatică, de punctuație, nu mai citește mai departe. Astfel că, pe lângă diplomă, informații și un interviu de simulare, am plecat de acolo și cu un CV perfect pentru acest job.”M

Cu gândul la un job

Și totuși, jobul mult visat și așteptat nu a venit imediat. Maria ne explică și de ce: „Am avut colege care și-au găsit de muncă la numai trei săptămâni de la terminarea cursului, chiar una dintre ele, care era înscrisă și la Cursul de Cabin Crew, a primit o ofertă de muncă cu câteva săptămâni înainte de terminarea școlii. Și nimeni nu avea experiență în aeroport, nici măcar în Relații cu Publicul – Customer Service. A contat mult pentru că era un curs recunoscut, iar profesorii erau fie foști, fie actuali angajați pentru British Airways. La final, în ultima zi de școală, chiar au realizat un Mock Interview. O simulare a ceea ce se întâmplă la un interviu real, pentru a ne pregăti și mai mult. Așa cum spuneam, o bună parte din colegele cu care am ținut legătura au găsit rapid un job. Îmi spuneau la acea vreme că au trimis în jur de 30-40 de CV-uri. Eu, într-adevăr, nu trimisesem decât trei… dar și acelea pentru cele mai mari companii aeriene din lume”, ne spune românca despre cum a început să caute joburi disponibile.

„Asta până într-o zi, când am stat practic vreo trei-patru ore în fața calculatorului și m-am înscris pe toate site-urile și la toate agențiile: Aviation Job Search, Indeed, Cv Library. Imediat am început să primesc e-mail-uri pentru fiecare job care se potrivea cu cerințele mele. Mi-am trimis CV-ul și o scrisoare de intenție, iar telefoanele au început să sune după numai două zile. Primul interviu la care m-au chemat era la Heathrow, iar cel de-al doilea era la Gatwick. Culmea a fost că ambele erau în aceeași zi. În cele din urmă, am ales să merg la interviul de la Gatwick, doar pentru că aeroportul acesta se află mai aproape de casa în care locuiesc”, spune Maria.

Interviu… de patru ore

Cu mari emoții, Maria s-a prezentat la interviu în ziua stabilită.

„Nu am dormit deloc în noaptea dinainte. M-am trezit din oră în oră. Îmi era teamă. Primisem un e-mail cu programul acelei zile, un fel de desfășurător. Test de matematică, test de engleză, exerciții în grup și interviul final. Cam acestea erau punctele. Cu inima strânsă, am ajuns cu jumătate de oră înainte de ora începerii. Mai erau două persoane care veniseră mai devreme. Cineva de la recepție ne-a lipit un sticker în piept, cu numele nostru și un număr. Aveam numărul 3. Nu am știut atunci la ce îl vor folosi. La ora 9 fix, o doamnă ne-a invitat pe toți într-o sală de conferințe. Ne-a întâmpinat, ne-a vorbit câteva minute, ne-a cerut documentele pe care ni le ceruse în e-mail și ne-a poftit la prima probă. Un test de matematică, cu 40 de întrebări. Tot felul de calcule, unele chiar dficile. A urmat un test de engleză. După o pauză de zece minute, ne-a împărțit în cinci grupuri, eram 20 de persoane. Și am avut tot felul de exerciții… de imaginație, de viteză. Cineva se plimba mereu pe lângă noi și își nota. Au vrut să vadă cel mai probabil cum ne comportăm în echipă. După toate aceste teste, a urmat interviul face to face.Abia atunci mi-am dat seama ce a însemnat numărul 3 pe care îl aveam notat sub nume. Eram a treia persoană care urma să intre la interviul final. Așa au ținut cont și de punctualitate. Mi s-a părut interesant”, povestește Maria.

„Interviul pentru o companie low-cost destul de cunoscută în Marea Britanie nu a fost așa cum mi-am imaginat eu. Nu a fost greu, doar că erau cinci persoane în față și fiecare întreba câte ceva. Toți ochii erau pe mine. Primele întrebări au fost de prezentare, apoi m-au întrebat de ce îmi doresc acest job, după care mi-au dat câteva situații și m-au pus să le explic ce aș face… cam atât. A durat 15-20 de minute. Mi-au urat succes și mi-au spus că mă vor contacta în câteva zile.” – Maria, 28 de ani

Training-ul, cea mai grea perioadă

După numai două zile de la interviu, Maria a primit telefonul pe care îl aștepta cu nerăbdare.

„Am avut un sentiment pozitiv că va fi bine și, când am primit telefonul, acest lucru s-a confirmat: mi-au spus că am trecut toate probele și că îmi oferă un contract termporar, part-time, 20 de ore pe săptămână, cu potențial de a face overt-time, dar trebuie să trec de training. Training care durează trei săptămâni. Abia după aceea îmi vor da și contractul. Nu am realizat ce vor să spună. M-am bucurat că am trecut de acel interviu și am crezut că… asta a fost tot. Ei bine, nu! Prima zi de training, primul test. Ca la școală, sau mai rău ca la școală. Ne preda, după care primeam un test. Trebuia să  obținem un procentaj de cel puțin 80%. Unele teste erau sub formă de grilă, altele cu răspunsuri (Securitate, Comunicare, Pașapoarte, Vize, Proceduri de Check-in, Bagaje, Pasageri cu diferite nevoie speciale etc). După fiecare capitol primeam un test. Plus că am avut de memorat peste o sută de coduri de aeroporturi. Și nu a fost tot. Unul dintre testele finale a fost despre sistemul de operare al companiei. A fost destul de solicitant. Drept urmare, din 18 persoane am mers mai departe 14”, spune Maria.

Prima zi de muncă… prima săptămână

Maria își amintește acum cu zâmbetul pe buze de prima zi de muncă. „A fost dificil. Nu numai pentru mine. Și ceilați colegi ai mei tremurau la propriu. Ne era teamă să nu greșim. Timp de câteva ore am stat lângă colegi cu experiență care ne-au supravegheat, ne-au răspuns la întrebări și ne-au ajutat, după care am început să preluăm pasageri singuri. Aveam un supervisor pe care l-am putut chema și întreba orice nelămurire. Nu știu cum a trecut acea zi, nu știu cum a trecut prima săptămână, dar tot ce îmi amintesc este că deja în a doua săptămână de muncă nu mai simțeam teamă. Începusem să am încredere. Orice mică greașeală trebuia anunțată. Este foarte important în această meserie să anunți imediat dacă ai făcut ceva greșit sau nu ești sigur. Cu cât trece mai mult timp, cu atât o problemă ce poate fi inițial mică se poate transforma într-o problemă extrem de mare, când nu este exclus ca zborul să fie întârziat sau chiar anulat.”

„Volumul de muncă este mare, aeroportul Gatwick este aglomerat tot timpul, încât nu ai timp să te plictisești. Sunt zile în care, deși lucrez part-time, adică doar patru ore pe zi, nu am timp nici măcar să beau apă. Înveți repede pentru că ești nevoit, înveți din mers, cum se spune, și este plăcut să fii într-un mediu cu oameni diferiți, de peste tot din lume. Am colegi din Spania, Franța, Bulgaria, Polonia, Cehia, Turcia, Columbia, Argentina, Iran, Estonia etc. Fiecare zi este diferită, mereu apare ceva nou, mereu înveți ceva nou și… este interesant.” – Maria, 28 de ani 

Salariu și alte (dez)avantaje

Nu este un job din care să te îmbogățești peste noapte, dar este un loc de muncă cu potențial, care îți oferă mereu avantaje, ne spune tânăra din Cluj.

„Am observat că nu contează compania pentru care lucrezi. Job-urile pe care le oferă companiile sau agențiile sunt part-time. Dar nimeni nu se plânge. Fiind o companie cu zboruri multe, aproape în fiecare zi ți se oferă posibilitatea de a face over-time. Am colegi care, deși sunt part-time, muncesc opt ore, unii zece ore, sau chiar 12 ore pe zi. Atunci când este aglomerat, încă de la începutul turei managerii anunță că cine vrea poate sta în plus. Plus că de curând au oferit celor care sunt disponibili contracte de 30 de ore sau 40 de ore pe săptămână. Lucrurile se schimbă într-un astfel de mediu, de la o zi la alta. Azi ești part-time. Mâine ești full-time. Salariul, pentru cei care lucrează 40 de ore pe săptămână, ajunge la 1.600 de lire pe lună. Sau chiar mai mult pentru cei care stau peste program. Turele de dimineață sunt cele mai grele. Pentru toată lumea. Unele încep chiar la 3 dimineața. În rest, se lucrează trei zile de dimineață, trei zile de după-amiază și trei zile libere”, spune tânăra.

„Avantajele sunt… în funcție de fiecare companie aeriană. Noi, de exemplu, nu avem zboruri gratuite, dar primim pentru fiecare plată pe care un pasager o realizează în aeroport (fie că are kilograme în plus în bagaj, fie că trebuie să își plătească geanta de cală) o mică parte din sumă plătită. La sfârșitul fiecărei luni, în funcție de câte plăți a adunat fiecare angajat, ni se oferă vouchere, pe care noi le putem schimba în bilete de avion, în bani sau putem face cumpărături. Avem acces în zona liberă, unde primim discount. Este o meserie frumoasă, curată și interesantă…”

Aeroporturile, un magnet pentru români?

Nu sunt puțini românii care au ales să lucreze în aeroporturile ce deservesc capitala Marii Britanii. Dacă la unii este pasiune la mijloc, la alții a fost pur și simplu curiozitate sau nevoia de a face ceva nou și atrăgător în același timp. Pentru că, așa cum ne-au povestit interlocutorii materialului nostru, este un domeniu în care mereu înveți ceva nou, în care poți evolua și din care poți profita de anumite avantaje. 

Unele companii nu cer experiență, altele cer doar o școală, un curs sau măcar o practică în Relațiile cu Publicul, în timp ce companiile mari vă vor cere totul. Și în plus. E bine că măcar aveți de unde alege, ne spun persoanele intervievate în acest reportaj.

La British Airways… greu de ajuns

Ca să obții un job, fie în aer, fie în aeroport, să îmbraci uniforma bleu marine, să porți la gât eșarfa simbol și să devii astfel cartea de vizită a faimoasei companii aeriene BA trebuie să îți ridici așteptările, standardele și calitățile cât sus poți. Nu este imposibil, dar nici ușor deloc! Un român de 32 de ani din București a trecut prin toate testele unui interviu de angajare și, în câteva cuvinte, mărturisește că „trebuie să fii scos ca din cutie, dacă vrei să ajungi acolo”. Tânărul a primit jobul ca și Customer Service Representative în aeroportul Heathrow.  

O călătorie l-a adus la interviuri

După o experiență extrem de plăcută cu celebra companie aeriană, Laur a rămas fermecat de serviciile și personalul British Airways. Așa că, după ce a plutit printre uniforme și servicii de calitate, imediat cum a pus piciorul pe pământ, Laur a început să se informeze despre cum ar putea intra și el în acest sistem. Site-ul companiei i-a venit încă o dată în ajutor.

„Mi-au plăcut foarte mult serviciile și tot ceea ce făceau angajații pentru a scoate în evidență perfecțiunea cu care lucrează compania, și așa am început să mă interesez de eventuale joburi disponibile. Am intrat pe site-ul lor și am văzut câteva poziții pentru care mă încadram. Customer Service Representative la Heathrow. Eu lucrez ca manager, am contact cu oameni, cu clienți, așa că am aplicat. Nu am avut mari speranțe, ci am considerat totul de la bun început nu ca pe o glumă, ci ca pe o experiență. Am vrut să văd cam pe ce pun ei accentul atunci când caută personal. În momentul în care mi-am făcut un cont și am aplicat la acel job, primul test a fost unul de matematică și de rapiditate. O combinație între cele două. După ce am terminat testul, la aproximativ jumătate de oră, am primit un mail de la British Airways în care mi se spunea că am fost selectat pentru etapa următoare: un interviu la telefon. Am fost invitat să selectez o dată și oră din cele pe care mi le ofereau ei, când sunt disponibil să mă sune”, ne povestește Laur.

„Exact la ora stabilită, niciun minut în plus sau în minus, m-au sunat… Era o doamnă foarte drăguță care mi-a pus întrebări foarte precise, unele foarte generale, altele particulare. De exemplu, unele dintre ele sunau așa, cum reacționezi dacă ai de-a face cu o persoană dificilă sau dacă ai schimbat viața unui om într-un moment semnificativ de criză, și am răspuns cum am știut mai bine. La finalul interviului telefonic mi-a spus că m-am încadrat pentru etapa finală: interviul față în față.” – Laur, 32 de ani

Interviul final

Într-o dimineață de decembrie, la costum și cravată, Laur a ajuns la sediul companiei care se află în apropierea aeroportului Heathrow.

„Acolo era o armată de reprezentanți de la British Airways, cred că erau 20 de oameni. Fiecare avea un scop foarte precis, fiecare avea de spus ceva pe fiecare palier. Unul îți prezenta ce urma să se întâmple, unul îți urmărea atitudinea, ținuta. Vedeau cum reacționezi la întrebări, cât ești de creativ și toți se plimbau printre mesele candidaților, pentru că eram în jur de 50-70 de persoane și luau notițe. Prima dată ne-au pus să completăm niște chestionare cu mai multe opțiuni și la final trebuia să lucrăm în echipă. Să realizăm, într-un grup de 5-6 persoane, un pliant care să promoveze British Airways și să facă transparente valorile lor. În timp ce comunicam între noi, printre mese se plimbau cei din staff, care notau și erau atenți la tot ce vorbeam, cât ne implicăm, dacă ne implicăm și cum participă fiecare la discuția respectivă”, ne vorbește Laur despre experiența interviului pentru cea mai mare companie aeriană din Marea Britanie, însă testul cel mai complicat din interviul de angajare încă nu fusese dat.

„Fiecare candidat în parte avea de parcurs un interviu face to face… Am luat un bilet, l-am citit și mi se cerea… Cum procedezi cu un pasager care plătește 10.000 de lire ca să ajungă în Las Vegas și, în timp ce așteaptă avionul, are de-a face cu câțiva copii foarte gălăgioși în sala de așteptare… Copiii strigă, zbiară, zburdă pe acolo, iar pasagerul este foarte iritat. Ce faci? Ai două minute să îl calmezi. Iar doamna de la British Airways care se afla în fața mea s-a transformat, pur și simplu, și la față, și la voce și a început la propriu să țipe la mine.”- Laur, 32 de ani

Calitățile pe care trebuie să le deții

„Eu cred că trebuie să fii foarte precis, foarte complezent, foarte politicos, dar o politețe care să vină natural, foarte organizat, cu o postură fizică foarte bună și să vorbești limba engleză foarte bine. Asta pentru că, fiind compania aeriană națională, orice pasager se așteaptă ca angajații să cunoască perfect limba engleză. În cele din urmă, după câteva zile, mi-au spus că am fost selectat, că am primit jobul. Însă, după ce am aflat care este programul, am refuzat. Erau ture de dimineață, de la ora 4… și nu aș fi putut să ajung cu siguranță în aeroport la 4 dimineața, mi-ar fi luat mai bine de o oră să ajung cu metroul până acolo, dar la acea oră nu circulă nici metroul, așa că nu aveam cu ce să ajung. Nici salariul de început nu m-a atras foarte mult, deși mi s-a spus că, după șase luni de zile, voi avea și alte avantaje. Erau în jur de 8 lire pe oră și abia după aceste șase luni aș fi primit discounturi în ceea ce privește zborurile. Pentru mine era prea mult de așteptat”, ne spune Laur.

„Cred că este o companie foarte bine pusă la punct, cu tradiție și istorie, care, sistematic, și-a îmbunătățit serviciile. Lucrul pe care l-am simțit eu, așa ca o reținere, este că, odată ce intri în sistem, ești o rotiță foarte mică acolo și nu prea ai libertate de mișcare foarte multă, pentru că regulile sunt foarte stricte și dacă temperamentul tău sau personalitatea ta se sincronizează perfect cu tipul lor de job, atunci este un job bun și te poți simți în pielea ta, deoarce trebuie să arăți mereu ca scos din cutie, impecabil. Dacă, în schimb, ești un tip mai relaxat, mai dezorganizat, atunci vei avea impresia că ești într-o închisoare acolo.”L

La mijloc… doar pasiune

Andreea este o tânără de 31 de ani care a acumulat experiență ca și Passenger Service Agent în două aeroporturi din Londra: Heathrow și London City. Drumul ei către acest job a început pe băncile școlii.

„M-am înscris la câteva cursuri. Primul a fost Virgin Atlantic Fare and Ticketing, la Williams College, apoi am mai făcut un curs Galileo (sistem de rezervare computerizat). Totul a durat în jur de un an şi câteva luni. A fost o perioadă grea pentru mine atunci, poate cea mai grea, pentru că lucram full-time şi trebuia să merg şi la şcoală. Dar mi-am spus că trebuie să fac ceva pentru mine, trebuie să mă pregătesc pentru momentul în care voi putea să lucrez ca şi angajată. Culmea a fost că, după ce am terminat aceste cursuri, după examenele pe care le-am trecut, am realizat… cu stupoare… că nu este chiar ceea ce îmi doream eu, pentru că practic eram agent de turism. Pentru că îmi doream mai mult, am început să mă pregătesc pentru a-mi îndeplini pasiunea către joburile din aeroporturi. Şi astfel, am început din nou căutările pe internet şi am găsit la Greenwich School of Management, un curs pe Customer Services (relaţii cu publicul), unde am mers în jur de şase luni”, ne spune Andreea.

Noroc cu… școala

Deși nu avea experiență în domeniu, tânăra a început să aplice la sfaturile unei prietene. „O prietenă mi-a recomandat să aplic pentru joburi pe aviation jobs, un site specializat pe domeniul pe care îl căutam eu. Nu mă gândeam că mă va chema cineva, mai ales că nu aveam experienţă absolut deloc. Însă aveam de gând să merg să lucrez şi voluntar. Eram determinată să muncesc şi fără bani, numai ca să acumulez experienţă. Am avut noroc, pentru că după trei zile m-a sunat o agenţie care mi-a dat un loc de muncă pe aeroportul Heathrow. Le-am spus celor de la agenţia respectivă că nu am experienţă, însă au fost încântaţi de cursurile pe care le aveam şi mi-au spus că sunt potrivită pentru un job la check-in şi boarding (Serviciul de înregistrare şi îmbarcare a pasagerilor). Nu mă aşteptam să fie atât de dificil. Interviul a fost ok, însă a fost nevoie să trec şi două examene, unul la engleză şi celălalt la matematică. Deşi cu engleza nu aveam nicio problemă, matematica mi-a creat câteva emoţii, pentru că exerciţiile au fost foarte grele. Am avut noroc şi am trecut”, ne spune tânăra.

„Pot să spun că este o muncă solicitantă, dar pentru mine a fost frumos, plăcut, era ceea ce îmi doream. Lucram pentru câteva companii aeriene unde era mereu aglomerat. Foarte mulţi pasageri, foarte solicitant, dar nu mă obosea, îmi plăcea.” 

Schimb de aeroporturi

Deși făcea ceea ce îi plăcea, Andreea s-a simțit la un moment dat nevoită să renunțe. Însă norocul a fost de partea sa.

„Dar, după un an de zile, toată iubirea mea şi toată pasiunea mea pentru acest job s-au transformat în rutină. Călătoream foarte mult până la Heathrow, uneori pierdeam şi patru ore pe drum. Nu puteam lucra niciodată full-time, pentru că tura începea la ora 5, iar eu locuiam în estul Londrei şi nu puteam ajunge. Din cauza oboselii de pe drum, simţeam că nu mai pot face faţă. După ce am pus totul în balanţă, am decis să renunţ, pentru că nu mai puteam. Simţeam că cedez. M-am gândit că… poate nu este de mine… poate o să am altă dată norocul. Plus că, aşa cum am pus, nu puteam lucra full-time şi acest lucru se simţea financiar. Am vrut să îmi dau demisia. Şi nu m-au lăsat să plec. Mi-au oferit un contract permanent, traning cu alte companii aeriene şi un loc de muncă pe aeroportul London City (care se află aproape de centrul Londrei), pentru că mi-au spus că sunt cel mai bun agent al lor şi nu vor să mă piardă”, ne spune tânăra.

„La mine a fost cu noroc…”

„Joburile cele mai multe, în acest domeniu, se găsesc la Heathrow, la Stansted, la Gatwick. Nici nu visam să ajung la London City. După un an de zile de făcut neveta, pentru că locuiesc în estul Londrei și jobul trecut a fost la Stansted, mi-am spus că, deși îmi plăcea ceea ce făceam, nu mai aveam cum să continui. Mă stresa, mă îngrijora… mă omora călătoritul și trezitul în miezul nopții. Trebuia să fiu în aeroport la ora 3 sau 4 dimineața, dar eu aveam nevoie de două ore să ajung. Autobuze de noapte, care circulă mai rar, trenuri care deseori erau anulate. Noaptea pe străzi… era prea mult. Ca să nu mai pun la socoteală banii pe care îi cheltuiam. Undeva la peste 200 de lire, abonamentul pe o lună. M-am hotărât și mi-am dat demisia. Am avut o perioadă de o lună de zile de preaviz.

Am trimis în fiecare zi CV-uri la agențiile care recrutează pentru aeroportul London City. Pentru unele joburi nici nu mă încadram, dar eu tot trimiteam. La mine a fost cu noroc, pentru că, din zecile de aplicații, două companii mi-au răspuns. Mi-au spus că nu mă încadrez pentru jobul pentru care am aplicat, dar că mi-au văzut CV-ul și că experiența și calitățile mele se întreaptă către jobul Passenger Service Agent. Eu așa am procedat, pentru că efectiv nu am găsit niciodată un job ca PSA la London City. Nu știu dacă funcționează, dar la mine a avut rezultat. În plus și salariul este mai mare, pentru că este Londra.” – Monica, 26 de ani

Oana Pădureanu

CITEȘTE ȘI...

Close
Close