Nu există cursuri pentru Majestate și demnitate. Singura lecție deschisă primită de români a fost ziua care tocmai se încheie, când scriu rândurile acestea. Nu doar amintirile despre Regele Mihai I al României, nu doar vorbele, unele desprinse parcă din manualele de istorie – era să scriu isterie, ale anilor ’48-’64 și nici patriotardismele ieftine aruncate ca petarde pe ecranele demagogiei media. Nu.

Trecerea Regelui printre ai săi, la 28 de ani de la Eliberare, strigătul de SOS către lumea încă civilizată, prezentă prin marile Curți Regale ale Europei, gesturile oamenilor simpli, care au identificat în el efigia Majestății, acestea au constituit paginile manualelor vii, de istorie imediată.

Să fie emoția Nașterii Regelui din Betleem? Să fie nevoia de a face cunoscut sufletul unei Românii Ediție specială, ca niciodată alta? Din România s-a rupt de doliu, cu încăpățânare stupidă, o singură instituție, penibilă prin aroganță și stil, care s-a ascuns după vot ca după un zid dărăpănat. Nu. Regele Mihai nu a fost majestuos în contrapondere cu penibilul oamenilor zilei.

El este Majestatea. Batjocoritul, alungatul, însinguratul. Un isihast al răbdării și cumințeniei. Un om rugător și cu majestatea gândului legat de Dumnezeu. Oare acum au înțeles miștocarii celor care se închină la moaște de unde vine răbdarea creștinilor de la coadă, în frig și sub comentariul ironic al lor, tăcuților zilelor ce au trecut?

Uite, să-i ajutăm cu un cuvânt de la Petru Creția, de al cărui scris nu mă mai satur: „Omul mare nu este un model, el este o zestre și o măsură”. Majestatea este măsura Libertății de a fi Unsul lui Dumnezeu într-o lume a unșilor cu toate alifiile pseudo-democratice.

Vodă Mihai I al României ne-a dăruit, pentru câteva ore, Pașaport de Regatul României. În acord cu așteptările unui popor derutat, obsesiv spălat pe suflet de apele acide ale ideologiilor. Rănit de minciună până când a acceptat-o ca politică de stat. El, cel tăcut, a rupt din sufletul său cuvintele cele mai de preț ale unui Rege către poporul său: Vă iubesc! Și el este de crezut.

Înainte ca cei vii să-l așeze în necropola din Curtea de Argeș, o cruce de lemn îl aștepta, printre flori de Crăciuniță, ca o gazdă inefabilă. Pe ea, schijă de scară la Cer, scria: Ana Regina. Majestatea simplității mărturisitoare, iertătoare și cuminți. Dinaintea răutății în care trăim, serenitatea Majestății.

Momentul acela de tăcere, după pogorârea în țărâna Patriei, prin care mulțimea a respirat respectul. Nu, Regele Mihai nu a fost aplaudat ca o vedetă. Ci ca un Înger  al Majestății. Dacă până ieri nu aveam un curs de majestate umană, de ieri purtăm unul în fibra nădejdii. România, Regele Mihai I, Ediție specială. La 28 de ani de Libertate, lecția majestății care ne face liberi. A sosit și-aici Crăciunul, să ne ridice surghiunul… Prin Mihai I al României, România se întoarce din exil… Spre Înviere!

Pr. Constantin Necula, Tribuna