UK a avut în 2022 două zile libere suplimentare, una pentru Jubileul de Platină al reginei și alta pentru a comemora funeraliile acesteia.
Și în 2023 vom avea o zi liberă suplimentară, întrucât națiunea va sărbători încoronarea regelui Charles al II-lea. Guvernul a confirmat în noiembrie că întreaga țară va avea o zi liberă pentru a sărbători evenimentul, în ziua de luni, 8 mai.
Încoronarea unui nou monarh este un moment unic pentru țara noastră. Ca o recunoaștere a acestei ocazii istorice, am plăcerea de a anunța o zi liberă suplimentară în toată Marea Britanie în 2023. Invit oamenii să se reunească pentru a sărbători și a aduce un omagiu regelui Charles al III-lea, participând la evenimente locale și naționale în întreaga țară în onoarea sa”, a declarat atunci premierul Rishi Sunak.
Ceremonia încoronării va avea loc cu două zile mai devreme, pe 6 mai, și va fi primul astfel de eveniment organizat în UK în ultimii aproape 70 de ani, după cel din iunie 1953 organizat pentru Elisabeta a II-a. Va fi și prima încoronare organizată într-o zi de sâmbătă, de la cea a lui Edward al VII-lea în 1902.
În privința celorlalte sărbători legale (bank holidays) din 2023, este de notat că pentru prima dată din 2019, atât ziua de Crăciun, cât și cea de Boxing Day vor fi fi zile libere în datele respective (25 și 26 decembrie), după ce timp de trei ani la rând au căzut în weekend, scrie iNews.
Datele sărbătorilor legale diferă ușor pe teritoriul UK: Anglia și Țara Galilor au întotdeauna aceleași sărbători legale, în timp ce în Scoția și Irlanda de Nord există unele sărbători specifice. De exemplu, ziua liberă a verii în Scoția cade la începutul lunii august, nu la sfârșitul lunii.
Toate cele patru națiuni obișnuiau să marcheze aceeași dată, ca urmare a implementării legii privind sărbătorile legale din 1871 (Bank Holidays Act), introdusă de politicianul liberal Sir John Lubbock. În 1971 însă, data pentru Anglia, Țara Galilor și Irlanda de Nord a fost mutată permanent la sfârșitul lunii august, după o perioadă de probă care a început în 1965.
Sărbătorile legale din Anglia și Țara Galilor – 2023
- Luni 2 ianuarie – Anul Nou
- Vineri 7 aprilie – Vinerea Mare
- Luni 10 aprilie – Lunea Paștelui
- Luni 1 mai – Early May
- Luni 8 mai – Ziua liberă pentru încoronarea regelui Charles al III-lea
- Luni 29 mai – Ziua liberă a primăverii (Spring bank holiday)
- Luni 28 august – Ziua liberă a verii (Summer bank holiday)
- Luni 25 decembrie – Crăciunul
- Marți 26 decembrie – Boxing Day
Sărbătorile legale din Scoția – 2023
- Luni 2 ianuarie – Anul Nou
- Marți 3 ianuarie – Anul Nou
- Vineri 7 aprilie – Vinerea Mare
- Luni 1 mai – Early May
- Luni 8 mai – Ziua liberă pentru încoronarea regelui Carol al III-lea
- Luni 29 mai – Ziua liberă a primăverii (Spring bank holiday)
- Luni 7 august – Ziua liberă a verii (Summer bank holiday)
- Joi 30 noiembrie – Sfântul Andrei
- Luni 25 decembrie – Crăciunul
- Marți 26 decembrie – Boxing Day
Sărbătorile legale din Irlanda de Nord – 2023
- Luni 2 ianuarie – Anul Nou
- Vineri 17 martie – Sfântul Patrick
- Vineri 7 aprilie – Vinerea Mare
- Luni 10 aprilie – Lunea Paștelui
- Luni 1 mai – Early May
- Luni 8 mai – Ziua liberă pentru încoronarea regelui Carol al III-lea
- Luni 29 mai – Ziua liberă a primăverii (Spring bank holiday)
- Miercuri 12 iulie – Battle of the Boyne (Orangemen’s Day)
- Luni 28 august – Ziua liberă a verii (Summer bank holiday)
- Luni 25 decembrie – Crăciunul
- Marți 26 decembrie – Boxing Day.
Teofil Ștefănescu © 30.12.2022
