Spania a deschis oficial începând de luni accesul fără niciun fel de restricții pentru turiștii britanici, însă alături de ea mai sunt aproape 20 de țări unde locuitorii din UK pot călători fără a fi nevoiți să intre în carantină, fără dovadă a vaccinării, iar în unele cazuri și fără testare atunci când ajung acolo.
Trebuie precizat însă că atât Spania, cât și celelalte țări sunt pe „lista galbenă” a autorităților de la Londra, ceea ce înseamnă că toți cei care se întorc de acolo în UK trebuie să-și facă test înainte de sosire, să-și rezerve 2 teste de făcut în a doua și a opta zi după întoarcerea acasă și să petreacă 10 zile de carantină la domiciliu după ce ajung în Regatul Unit. În paralel, miniștrii contină să sfătuiască populația să nu călătorească în țările de pe „lista galbenă”, deși teoretic plecările în străinătate sunt din nou la liber începând din 17 mai.
Cu alte cuvinte, politica UK față de aceste țări este una singură, în timp ce acestea au cerințe diferite pentru călătorii care sosesc din UK, scrie Daily Mail.
- Albania: test negativ PCR făcut cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară
- Armenia: test negativ PCR făcut cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară
- Bulgaria: test negativ PCR făcut cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară sau test rapid antigen făcut cu cel mult 48 de ore înainte de intrarea în țară
- Croația: test negativ PCR sau antigen făcut cu cel mult 48 de ore înainte de intrarea în țară, o dovadă a vaccinării sau un certificat de recuperare urmând unui rezultat pozitiv al testului făcut cu 11 până la 180 de zile înainte de intrarea în țară
- Cipru: test negativ PCR făcut cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară
- Estonia: călătorii din UK nu au nevoie nici de test, nici de carantină
- Grecia: test negativ PCR făcut cu cel mult 72 de ore înainte de intrare sau o dovadă a vaccinării cu ambele doze încheiată cu cel puțin 14 zile înainte de intrare
- Italia: test negativ PCR sau antigen făcut cu cel mult 48 de ore înainte de intrarea în țară
- Kosovo: regula carantinei pentru 14 zile se aplică numai britanicilor care sosesc în Kosovo din Albania
- Macedonia de Nord: călătorii din UK nu au nevoie nici de test, nici de carantină sau dovadă de vaccinare
- Malta: test negativ PCR făcut cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară
- Moldova: test negativ PCR făcut cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară sau o dovadă a vaccinării
- Muntenegru: test negativ PCR făcut cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară sau test de anticorpi făcut la un laborator autorizat și nu mai vechi de 30 de zile
- România: călătorii din UK nu au nevoie nici de test, nici de carantină sau dovadă de vaccinare
- San Marino: călătorii din UK nu au nevoie nici de test, nici de carantină sau dovadă de vaccinare
- Serbia: test negativ PCR făcut cu cel mult 48 de ore înainte de intrarea în țară
- Slovenia: test negativ PCR făcut cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară
- Spania: călătorii din UK nu au nevoie nici de test, nici de carantină sau dovadă de vaccinare
- Ucraina: test negativ PCR făcut cu cel mult 72 de ore înainte de intrare.
La ora actuală, dintre destinațiile europene, pe „lista verde” a Londrei cu țări și teritorii din care călătorii nu trebuie să intre în carantină la întoarcerea în UK figurează numai Portugalia (și Madeira, dar nu și Insulele Azore), Islanda și Gibraltar.
În schimb, Franța a anunțat că se pregătește să impună restricții mai dure pentru călătorii sosiți din UK, din cauza îngrijorărilor legate de varianta indiană de coronavirus. Din același motiv, Germania cere începând din 23 mai călătorilor sosiți din UK să intre în carantină timp de 14 zile după sosire.
Turiștii sosiți din UK își pot dovedi statutul de vaccinare prin intermediul aplicației NHS (sau al versiunii ei tipărite, pe care o pot solicita sunând la 119), iar pe viitor vor fi incluse pe aplicație și rezultatele testelor de Covid-19. Conform NHS, cardurile de vaccinare pe hârtie, cele pe care oamenii le primesc când își fac vaccinul, nu sunt suficiente în general ca dovezi, deși Islanda a făcut cunoscut că le acceptă și pe acestea, scrie The Independent.
Mai multe detalii despre cum puteți să vă dovediți statutul de vaccinare găsiți aici.
De asemenea, este relevant pentru cei care nu sunt cetățeni sau rezidenți britanici faptul că Parlamentul European și Consiliul European au ajuns la un prim acord asupra certificatului digital european Covid-19, care va include adeverințe de vaccinare, de testare sau, după reglementarea unui test general recunoscut, de anticorpi naturali.
Certificatul, de care vor beneficia numai cetățenii și rezidenții statelor UE, ar urma să fie introdus de la 1 iulie și va permite accesul liber între cele 27 de țări membre ale UE în această vară, în așa fel încât țările membre nu vor putea impune restricții pentru deținătorii de certificat decât în mod excepțional și doar pe baza datelor Centrului European pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (ECDC).
Eva Iorga © 25.05.21
