Locuiești în Irlanda de Nord? Purtarea măștilor e obligatorie în toate spațiile publice închise

Purtarea măștii de protecție în toate magazinele și în toate celelalte spații publice închise din Irlanda de Nord devine obligatorie începând cu luni, 10 august, a anunțat premierul NI, Arlene Foster, citată de BBC.

Tot începând de luni, teatrele vor putea primi spectatori, bineînțeles, păstrând regulile de siguranță. Sălile de concerte își pot relua activitățile, însă doar pentru repetiții. Teoretic, de la 1 septembrie vor  putea face și spectacole pentru public.

De asemenea, barurile și puburile care nu vând mâncare vor rămâne închise cel puțin până la finalul lunii august, scrie Belfast Live, citându-l pe premierul Foster.

O altă măsură mult așteptată este anunțul privind deschiderea școlilor. Toți elevii se vor întoarce la școală începând cu noul an școlar, adică din 31 august. Este o decizie mult așteptată pentru locuitorii țării, mai ales că Anglia, Țara Galilor și Scoția au făcut public planul de destul de mult timp.

Sistemul implementat îl imită pe cel din Anglia. Acest lucru implică relaxarea măsurilor de distanțare socială și crearea “bulelor”, care să nu permită amestecarea elevilor din clase diferite, în cazul celor din ciclul primar, și a celor din același an școlar, în cazul celui secundar. Diferența este dată de faptul că elevii din secundar trebuie să își schimbe profesorii și clasele, în funcție de orarul din acea zi. Însă, recomandarea pe care au primit-o toți directorii de școli este ca aceasta să fie redusă la minim.

“Distanțarea socială strictă între elevi va fi relaxată de la una anume la cea impusă de cea mai bună așezare în spațiu a elevilor”, a spus ministrul Nord-Irlandez al Educației, Peter Weir. “Distanțarea va rămâne însă regulă pentru adulți, și în măsura în care este posibil, între adulți și elevi”, a completat acesta, citat de Belfast Telegraph.

În Irlanda de Nord este înregistrată o creștere a numărului de cazuri de infectări, deși poate fi considerată mică, în comparație cu Anglia. În ultimele 24 de ore au fost înregistrate 43 de noi cazuri, fără a niciun mort.  Îngrijorarea este însă mare, mai ales că rata R “este foarte posibil să fie peste 1”. În unele zone, este posibil ca acesta să fie de 1.8.

Într-o intervenție televizată, transformată ulterior în campanie, premierul a cerut oamenilor să poarte mască, explicând beneficiile pe care le poate aduce.”Dacă oamenii vor fi puși în situația de a primi amenzi pentru nepurtare, asta ar însemna că am eșuat în a explica oamenilor de ce e important să facă acest lucru”, a spus acesta, citată de BBC.

Singura reacție negativă a venit din partea reprezentanților barurilor. Ei spun că au primit o lovitură care îi va face să își piardă afacerile. Ei acuză dublă măsură, lucru pe care premierul îl respinge, spunând că nu poate fi acuzată că pune pe o poziție prioritară școlile și educația copiilor.

Eva Iorga © Diaspora-UK


CITEȘTE ȘI...

Close
Close