Majorarea taxei pentru National Insurance poate duce la un val de concedieri în UK

Organizațiile de afaceri din UK au criticat planul guvernului de a majora taxele pentru finanțarea NHS și a sistemului de asistență socială, afirmând că aceste majorări cresc riscul unui val de concedieri, din cauza incapacității firmelor de a suporta costurile.

Camera Comunelor a aprobat miercuri propunerea premierului Boris Johnson de a majora cu 1,25% începând de anul viitor contribuțiile pentru asigurări sociale și pensie de stat (National Insurance) plătite de angajați, angajatori și lucrători pe cont propriu, cu scopul de a rezolva astfel criza de finanțare din sănătate și din asistența socială.

„Companiile se opun cu fermitate unei majorări a contribuției pentru National Insurance, pentru că aceasta va fi o piedică în calea creșterii joburilor, într-un moment cum nu se putea mai prost”, a declarat Suren Thiru, oficial în cadrul British Chamber of Commerce.

Majorarea va lovi în redresarea economică, fiindcă firmele vor avea de suportat costuri semnificative, tocmai când se confruntă cu presiuni noi de costuri, și va frâna spiritul întreprinzător de care e nevoie pentru a susține redresarea”, a spus Thiru, citat de Reuters.

Grupul Make UK, care reprezintă afaceri din industria prelucrătoare, a apreciat că majorările vor afecta puternic redresarea Regatului Unit din cea mai gravă criză economică în mai mult de 300 de ani.

„Istoria economică ne spune că valurile de concedieri apar cel mai des atunci când economia începe să se redeschidă după o criză, pentru că firmele au nevoie de capital ca să se reseteze”, a spus Stephen Pipson, directorul Make UK.

După ce am văzut concedieri masive de personal în perioada de vârf a pandemiei, după ce vedem acum încheierea programului de „furlough” pentru cei aflați în șomaj tehnic, guvernul ar trebui să vină cu măsuri de protejare a joburilor și de stimulare a angajărilor. O majorare a National Insurance va avea exact efectul opus”, a comentat Pipson.

Mai mult, cu ocazia prezentării de marți a reformei din asistența medicală și socială, premierul Boris Johnson nu a exclus posibilitatea ca și alte taxe și impozite să fie majorate pe viitor.

„Avem de-a face cu realitatea că situația bugetului s-a schimbat radical față de cea pe care am găsit-o în 2019. Eu cu siguranță nu mai vreau și alte majorări de taxe – dacă vreți să vă spun de angajamentul meu emoțional, sigur că așa este, dar asta e o formalitate… sunt decizii pe care ministrul finanțelor trebuie să le facă atunci când construiește bugetul”, a răspuns Johnson, întrebat de ziariști dacă vor mai urma și alte creșteri de taxe și impozite.

Un document publicat împreună cu anunțul majorării National Insurance arată că 70% din banii luați de la firme vor proveni de la cele mai mari 1% din companii, în timp ce circa 40% dintre afaceri nu vor fi afectate deloc de majorare.

Guvernul a afirmat că este corect ca firmele să contribuie și ele, dat fiind că beneficiază de sistemul de asistență medicală și socială de stat prin intermediul angajaților lor. Companiile mari vor duce greul majorării taxelor, a afirmat Boris Johnson.

„Cei care câștigă mai mult plătesc mai mult, iar companiile mai mari contribuie mai mult”, a scris pe Twitter și ministrul finanțelor, Rishi Sunak.

Majorările anunțate marți includ și o creștere cu 1,25% a impozitului pe dividende, care va afecta proprietarii de afaceri și investitorii care depind de veniturile încasate din dividende.

Sofia Neagu © 09.09.21


CITEȘTE ȘI...

Close
Close