Marea Britanie – cea mai afectată de criza economică provocată de Covid-19?

Este foarte posibil ca economia din Marea Britanie să sufere cea mai mare cădere dintre toate economiile țărilor dezvoltate, a avertizat Miercuri, 10 iunie, Organization for Economic Cooperation and Development (OECD), într-un raport citat de Financial Times. “Criza va lăsa o mare umbră pe pământ”, scrie în raport.

Estimarea este că scăderea va fi de 11.5% pentru anul 2020, mai mare decât cea din țări precum Franta, Germania, Spania sau Italia. De exemplu, Germania va avea o scădere de 6.6% iar Franța, 11.4%.

OECD justifică diferența dintre Germania și Marea Britanie prin structura economică diferită. Regatul Unit își bazează economia pe servicii, în timp ce Germania are o pondere mai mare în producția de bunuri. În perioada crizei, serviciile au fost în mod particular și direct printre cel mai afectate. Așa se explică scăderea dramatică a UK. În Regat, sectorul serviciilor reprezintă aproape 3 sferturi din PIB, scrie The Guardian.

Previziunile se referă la un scenariu în care lucrurile evoluează spre bine începând din acest moment. În cazul în care va fi un al doilea val de coronavirus, lucrurile vor fi și mai negative. OECD vorbește despre o scădere de 14% în aceată situație. “Economia merge pe o frânghie foarte subțire. Un al doilea val poate veni și ar aduce cu sine o altă perioadă de închidere, ceea ce ar duce la o recesiune și mai puternică”, a spus Laurence Boone, economistul șef al OECD, citată de BBC.

Avertismentele depășesc anul 2020. Scăderea veniturilor calculată până la finalul anului 2021 va fi mai mare decât cele înregistrate în oricare altă criză din ultimii 100 de ani. “Iar acest lucru va avea un impact major pentru oameni, firme și administrație”, continuă Laurence Boone.

Previziunile OECD sunt pe de parte cele mai sumbre de acest tip. FMI și Word Bank estimau o scădere de până la 7%.

Imediat a venit și reacția Guvernului din Marea Britanie. Ministrul Finanțelor, Rishi Sunak, nu neagă recesiunea. Spune însă că măsurile de până acum și cele care vor urma au menirea de a diminua această scădere. “Măsurile fără precedent pe care le-am luat pentru a menține pe linia de plutire oamenii și afacerile vor asigura revenirea economiă într-un mod cât mai rapid posibil”, a spus Rishi Sunak.

OEDC exclude însă o revenire rapidă, de tip V, a economiei. Efectele negative vor fi de lungă durată, iar ele vor fi depășite treptat.

Iar soluția oferită de organizație cuprinde o mare necunoscută, vaccinul. Realizarea unui vaccin va pune capăt definitiv oricăror efecte noi provocate de covid. “Comunitatea internațională trebuie să se asigure că, odată ce un vaccin sau alt tip de tratament este descoperit, el va fi distribuit de urgență la nivel mondial”, spune economistul șef Boone, adăugând că “în caz contrar, amenințarea va rămâne”.

Organization for Economic Cooperation and Development este un forum în care reprezentanții a peste 100 de guverne colaborează pentru a stabili politici care să ducă la creștere economică.

Matei Chivu © Diaspora-UK


CITEȘTE ȘI...

Close
Close