Virusolog londonez: măștile ar trebui să fie obligatorii în orice loc public din UK

Purtarea măștilor ar trebui să fie obligatorie pentru toți adulții, în oricare loc public din UK, a spus directorul London School of Hygiene and Tropical Medicine (LSHTM), Peter Piot, marți, 30 iunie, într-un interviu pentru The Guardian.

“Nu înțeleg de ce nu este încă politică oficială să fim obligați să purtăm mască. Nu doar în transportul public ci în toate locurile publice, spațiile închise, magazine sau alte locuri de acest gen”,  a declarat profesourl Piot.

Peter Piot, considerat de BBC unul dinte cei mai mari virusologi din lume, a fost el însuși infectat cu COVID-19. El spune că perioada în care a fost internat a fost “ca o atingere a morții” și că a luat virusul în ciuda experienței sale de zeci de ani de a se feri de astfel de boli. El este, printre altele, cel care a descoperit virusul Ebola, în Republica Congo, în anul 1976. De asemenea, a condus programele anti HIV ale Națiunilor Unite.

Pentru a își susține ideea, el dă exemplul unor țări în care masca sanitară face parte din cultura națională. Japonia, Hong Kong, Singapore și Taiwan sunt exemple de cum ar fi trebuit ținută sub control pandemia, iar purtarea fără opunere a măștilor a contribuit la acest fapt. “Chiar dacă nu sunt 100% eficiente, dacă fiecare ar purta câte una, știm de la aceste țări că ar funcționa”a spus directorul LSHTM.

Exemplul Statelor Unite este și el sugestiv pentru Peter Piot, chiar dacă în sens opus. SUA sunt acum pe locul 1 în lume la numărul de morți și infectări. Dar acesta este scăzut în cazul statelor care au impus masca și foarte mare în cazul celor care nu au făcut-o.

În plus, este o întreagă împărțire a societății americane în funcție de acceptarea sau nu a purtării măștii. Ce este ciudat este că împărțirea aceasta are criterii politice. Pe de o parte, republicanii par a urma exemplul președintelui Trump și resping masca. Pe de altă parte, americanii cu păreri de stânga o acceptă și o consideră obligatorie.

Cazul Trump, adică al unui lider care nu poartă niciodată mască, este identic cu cel al președitelui Braziliei, Jair Bolsonaro, care nu numai că nu o poartă, el chiar instigă la nepurtarea ei, punând la îndoială în general forța virusului. Întâmplător sau nu, SUA și Brazilia sunt țările cu cel mai mare număr de morți și îmbolnăviri la nivel mondial.

“Factorul cheie acum este să facem sigure situațiile și locurile care prezintă risc mare. În primul rând întregul sistem sanitar, apoi cel home care și mai nou fabricile de procesat carne”, a spus Profesorul Piot, subliniând că tinerii trebuie să înțeleagă că ei pot fi feriți de simptome, chiar și de infectări, dar părinții și bunicii lor sunt vulnerabili.

Constantin Bunea © Diaspora-UK


CITEȘTE ȘI...

Close
Close