University of Southampton anunţă un nou medicament anti-COVID. Riscurile și efectele lui secundare

Riscul dezvoltării unor simptome considerate severe, cum ar fi cele care necesită intubare sau pot provoca decesul, este redus cu până la 80 la sută în urma tratamentului cu SNG001, un medicament dezvoltat în UK, a scris luni, 20 iulie, The Independent.

Tratamentul este considerat “în testare” și a fost administrat timp de 16 zile unor pacienți din 9 spitale din UK, în luna Mai, adică în perioada de vârf negativ al pandemiei. Rezultatele au reieșit în urma comparării cu cele obținute din administrarea unor medicamente de tip Placebo altor pacienți cu caracteristici similare. Din cei 101 pacienți din experiment, 50 au primit medicamentul în timp ce ceilalți placebo.

Pacienții care au primit SNG001 au dovedit o rată de vindecare cel puțin dublă față de ceilalți. Termenul “vindecare” se reveră aici la “inexistența infectării clinice sau virale”. De asemenea, numărul de pacienți care au trecut de la intubare la ventilare în urma administrării SNG001 este “foarte mare”.

Pacienții care prezentau deja de la internare simptome severe au un procent mare de externare pe parcursul celor 16 zile. Statistic, după 28 de zile, recuperarea era mai mare în cazul celor cu tratament. De asemenea, 3 pacienți cu tratament placebo au murit, în timp ce printre cei care au primit SNG nu a fost niciun deces.

“Rezultatele confirmă ceea ce credeam. Şi anume că interferon beta, un medicament foarte cunoscut folosit şi în alte tratamente sub formă injectabilă, are un potenţial uriaş dacă este inhalat”, a spus Tom Wilkinson, profesor de Medicină Respiratorie la Universitatea din Southampton şi şeful echipei de cercetare. “Are capacitatea de a reface răspunsul imunologic al plămânului, mărind protecţia, accelerând refacerea şi luptând împotriva efectelor COVID”,  a adăugat acesta, citat de pharmatimes.com.

Medicamentul este dezvoltat de o echipă de profesori de la University of Southampton și aparține unei compani farmaceutice numite Synairgen. BBC notează că această companie este listată la bursă, iar regulile impun publicarea raportululi preliminar la testelor. Deocamdată, acest studiu nu a fost publicat în nicio revistă de specialitate, unul dintre paşii necesari pentru recunoaşterea lui.

De aceea, BBC consideră că aceste informaţii trebuie acceptate de cititor ca fiind doar un potenţial pas în lupta cu virusul. Şi că, până la recunoaşterea ştiinţifică a rezultatelor şi acceptarea oficială a tratamentului , acest medicament este încă în fază “de testare”.

De obicei, procesul de aprobare a tratamentului pe scară largă durează mai multe luni, în funcţie de cantitatea şi calitatea datelor reieşite din teste. Însă, este posibil ca Guvernul să adopte aceeaşi  atitudine ca faţă de antiviralul Remdesivir, aprobat de urgenţă în luna Mai.

Interferon Beta este o proteină produsă de corpul uman în lupta cu viruşii. COVID-19 pare că inhibă producerea de astfel de proteine ca o strategie proprie de a fi cât mai eficient. Prin administrarea de vapori care conţin Interferon Beta direct în plămâni, corpul reîncepe propria producţie şi luptă astfel mai eficient cu virusul.

Ioana Paraschiv © Diaspora-UK


CITEȘTE ȘI...

Close
Close