Metroul londonez: grevele care te vor afecta. Amenzi pentru nepurtarea măștii. O linie închisă

Transport for London i-a avertizat pe londonezi să se pregătească de „perturbări severe” ale transportului de noapte cu metroul până la data de 19 iunie, din cauza celei mai lungi acțiuni de protest planificate până acum în istoria London Underground.

Timp de șase luni, în fiecare seară de weekend începând din 7 ianuarie, trenurile nu vor circula pe liniile Victoria și Central, pentru că disputa privind repartizarea personalului care lucrează la metroul de noapte, Night Tube, nu a fost soluționată.

Sindicatul Rail, Maritime and Transport (RMT), care stabilește și politica de greve a lucrătorilor de la la metrou, a anunțat că vor avea loc întreruperi ale transportului de noapte cu metroul în fiecare vineri și sâmbătă pe liniile Central și Victoria, începând de la ora 20.30.

Circulația va fi reluată normal pentru metroul de zi la ora 5 în fiecare zi de sâmbătă și 6 în fiecare zi de duminică, precizează TfL, care îi îndeamnă pe pasageri să verifice circulația trenurilor înainte de a călători și să folosească pe cât posibil autobuzele pentru a-și completa traseul.

Greva de șase luni amenință economia de noapte din zona West End, tocmai într-un moment critic, când multe companii vor încerca să-și revină după impactul pandemiei. Cerem RMT să renunțe la aceste greve, pentru a da o șansă în plus de supraviețurire afacerilor viabile din sectorul ospitalității”, a comentat pentru Evening Standard Jace Tyrrell, directorul New West End Company, care reprezintă comercianții din Oxford Street și Regent Street. 

În același timp, TfL anunță că începând din 15 ianuarie și până la jumătatea lunii mai, segmentul din Northern Line cuprins între Moorgate și Kennington va fi închis, pe durata lucrărilor de extindere a stației Bank, care vor costa 700 de milioane de lire.

Aceasta înseamnă că ramura Bank a Northern Line va fi închisă timp de 17 săptămâni, urmând să fie întreruptă circulația spre și dinspre stațiile Elephant & Castle, Borough, London Bridge și Bank. Pe ramura Charing Cross, trenurile vor circula normal, dar TfL avertizează că atât trenurile, cât și stațiile de pe parcurs vor fi mai aglomerate ca de obicei.

TfL recomandă pasagerilor să călătorească pe cât posibil la ore mai puțin aglomerate (de obicei între 8.45 și 16.30, apoi după 18.45 în zilele de lucru). Pe durata lucrărilor va funcționa și o linie temporară de autobuze, 733, între Oval și Finsbury Square.

Lucrările de la stația Bank vor extinde cu 40% capacitatea acesteia, va fi construită o nouă intrare pe Cannon Street și va apărea o nouă platformă pentru traficul spre sud, prin tuneluri nou-construite conectate la cele existente pe Northern Line, în așa fel încât vor fi ameliorate viteza de transport și spațiul disponibil pentru pasageri.

TfL a comunicat, tot joi, că de la sfârșitul lunii noiembrie, de când a fost introdus planul B de măsuri contra pandemiei, angajații companiei au aplicat amenzi pentru 1.450 de pasageri care nu au vrut să poarte masca în metrou și au refuzat accesul pentru 2.000 de pasageri fără măști care au încercat să intre la metrou. Peste 800 de pasageri au fost evacuați din stații sau din trenuri, tot pentru refuzul de a purta mască.

Amenda pentru nepurtarea măștii la metrou este de 200 de lire, iar numărul angajaților TfL care patrulează și aplică amenzile este de 500, la care se adaugă mai nou și ofițeri de la British Transport Police, precizează compania.

Augustin Sturza © 07.01.2022


CITEȘTE ȘI...

Close
Close