Naşterea fiecărui copil este un moment unic, aşteptat cu emoţie şi teamă. El marchează existenţa viitoarelor mămici şi umple viaţa cuplurilor care au investit dragoste şi speranţă în clipa venirii pe lume a unui bebeluş.

Visată uneori chiar din copilărie, aducerea pe lume a unui copil marchează în acelaşi timp pasul spre maturitate şi responsabilitate maternă. Aşteptările faţă de această clipă sunt uriaşe, realitatea este, însă, de multe ori diferită… Pentru că ea mai înseamnă pentru viitoarea mamă nouă luni copleşitoare de sarcină, multă renunţare, sacrificii şi durere.

Despre naştere există poveşti dintre cele mai diverse. Cele care au trăit astfel de momente îşi mărturisesc trăirile punând accent pe serviciile asigurate pe timpul spitalizării sau pe condiţiile care le-au fost asigurate în maternităţi. Iar cele care doar visează cum vor da naştere unui copil urmăresc cu interes şi temere aceste destăinuiri. Dezbaterea este aproape publică… Şi este însoţită aproape întotdeauna de curiozitate, întrebări, frământări, nelinişti…

Maternitatea în Marea Britanie

Câteva mii de copii nou-născuţi din părinţi români văd, anual, lumina zilei în Marea Britanie, iar cifra naşterilor în comunitatea românească din Regatul Unit este mai mare de la un an la altul, apreciază preoţii creştini ortodocşi chemaţi să oficieze la slujbele de botez ale micuţilor. Această realitate se reflectă şi în ultimele statistici oficiale naţionale, care semnalează o natalitate în permanentă creştere, mai ales în rândul familiilor de imigranţi.

Dincolo de toate aceste date însă, naşterea unui copil presupune nouă luni istovitoare de sarcină, urmate de un travaliu copleşitor. De aceea ea devine o experienţă care, cu toate că ţine de intimitatea profundă a fiecărei tinere femei, ajunge să fie mai mult sau mai puţin împărtăşită…

Perioada de maternitate şi naşterea sunt, în acelaşi timp, apreciate şi criticate de mămicile românce care au ales să trăiască aceste experienţe pe tărâm britanic. Unele dintre ele vorbesc în termeni pozitivi despre organizare, amabilitatea şi onestitatea cadrelor medicale sau despre calitatea serviciilor asigurate de NHS (National Health Services – sistemul naţional de sănătate britanic). Altele contestă timpii îndelungaţi de aşteptare, tratamentul rigid şi nediferenţiat sau profesionalismul personalului din secţiile maternale. În ciuda nemulţumirilor însă, marea majoritate a mămicilor românce care au născut în regat recunosc avantajul gratuităţii absolute a serviciilor oferite prin intermediul NHS atât în perioadă prenatală, pe timpul naşterii, precum şi după acest moment.

Gratuităţile NHS

Prima etapă pe care trebuie să o parcurgă o femeie însărcinată de origine română care îşi doreşte să dea naştere unui copil în Regatul Unit este înscrierea la un medic de familie (GP). Acesta este cel care urmează să înregistreze sarcina şi să comunice viitoarei mămici unitatea spitalicească pe care o recomandă pentru naştere.

Româncele, ca cetăţeni europeni, nu sunt obligate să furnizeze spitalului dovada dreptului de şedere în Regatul Unit. O asemenea pretenţie este valabilă doar pentru cetăţenii non-EU, la fel ca şi presupusa obligativitate a plăţii serviciului medical. În realitate, impunerea unor astfel de cerinţe reprezintă doar nişte abuzuri sau sunt rezultatul neinformării.

Naşterea va putea avea loc, în consecinţă, în condiţii de deplină gratuitate, în oricare unitate specializată din cadrul NHS.

În plus, femeile provenite din România au dreptul în perioada sarcinii să beneficieze gratis de eliberarea medicamentelor pe bază de reţete, dar şi de consultaţii sau tratamente stomatologice gratuite până când copilul împlineşte un an.

Pentru româncele care muncesc ca angajate pe teritoriul Regatului Unit, concediul de maternitate este de 52 de săptămâni, indiferent de vechimea cumulată ca şi salariat.

De la naştere la cetăţenie

După naştere, părinţii unui nou-născut sunt obligaţi să înregistreze naşterea copilului în primele 42 de zile de la naştere în Anglia şi Ţara Galilor sau în primele 21 de zile de la naştere în Scoţia. Înregistrarea se face la consiliul local (Register Office, Local Council). Legea britanică prevede necesitatea prezenţei ambilor părinţi la birourile specializate ale consiliilor locale în astfel de cazuri.

Funcţionarii britanici vor elibera două formulare ale certificatului de naştere pentru nou-născut. Copilul poate obţine paşaportul britanic după naştere doar în situaţia în care ambii săi părinţi au obţinut dreptul de rezidenţă permanentă în această ţară (Indefinite Leave to Remain) sau cetăţenia britanică. În caz contrar, este necesară obţinerea transcrierii certificatului de naștere britanic la birourile consulare ale Ambasadei României la Londra. Odată cu eliberarea acestui document, se poate înainta şi o cerere pentru eliberarea unui paşaport românesc personal al copilului.

Copiii născuţi în Marea Britanie primesc dreptul automat la cetăţenie britanică după o durată de şedere neîntreruptă de şapte ani în Marea Britanie. Ei vor putea, totuşi, înainta o cerere pentru recunoaşterea statutului de cetăţean britanic, chiar şi în condiţiile în care au părăsit această ţară, după împlinirea vârstei de 18 ani.

Naşterea britanică….

Naşterea în Marea Britanie pare mult diferită pentru o tânără femeie care a mai trecut prin această experienţă în maternităţile din România. Simona I. a fost de acord să ne împărtăşească propriile sale impresii în acest sens. Ea trăieşte în Regatul Unit de cinci ani. Şi era mamă de peste opt ani, când a dat naştere din nou unei fetiţe, într-un spital din nord-estul Londrei.

„Controale” lunare

Simona a presupus că este însărcinată în primele săptămâni ale anului trecut, după ce un test de sarcină cumpărat de la farmacie i-a confirmat acest lucru. În consecinţă, ea a programat o întâlnire la medicul de familie, unde totul a început cu o neînţelegere însă. „M-a văzut un medic imigrant nou-venit în Marea Britanie, care nu cunoştea foarte bine sistemul. Mi-a spus că trebuie să mă înregistrez singură ca însărcinată, la spitalul cel mai apropiat. De fapt, chiar medicul de familie trebuie să facă acest lucru. Cei de la secretariat ştiau asta şi s-au ocupat ei de toate formalităţile. În final, la clinica prenatală a spitalului din cartierul în care locuiesc, am fost luată în evidenţă pentru a fi monitorizată periodic de un grup de moaşe”, ne-a dezvăluit Simona.

Au urmat controale lunare anunţate de personalul spitalului prin intermediul unor scrisori trimise pe calea poştei. „De fiecare dată mi se făceau analize de urină, mi se lua tensiunea arterială şi se mai făceau diferite măsurători specifice, ascultându-se inclusiv inima fătului”, ne-a mai spus românca. În paralel, ea a mai fost invitată la unitatea spitalicească pentru analiza sarcinii prin ecografie. „Mi s-a făcut prima ecografie la 14 săptămâni, pentru depistarea unui eventual sindrom Down la făt. Nu au fost probleme din acest punct de vedere. În total, am fost programată de trei ori pe perioada sarcinii la ecografie. Acestea s-au făcut la termene precise pentru a se constata diferitele stadii de evoluţie ale sarcinii”, îşi mai aduce aminte tânăra.

Ea subliniază că a fost mulţumită de serviciile ce i-au fost asigurate pe perioada sarcinii, mai ales că toate acestea au fost gratuite:

„De câte ori am semnalat problemele pe care le-am mai avut la o sarcină anterioară, moaşele au fost receptive şi mi-au făcut programări separate, pentru a mă vedea un doctor ginecolog. Toată monitorizarea sarcinii era evidenţiată într-un dosar special pe care l-am primit şi trebuia să îl am la îndemână la fiecare control, pentru ca oricine mă consultă să poată vedea toate detaliile legate de cazul meu.” Simona

Vizitatori la maternitate

Românca s-a confruntat o singură dată cu dificultăţi în timpul celor nouă luni de sarcină. „Am avut la un moment dat mici probleme şi am interpretat greşit situaţia, crezând că risc să nasc prematur. Era ora 5 dimineaţa, dar am sunat la numărul special pentru astfel de cazuri, pe care îl aveam trecut pe dosar. Cei de acolo mi-au spus să vin la spital şi am fost preluată imediat de o echipă formată dintr-un doctor şi două moaşe. Din fericire, s-a dovedit că fusese doar o alarmă falsă. Perioada de sarcină a continuat fără alte probleme…”, mai spune Simona.

Înainte cu puţin timp de a naşte, sarcina era mare şi deplasarea devenise tot mai grea. Atunci, moaşa care o supraveghea pe tânăra originară din România a fixat ultimele întâlniri lunare chiar la sediul GP-ului clientei sale. „S-a deplasat ea de la spital până în zona unde locuiesc, pentru a mă menaja. Tot atunci, pe lângă controlul de rutină, mi-a prezentat şi toate opţiunile de calmante la care pot apela în timpul travaliului, specificându-mi avantajele şi dezavantajele, pentru fiecare variantă. După acea discuţie foarte utilă, am decis că cel mai bine este să încerc să nasc natural, fără să folosesc calmante”, continuă destăinuirea Simonei.

Şi angajaţii secţiei maternale a spitalului s-au dovedit extrem de bine organizaţi. „Cei de la spital încurajau viitoarele mămici să îşi dedice o oră sau două, într-o duminică, pentru a face turul secţiei de maternitate. Am fost de acord şi m-am prezentat împreună cu soţul la o astfel de vizită.

Era totul foarte bine pus la punct… Ne-am adunat atunci un grup de vizitatori format din mai multe cupluri şi o moaşă ne-a preluat şi ne-a prezentat în detaliu organizarea secţiei şi etapele pe care le vom parcurge ca paciente, când va veni momentul naşterii. Mi-a plăcut foarte mult, în primul rând pentru că exista o cameră de travaliu separată de cea de naştere, adică altfel decât ştiam că se practică în România.

Am aflat că fiecare viitoare mămică primeşte o cameră individuală cu baie proprie. În plus, nici nu se concepe ca cea care naşte să fie neînsoţită de soţ sau de cineva apropiat, mamă, soră, după dorinţa fiecăreia. Ni s-a prezentat şi un salon special amenajat pentru naşterea în apă. Am fost foarte mulţumită, pentru că am primit o grămadă de informaţii şi am ştiut exact ce mă va aştepta după naştere”, ne-a mai spus Simona.

Mai puţin de 24 de ore de spitalizare

Simptomele declanşării travaliului dinaintea naşterii au apărut în cazul Simonei cu două săptămâni înainte de termenul estimat. „În dimineaţa respectivă am sunat la spital şi mi s-a spus să mă prezint la secţia de maternitate a instituţiei. M-am dus şi m-a consultat imediat un medic şi mi-a confirmat că va urma să nasc în maxim 12 ore. Am fost, însă, atenţionată că regulile spitalului sunt să nu interneze femeile care se pregătesc de naştere decât în momentul în care travaliul a început şi se află într-o fază avansată. Aşa că m-am reîntors acasă şi am revenit din nou seara.”

Românca a fost instalată într-o rezervă dotată cu tot ce trebuie pentru naştere. Ea era însoţită de soţul ei şi toată perioada de travaliu i-a fost monitorizată de o singură moaşă. „Practic, în cinci ore am născut o fetiţă sănătoasă, fără să întâmpin niciun fel de complicaţii. Medicul de gardă m-a consultat o singură dată şi, pentru că nu erau probleme, a lăsat-o pe moaşă să se ocupe de mine. Aceasta era o femeie de origine africană, care s-a dovedit a fi foarte înţelegătoare şi bine pregătită din punct de vedere profesional.

Şi după naştere totul a fost foarte bine organizat. Bebeluşul a fost consultat de un doctor neonatolog, i s-au făcut toate analizele necesare şi, când s-au convins că totul este în regulă, ne-au făcut externarea. Am ajuns acasă împreună cu fetiţa la mai puţin de 24 ore după ce m-am prezentat la spital”, povesteşte succint Simona o experienţă adeseori traumatizantă.

În prima lună, o moaşă a venit din cinci în cinci zile să o viziteze la domiciliu pentru a ţine sub observaţia evoluţia mamei şi a bebeluşului. Au urmat, bineînţeles, vaccinările, programate prin intermediul medicului de familie.

În prezent, Simona se declară foarte mulţumită de cum a decurs sarcina şi naşterea în Marea Britanie.

„În România, în perioada sarcinii, practic nu te monitorizează nimeni dacă te înscrii la un ginecolog, în privat. Fiecare consultaţie se plăteşte, inclusiv analizele şi ecografiile. Iar naşterea a fost o experienţă la fel de neplăcută. Dotările din spital erau sub orice critică. Am ajuns şi la complicaţii, deşi am dat «atenţii în plic» la întreg personalul, din toate turele, şi am plătit o sumă consistentă medicului. A fost neplăcut şi stresant, mai ales pentru prima sarcină. Din această cauză, câţiva ani nici nu mi-am mai dorit un alt copil.” – Simona, o mamă care a trăit experienţa naşterii şi în România şi în Regatul Unit

Public versus privat

Naşterea la Londra, ca şi în alte capitale europene, ar putea părea o alternativă ideală nesperată pentru cele mai multe mămici obişnuite doar cu deficienţele şi neajunsurile sistemului naţional de sănătate din România. Perspectivele sunt, însă, mult diferite în cazul familiilor de tineri români care în ultimii ani au luat drumul străinătăţii.

Pentru o parte dintre aceştia, aducerea pe lume a unui copil într-unul din spitalele publice din metropola de pe Tamisa  a devenit o rutină. Ei au ajuns să cunoască suficient de bine condiţiile oferite în asemenea situaţii de National Health Services (NHS) şi li se pare absolut firesc să critice serviciile medicale britanice.

 „Austeritate” în sala de naşteri

Mihaela E. a devenit mamă pentru prima dată în februarie 2011. A dat naştere unei fetiţe într-un spital public universitar din Londra, dar nu a fost foarte încântată de experienţa naşterii în Marea Britanie. Evenimentul a avut loc la Royal Free Hospital din zona Hampstead, situată în centrul metropolei de pe Tamisa.

Pentru Mihaela, experienţa naşterii a fost neobişnuit de lungă şi de dificilă. „Am avut un travaliu foarte îndelungat; a durat 32 de ore datorită unor complicaţii. Medicul care răspundea de mine a venit foarte rar să se intereseze de starea în care mă aflu. Moaşele cred, însă, că ar fi trebuit să mă supravegheze constant şi nu s-a întâmplat aşa. Practic, am stat în aceeaşi rezervă un timp îndelungat până la momentul naşterii. În toată această perioadă, personalul medical lucrând în ture, am avut de-a face cu mai multe asistente maternale. Am avut impresia în permanenţă că nu au suficient personal la dispoziţie. De altfel, la un moment dat, mi s-a şi spus că erau numai două moaşe şi că la sala de naşteri, o singură persoană a asistat într-o singură noapte opt naşteri. Trebuie să recunosc, însă, că femeile care lucrau acolo nu stăteau nicio clipă, erau într-o continuă alergătură”, îşi povesteşte Mihaela experienţa.

„M-a nemulţumit faptul că ajungea extrem de rar câte un cadru medical la mine, cu toate că aveam probleme şi mă confruntam cu dureri mari. Şi, după ce mă consultau, ziceau că vor reveni în câteva minute şi nu se mai întorceau câte o oră.” – Mihaela

Riscurile spitalelor universitare

Royal Free Hospital este unul din spitalele universitare din Londra, unde învaţă să profeseze medicina numeroşi tineri studenţi. „Este unul dintre spitalele bine cotate din Londra, dar pe mine m-a dezamăgit. Erau foarte mulţi studenţi medicinişti şi cam duceau lipsă de personal”, susţine Mihaela.

Românca îşi mai aminteşte că a avut de suferit şi de pe urma nepriceperii unui student care i-a provocat spargerea unei vene în timp ce îi introducea tinerei acul pentru perfuzii. „Mi-au mai greşit şi anestezia”, insistă tânăra mămică.

„Totuşi, odată ajunsă în sala de naşteri, am ajuns pe mâna a două cadre medicale foarte competente, chiar dacă iniţial am fost avertizată că secţia maternală este foarte aglomerată şi că nu prea sunt moaşe disponibile. Şi după ce am depăşit toate problemele şi am născut, toată lumea s-a comportat foarte amabil şi drăguţ”, mai spune Mihaela E.

Ea a găsit şi o explicaţie pentru dificultăţile pe care le-a întâmpinat în timpul spitalizării:

„Am avut impresia că nu au considerat cazul meu ca foarte grav. În schimb, la alte paciente care se aflau în risc de naştere prematură am observat că le acordau atenţie mult mai mare şi le dădeau în permanenţă informaţii detaliate despre evoluţia şi riscurile sarcinii.”

Totuşi… Marea Britanie

Naşterea în Marea Britanie este, totuşi, preferabilă unei experienţe similare în România, opinează Mihaela E., tânăra care şi-a exprimat nemulţumirea faţă de modul în care a fost asistată de personalul medical dintr-un spital londonez pe timpul travaliului naşterii.

„Înainte de naştere am stat într-o rezervă a spitalului în care mă aflam alături de alte şapte viitoare mămici. Iar după naştere am fost în permanenţă alături de bebeluşul meu, într-o încăpere în care se mai afla o persoană, dar eram despărţite printr-un separeu. În ambele saloane curăţenia era impecabilă. Tot timpul ni se asigura schimbarea lenjeriei şi a aşternuturilor, iar în spaţiile sanitare, ordinea era menţinută constant de către personalul spitalului”, afirmă Mihaela.

„În concluzie, sistemul de sănătate britanic este incomparabil mai bine organizat decât cel din România. Acolo s-a ajuns în situaţia în care viitoarele mămici care au posibilităţi financiare pot alege să nască în condiţii decente, iar cele fără bani sunt ignorate. Dar, cred că şi în spitalele publice din Marea Britanie este foarte important şi să ai noroc…” – Mihaela E.

„Am ales România!”

Serviciile de sănătate oferite în instituţiile private constituie întotdeauna varianta preferată a persoanelor cu o situaţie materială îndestulătoare. Aceasta a fost şi opţiunea unei familii de tineri români care au dezvoltat în Londra propria lor afacere. Doar că între Marea Britanie şi România, ei au ales ţara natală…

Dezamăgiţi de NHS

P.C. este de doar câteva luni tăticul unei fetiţe. El a fost pe rând dezamăgit de tratamentul de care beneficia soţia sa însărcinată prin sistemul NHS, dar şi de costurile foarte mari ale serviciilor oferite de clinicile maternale private din Regatul Unit.

„Iniţial, nu ne gândeam să mergem în România pentru naştere. Am aflat de sarcină şi ne-am gândit în primul rând să mergem la GP, să ne confirme sarcina şi să ne spună care ar fi paşii pe care ar trebui să îi urmăm, având în vedere că era primul copil. Ne-am şi dus la GP şi am înregistrat-o pe soţia mea că este însărcinată. Dar nu s-a întâmplat nimic altceva. Nici nu au făcut un test să verifice dacă este însărcinată. Ne-au spus că la trei luni de sarcină va fi prima verificare cu un aparat pe bază de ultrasunete, cu care se verifică evoluţia fătului, dar şi sindromul Down”, îşi aminteşte P.C.

Tinerei familii de români nu i-a convenit acest program… „Ne-au spus că va trebui să aşteptăm o lună sau două după rezultatul analizelor. Ne-am făcut un calcul că, dacă Doamne fereşte, fătul ar avea sindromul Down, rezultatul analizei ar veni prea târziu ca să se mai poată face o intervenţie.

Aşa că ne-am uitat pe internet şi am găsit o clinică privată care face acest test şi îţi dă rezultatul în termen de doar o săptămână. Şi am preferat această variantă, chiar dacă am plătit o taxă de aproximativ 200 de lire sterline, dacă îmi aduc bine aminte”, mai spune proaspătul tătic.

Cei doi viitori părinţi au fost descurajaţi şi după ce au stat de vorbă cu alte mămici de origine română din Londra:

„Am ajuns la concluzia că sistemul este ok pentru mămicile care nasc copii fără probleme, dar este foarte greoi pentru situaţia în care apar probleme cu sarcina.

În consecinţă, ne-am interesat şi în România şi am fost surprinşi să constatăm că acolo practic poţi să faci orice… Dacă ai vreo nelămurire sau vreo teamă, te poţi prezenta la doctorul de familie sau la mulţimea de clinici private şi totul se rezolvă imediat. Este adevărat că şi aici se pot rezolva la fel de bine lucrurile în sistemul privat, dar la preţuri cu mult mai mari decât în România. Dar dacă te limitezi strict la oferta NHS, tratamentul este minimalist.” P.C.

Naşterea „acasă”

De trei ori s-au întâlnit tinerii români cu moaşele medicale care le-au fost repartizate prin NHS. „Am fost dezamăgiţi că de fiecare dată ne vedeam cu o altă persoană. Te aştepţi să ai pe cineva pe care să poţi să suni la nevoie, dar de fapt, tot serviciul constă mai ales în faptul că îţi pregătesc un dosar în care se notează tot. Este oarecum birocratic… Ne-am mai gândit că, pe de altă parte, aici sunt cadre medicale de diferite culturi, ceea ce constituie o barieră în calea comunicării cu noi, ca români. Ne-am întâlnit odată cu o negresă, apoi cu o indiancă şi ultima dată cu o asiatică”, susţine P.C.

În final, tânăra familie a luat decizia de a pleca în ţara natală, într-un moment în care sarcina viitoarei mămici ajunsese la luna a şaptea.

„Am ales România, fiindcă ne-am gândit că acolo şi în timpul travaliului auzi limba română, te simţi confortabil şi la o adică poţi să te manifeşti cum vrei, ca la tine acasă. Acolo, chiar şi dacă plăteşti mai mult, poţi să îţi suni medicul şi la 12 noaptea.” P.C.

Pentru el şi soţia lui a mai contat foarte mult şi faptul că vor avea aproape în momentele naşterii, întreaga familie. „Am avut avantajul că suntem într-o situaţie care ne permite să luăm o astfel de decizie. Nu trebuie să fim zilnic la serviciu, ca majoritatea românilor. Dar dacă am fi avut program de lucru ca toată lumea, cu siguranţă nu ne-am fi permis să abandonăm joburile pentru trei luni”, mai adaugă P.C.

Condiţii de „cinci stele”

Diferenţa de servicii s-a simţit imediat, spun tinerii români care au preferat România ca loc de naştere pentru bebeluşul lor. „Aici o consultaţie la GP nu poate depăşi 10 minute. Şi cât am fost la întâlniri cu cadrele medicale aici, am văzut situaţii neplăcute, persoane nemulţumite de modul în care au fost consultate. Îmi amintesc de o est-europeană care a plecat plângând, fiindcă nu o credea medicul că are anumite simptome. O altă mămică a fost poftită afară din cabinet, doar pentru că trecuseră cele 10 minute alocate consultaţiei. Cred că toată această birocraţie are propriile ei deficienţe”, afirmă P.C.

El şi soţia sa au ajuns la concluzia că în România încă nu s-a ajuns la asemenea limitări: „Te duci la medic, stai de vorbă, te ascultă… Acolo ne-a primit un medic ginecolog la 1 noaptea, pentru că avea foarte mulţi clienţi şi a făcut ore suplimentare fără să refuze pe nimeni.”

Când s-a apropiat momentul naşterii, cei doi tineri erau pregătiţi să treacă prin această experienţă în spitalul matern din localitate. Doar că medicul care asista naşterea avea program doar o oră la spitalul judeţean. „Ginecologul nostru lucra şi la o clinică privată, unde avea program cu normă întreagă. Atunci ne-am făcut nişte calcule, ştiind că deşi serviciul în spitalele de stat este gratuit, sunt alte costuri mascate. Am ajuns la concluzia că ne-ar costa peste 2.000 de lei, bani care ar reveni doctorului, asistentelor şi întreg personalului care ar fi asistat naşterea. La privat era un cost fix de 800 de euro. Aşa că ne-am dus la clinica privată”, ne-a relatat P.C.

Trataţia în clinica privată a fost absolut exemplară. „Erau condiţii în salon echivalente unui hotel de patru stele. Ni s-a acordat şi o şedinţă gratuită de consultaţie postnatală a mamei şi copilului, la o săptămână după naştere”, adaugă proaspătul tătic.

Iar concluzia sa este una fără dubii: „Nu avem niciun regret că am decis ca soţia mea să nască în România.”

„În România, cunoscuţii ne întrebau nedumeriţi cum de ne-am decis să naştem acolo, când cei mai mulţi îşi doresc să nască în străinătate? Se gândeau la beneficiile pe care le puteau cere de la statul britanic. Mi s-a reproşat şi faptul că bebeluşul nu va avea certificat de naştere britanic, ci românesc. Unii spun că va avea de suferit de-a lungul vieţii, din această cauză, dacă va trăi în Marea Britanie. Pe noi nu ne-au interesat aceste aspecte…” – P.C., un tânăr tătic, despre alegerea României ca loc de naştere pentru copilul său

Autor articol: Marcel Istrate