Noi ajutoare “furlough” pentru companiile din UK afectate de carantina generală

Ministrul finanțelor, Rishi Sunak, a anunțat un ajutor financiar nerambursabil de până la 9.000 de lire pentru afacerile din comerț, agrement, hoteluri și restaurante care vor fi afectate de noua perioadă de carantină.

Sumele vor fi distribuite către peste 600.000 de companii din UK, estimarea totală a bugetului necesar fiind de 4 miliarde de lire, a informat The Independent.

Pe parcursul pandemiei am luat măsuri rapide pentru protejarea vieților și a familiilor, iar acum lansăm o nouă injecție de numerar pentru a susține joburile și afacerile până la primăvară, astfel încât angajații să fie gata să se întoarcă atunci când afacerile se vor redeschide”, a declarat ministrul.

Granturile vor fi acordate companiilor în funcție de valoarea de închiriere a proprietăților unde afacerile își desfășoară activitatea: 4.000 pentru cele cu o valoare sub 15.000 de lire, 6.000 pentru 15.000-51.000 de lire și 9.000 peste acest nivel. 

Sunak a anunțat și un fond de 594 milioane de lire pentru susținerea altor afaceri afectate de carantina generală decisă luni de guvern și care este așteptată să dureze cel puțin până la 22 februarie în Anglia. Plățile vor fi făcute prin intermediul autorităților locale și al administrațiilor descentralizate și vor viza companiile care nu sunt acoperite de noile granturi.

Guvernul Scoției va primi 375 de milioane, cel galez, 227 de milioane, iar cel nord-irlandez, 127 de milioane de lire. Firmele mici din administrațiile descentralizate vor beneficia și de toate celelalte măsuri de suport pentru afacerile din UK afectate de restricții.

Angajații sunt protejați actualmente de programul de subvenționare cu până la 80% a salariilor pentru cei intrați în șomaj tehnic, program care urmează să expire la sfârșitul lunii aprilie. Angajatorii plătesc pentru ei asigurarea și contribuția la pensie pentru orele nelucrate, la un cost de circa 70 de lire lunar pentru fiecare angajat.

Sunak a subliniat că noile ajutoare vin să se adauge granturilor anterioare de până la 3.000 de lire pentru companiile care și-au închis activitatea și de până la 2.100 de lire pe lună pentru companiile din sectoarele de agrement, hoteluri și restaurante care s-au redeschis după perioadele anterioare de restricții. 

De asemenea, guvernul a oferit până în aprilie scutiri de plata impozitelor pe sediu în cazul firmelor din agrement, hoteluri și restaurante, a extins până în martie linia de credite garantate de stat și a alocat fonduri de 1,1 miliarde de lire la dispoziția autorităților locale pentru sprijinirea firmelor din zonele lor.

Deocamdată, Sunak n-a anunțat nicio prelungire pentru programele existente, deși asociații de business și sindicate au cerut deja prelungirea dincolo de aprilie a scutirii de plata impozitelor pe sediu, a subvenționării salariilor pentru șomajul tehnic, dar și o reducere de TVA sau sprijin pentru cei aflați în concedii medicale sau pentru părinții copiilor care acum nu mai pot merge la școală. 

Noua carantină generală a dus la închiderea a 401.690 de magazine neesențiale, 64.537 de restaurante și pub-uri, 20.703 servicii de îngrijire personală și 7.051 de centre de fitness și agrement. Un număr de onform estimărilor firmei imobiliare Altus Group, citate de Press Association.

Augustin Sturza © 06.01.21


CITEȘTE ȘI...

Close
Close