Noile reguli de distanțare socială în magazinele Aldi, Asda, Lidl, Tesco, Morrisons

Lanțul comercial Aldi a introdus sistemul de achiziții click-and-collect, care combină modul de comandă online cu ridicarea de către cumpărător a coletului cu produse ambalate în prealabil de angajați ai supermarketului, fără ca accesul clienților în magazin să fie permis.

Clienții au la dispoziție intervale orare în care pot ajunge la punctele de livrare din parcarea magazinului, unde lucrătorii din magazin vin să le aducă pachetele, spre a respecta astfel regulile de distanțare socială. Pentru început, sistemul este testat „la un magazin din Midlands”, conform Aldi UK, iar dacă va funcționa corespunzător, va fi extins și în alte zone.

Luni, 14 septembrie a intrat în vigoare noua „regulă de șase”, care restricționează întâlnirile în grupuri mai mari de șase persoane din cel mult două familii diferite. Încălcarea regulii se sancționează cu amendă de 100 de lire, iar încălcările repetate atrag dublarea amenzii, până la un maxim de 3.200 de lire. Sunt exceptate școlile, locurile de muncă, barurile, restaurantele, lăcașurile de cult, evenimentele sportive (fără spectatori și în condiții stricte) și familiile mai numeroase de 6 persoane.

Ca reguli generale, majoritatea lanțurilor comerciale recomandă clienților să poarte măști, iar din fiecare gospodărie să vină la cumpărături doar un singur membru, spre a reduce aglomerația. Nu este însă obligatorie purtarea măștii, rezumă Birmingham Mail și Daily Star.

Asda sau Lidl recomandă cumpărătorilor să păstreze doi metri distanță între ei atunci când sunt în incinta magazinului. Tesco a aplicat pe podeaua magazinelor linii de dirijare a traficului și pune la dispoziție la intrarea în magazine măști contra cost pentru clienți. Lidl și Aldi au introdus informații privind nivelul de trafic în toate intervalele orare, astfel încât cumpărătorii să știe când anume sunt mai aglomerate sau mai libere magazinele.

Morrisons oferă gratis măști clienților la intrarea în magazine și a anunțat că a angajat încă 450.000 de lucrători spre a administra mai bine afluxul de cumpărători. Sainsbury explică pe site-ul său că a crescut numărul de intervale pentru livrarea prin sistemul click-and-collect, astfel încât aproape și-a dublat capacitatea de livrare prin această metodă, cu peste 650.000 de comenzi pe săptămână.

Numărul de clienți care au intrat în magazine și centre comerciale s-a redus săptămâna trecută cu 6,3% în raport cu săptămâna precedentă – prima scădere din aprilie până în prezent, scrie City AM. Scăderea a fost mai mare în orașele de provincie (aproape 8%), dar a fost mai mică în centrul Londrei (numai 3%). Față de aceeași perioadă a anului trecut, traficul în magazine a scăzut cu 27,5%.

În fiecare an, spre sfârșitul vacanței de vară se înregistrează o scădere a afluxului de clienți în magazinele fizice, însă declinul din acest an este cel mai mare de când au început să se facă astfel de statistici, în 2009. Cei de la Springboard Research, platforma care analizează statisticile, consideră că datele reflectă faptul că un mare număr de britanici continuă să lucreze de acasă, în condițiile în care spațiile de birouri din UK continuă să rămână închise. 

Ioana Paraschiv © Diaspora-UK


CITEȘTE ȘI...

Close
Close